Ciao, Roma!

Ei, da, proiectul Bride Parade m-a acaparat cu totul, asa ca nu am revenit cu povestile despre Italia, atunci cand am promis. Dar voi, cei care ma cititi zi de zi, ma intelegeti, nu-i asa? :)

Anzio este un oras cu port, unde in '44, la inceputul anului, trupe americane si engleze au debarcat cu mare pompa. Din pacate, in cimitirul din localitate exista 2.366 de englezi morti in luptele date in Anzio. Un cimitir pe care l-am vizitat seara, in jurul orei 6, intr-o plimbare deloc morbida cum ar parea la prima vedere. In centrul parcului, exista o mare pergola, cu cate un tip de floare la fiecare stalp. Pietrele funerare erau aliniate si aveau flori in fata lor, gazonul-rulou era impecabil si se termina fix in dalele de piatra care formau potecile, pasarelele cantau... Cred ca este un loc ce merita vizitat, pentru ca este altfel decat ceea ce stim noi si te impresioneaza dramele traite la vremea respectiva de familiile celor ucisi in lupta.



In fotografia de mai sus puteti vedea o parte a portului Anzio.

In cea de jos, o biserica din Anzio. In fata ei era un domn care canta la vioara, avea un laptop mic langa el (unde avea negativele) si o mica statie de amplificare cu o boxa. Se auzea superb!



Duminica am fost la Castelul Gandolfo, resedinta de vara a Papei. El are o vedere absolut magnifica, spre lac, iar satucul/catunul este plin de taverne si restaurante, are o biserica, 2 banci si o cooperativa de credit, o frizerie, un atelier de croitorie, un atelier artizanal si multe dughene cu suveniruri. Este foarte pitoresc si linistit. A, am uitat! Are si un hotel de 4 stele, plin cu nemti.







A urmat un alt orasel, Rocca di Papa. Ca sa ajungem la el, am trecut pe partea cealalta a lacului (vis-a-vis de Gandolfo). De departe aveai senzatia ca acest orasel nu are nicio strada. Pentru ca il vedeai pe un deal, te uimea ingramadirea de case si distanta mica dintre ele si ti se parea imposibil sa ajungi sus altfel decat cu pasul. Cand-colo, ne-am lamurit imediat ce am ajuns: avea niste stradute inguste, cat pentru o singura masina. Vorba lui Valentin: daca intindeai mana, atingeai casele!





Si, asemeni acestui avion pe care l-am vazut din Rocca di Papa, am plecat si noi a doua zi. Pe scara avionului, m-am simtit ca tanti din reclama de la Perroni si am salutat ROMA! Am facut cu mana si am zis deja celebrele cuvinte "Ciao, Roma!".



O ultima imagine cu Roma... Ciao a tutti! Benvenutti a Bucarest!

La Dolce Vita (partea a doua)

Ce parfum este mai potrivit de cumparat din Roma decat "Dolce vita" de la Dior??

Da, la dolce vita in capitala Italiei, amore. Pentru ca asa o simti. Viata. Dulce, calma, frumoasa, plina de incarcatura emotionala.

Asta pana cand ajungi intr-o sambata oarecare, intr-un uikend de sarbatoare (cel cu 1 mai muncitoresc international), in Roma, si vrei sa vezi Vatican-ul. Atunci iti dai seama ca iti vine sa urli de frustrare cand vezi o coada de cativa kilometri, pe langa zidul Vatican-ului. Si cand realizezi ca nu ai nicio sansa sa intri in orele de vizitare. Ca atare, ce faci? Pai trimiti baietii sa caute un ghid, ca sa intram mai repede! Si platesti, de la 14 euro de persoana, o suma modica de 45 euro de persoana. Dar merita! Si i-am mai da inca o data, daca ar fi cazul! Intr-o ora de la "agatarea" de pe strada a tipei care vindea biletele agentiei, am intrat in Vatican. O mica paranteza aici: tipa de pe strada era Mariana din Bacau. :))

Cand am intrat, am aflat ca ei se pregatesc si de sarbatoarea Vatican-ului, ca implineste 80 ani de existenta. Erau in renovari, modificari si schimbari.

Oricum ar fi, ceea ce am vazut a intrecut asteptarile mele, ca doar eu nu il mai vazusem. Camere somptuoase, pline de picturi, sculpturi, tapiserii, culoare lungi incarcate de istorie, statui supra-dimensionate intr-o camera unde Michelangelo a imitat tavanul Pantheon-ului, numai ca este pictat si toate sunt iluzii optice (foto 4). Si apoi Capela Sixtina. Si gata. Ai tacut. Ai ramas mut. Nu iti poti imagina cum un singur om a avut o asemenea viziune, cum a putut sa picteze cu o asemenea acuratete fete de oameni si cum a putut sa transmita forta pe care o avea in minte si suflet. Chiar daca femeile sunt barbati cu cap de femeie si sani "atasati", pentru ca el nu a avut modele feminine, iar Isus e greu de recunoscut pentru ca are alt chip decat cel pe care il stim noi, te uiti la fiecare scena in parte si ii multumesti celui de sus ca esti acolo si poti aprecia geniul lui Michelangelo. Mai ales ca il si vezi, pentru ca intr-o carcasa umana tinuta in mana de Isus, si-a realizat auto-portretul.

Basilica di San Pietro este lunga - 186 metri, inalta - 119 metri, mare - peste 15.000 metri patrati si are cateva "chestii" gen Pieta a lui Michelangelo sau baldachinul lui Bernini (foto 7). Pieta a fost avariata de curand, in anii '70, iar acum este in spatele unui zid de sticla. Baldachinul este realizat in bronz si are o inaltime de 29 metri. Aproape cat un bloc de 10 etaje, adica. A fost a doua oara cand am ramas cu gura cascata. Numai Papa poate sa oficieze messa sub acel baldachin impresionant, privit de sute de oameni care stau pe scaunele din centru. Iar din balconul unde Papa iese si inchina crestinii se vede Piazza di San Pietro in toata splendoarea ei (foto 8).

Aceasta a fost ziua de sambata, 2 mai, terminata cu o alergare catre gara sa prindem trenul de 16.07, cu o plimbare in Anzio, vestitul port unde au debarcat 3.000 de americani si englezi in '44 (dintre care 2.366 de englezi sunt in cimitirul din localitate - pe care l-am vizitat seara) si cu un somn prelungit pentru fete (am dormit duminica pana la 11) si cu o trezire brusca la 5.30 pentru baieti (au plecat la peste).

Maine seara partea a treia... off-Roma, dar extrem de interesant. Va astept din nou!

Ah, era sa uit! Am si pozeeeeee!




















Citeste partea intai aici.