Urmărește-mă și pe Facebook!

luni, 23 martie 2015

Povestiri de la marginea realității

Dan Rădoiu, un prieten drag și talentat, publică cea de-a doua carte, prima din seria Fantasy.


Povestiri de la marginea realității este o carte care merită citită oriunde și oricând. Te poartă pe drumuri și cărări necunoscute, pline de umor, bizarerie și un pic de nebunie. :)

Personajele, chiar dacă unele dintre ele sunt autentice și pot exista cu adevărat, sunt aruncate în contexte neobișnuite sau situații absurde. Și acest lucru nu poate să însemne decât că această carte este diferită de tot ce ai citit până acum. Povești care se cheamă Blestem în subteran, Spânul, peria şi audiţia, Crocodilul de baie sau Şifonierul preotesei mă fac să îmi doresc să aflu mai multe despre lumea de la marginea realității.

Pentru că lumea descrisă de Dan aduce cu cea a lui Mircea Eliade sau cu universul descris de David Lynch. Comparațiile sunt bune, ne plac și descriu cel mai bine o carte sau un film al unui autor aflat la început. Dar care merită o promovare cu vârf și îndesat, pentru că scrie foarte-foarte bine. Și nu sunt subiectivă. :)

Cartea lui poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Crux Publishing, direct de AICI. Are 178 pagini, 18 povestiri și costă 36 de lei.

Iar dacă aveți timp și vă face plăcere să vă întâlniți cu autorul în persoană și să îi smulgeți un autograf, în acest week-end puteți participa la evenimentul Final Frontier.

Târgul de carte Final Frontier (a patra ediție) are loc la Club Nexus, pe Bdul. Elisabeta nr. 37, vis-a-vis de Hotel Cișmigiu. Să vă mai spun că este singurul târg de carte dedicat genurilor SF și Fantasy? :) Nu, mai bine vă spun că Dan își va prezenta cartea sâmbătă, între 16.15-16.30 cu o introducere de Eugen Cadaru. Programul complet al târgului poate fi consultat aici.

Savurați literatura bună!

Niciun comentariu: