"La naiba cu amenda!" am spus eu intr-o seara atunci cand Mariuca m-a intrebat "ce se intampla daca nu port centura, primesti amenda?" Iar eu i-am raspuns cu naduf: "La naiba cu amenda! Nu ma intereseaza amenda, ci ma interesezi TU. Tu trebuie sa fii sanatoasa, sa nu patesti nimic daca ne loveste cineva masina, sa ma bucur de tine."
Cu toate ca atunci cand parintii nu gandesc asa, masurile coercitive sunt absolut necesare. De la 1 februarie va intra in vigoare legea care spune ca scaunele pentru copii sau inaltatoarele (cand sunt mai mari) sunt obligatorii pana la 135 cm. ai copilului. Dupa aceea, doar dupa aceasta inaltime, copiii se pot prinde cu centura masinii, ca un om mare.
Dupa ce am pus fotografia de mai jos pe facebook, am primit o intrebare de genul "da' cati ani are de mai sta in scaun?". Noroc ca nu a fost decat o singura intrebare, care si-a luat un "unfriend" direct, fiindca nu am vrut sa fac educatie in particular.
Dar vreau sa fac educatie publica, de aceea si acest post.
Este absolut obligatoriu sa purtati voi centura, sa poarte copiii vostri centura si sa nu admiteti nicio abatere de la regula. Nu exista si nu ar trebui sa existe copii care spun "nu pot, nu vreau". Nu poti, nu vrei, atunci te intorci acasa sau nu pleaca masina fara tine. Trebuie sa fiti fermi si determinati, pentru ca asa trebuie. Voi sunteti adultul si voi stiti care sunt pericolele. Copilul nu stie. El stie ca nu vrea sa poarte. Nu are rost sa ii explicati la varste fragede de ce este bine sa poarte centura, logica nu functioneaza la ei. Insa nu trebuie sa plecati fara centura.
Am citit acum ceva vreme un post al unei mamici care a avut un accident cu doi copii in masina, din cauza unui nesabuit. A avut noroc ca amandoi erau in scaune, cu centurile puse. I-a fost greu sa povesteasca si sa mai treaca inca o data prin cosmarul accidentului, dar a facut-o tocmai pentru a trage un semnal de alarma asupra pericolelor la care pot fi supusi copiii nostri.
Daca nu aveti accidente cu scaunul de masina, acesta se poate transmite mai departe altor copii, proprii sau nu. Scaunul in care sta Mihaita este Inglesina si l-am cumparat cand Mariuca a implinit 1 an, adica acum 6 ani. Apoi il voi oferi mai departe altui copil. Scaunul Mariucai a fost primit de la ai mei acum 2 ani si se ajusteaza in inaltime si in latime, pana la 35 kg.
Din articolul de pe Digi24, reiau cu copy-paste urmatoarele:
„Dacă este între scaune (n.r. copilul) pleacă prin parbriz ca un proiectil. La impactul cu parbrizul moare”, a explicat Titi Aur.
Anul trecut, peste 50 de copii au murit în accidente, fie pentru că părinţii i-au pus pe scaunul din faţă, fie că n-au avut centură de siguranţă, pe bancheta din spate. Şoferii care nu respecta aceste reguli riscă amenzi de până la 450 de lei si 3 puncte penalizare."
Deci la naiba cu amenda de pana la 450 lei, ca nu aia este importanta. Viata copiilor nostri este nepretuita.
Urmărește-mă și pe Facebook!
Se afișează postările cu eticheta centura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta centura. Afișați toate postările
miercuri, 21 ianuarie 2015
joi, 25 martie 2010
Nostalgie
Ma stiti, doar, vad partea plina a paharului, chiar daca el e mai mult gol. Ca atare, nu stiu cum am eu norocul asta, dar de fiecare data cand ninge, ploua si sunt minus douazeci de grade afara, eu sunt ne-motorizata. Din diverse motive, independente de mine.
Alaltaieri, cand ploua mai tare, am plecat de la birou spre Orizont. Am alergat dupa 137, decoperind ca puteam sa merg si catinel, ca tot il prindeam. Cand a venit, am aflat cu stupoare ca e 138, masina de a carei existenta nici nu stiam. In acest 138 vad o fata familiara. Un nene acum, ca si atunci, de altfel. "Atunci" insemnand acum 16 ani, cand eu aveam 15 ani si eram aspiranta la tot felul de centuri la kung fu, iar el avea 30 ani si era antrenorul nostru cu centura neagra si trei dani. Ma uitam la el, discret, sa nu se prinda, si imi dadeam seama ca exceptand parul putin grizonat la tample, in rest este neschimbat. Il privesc si acum ca pe "domnul antrenor" si parca nu s-a schimbat nimic. De obicei, cu cat inaintezi in varsta, ti se schimba optica. La 15 ani, unul de 30 ani e nene, dar cand ajungi la 30, un nene de 45 nu ar trebui sa ti se mai para tot nene, ci de-un leat cu tine. Nu mai tii cont de diferente. Ciudat, as putea spune. Era cu aceleasi foi in mana pe care le consulta de fiecare data cand ne suiam in tramvaiul care ne ducea la sala. Sweet memories.
Apoi, dupa ce am coborat, am mers destul de mult pe jos, pentru ca nu exista si o statie intermediara. Imi place cand ploua, miroase frumos, asa ca plimbarea a fost placuta.
Am rezolvat cu niste facturi, apoi am pornit tot pe jos, pe jos, pe jos, catre o alta statie. Am luat o statie un ceva, nici nu stiu ce era, asta doar pentru ca a oprit fix langa mine. Am coborat si am luat-o in alta directie. Inainte sa ajung in noua statie, mi se pare ca vad un spate cunoscut, cu toate ca muuult mai mare decat ma asteptam. La 150 cm inaltime, te astepti ca proportiile sa fie pe masura. Masura fusese depasita, if you catch my drift, ceea ce m-a surprins. Bine, trebuie sa intelegeti de ce anume. Pe vremuri, acea domnisoara/doamna fiind o adepta inversunata a curelor de slabire. M-am uitat mai atent, sa vedem daca se intoarce. Nu sa se intoarca ca simte ca e privita, ci sa se intoarca ca mi-a auzit vocea (inconfundabila, de altfel), eu vorbind cu Dani in acel moment la telefon. Nu s-a intors, ceea ce mie mi-a dat de inteles ca nu vrea sa se intoarca. Ciudat, din nou. Tot acum 16 ani eram cele mai bune prietene. Si a fost prima persoana pe care am adus-o la kung fu. La acel kung fu de mai sus.
Si acum ma intrebati cu ce sunt eu diferita, care nu am vrut sa dau cu ochii de prof' fata de fosta mea prietena din copilarie, care nu a vrut sa dea ochii cu mine? Cu nimic, evident. Eu nu am zis nimic pentru ca nu aveam decat o statie de mers si nu aveam timp sa schimbam nici macar numerele de telefon. Ar putea fi doar o scuza, stiu. Si cred ca si este. Imi ia fix 10 secunde sa scot o carte de vizita din geanta si sa i-o dau cuiva. Nu am facut-o. Asa si prietena mea. Nu a vrut sa dea ochii cu mine. Punct. De ce? Nu conteaza.
Dar pe mine m-a napadit nostalgia. Am fost acolo cand a murit tatal ei, am fost impreuna in tabere, am fost impreuna la bairam-urile gastii, am fost ca doua surori, ne acopeream una pe alta, gandeam la fel, eram nascute la 2 zile diferenta - adica eram la unison cu totul. Pana si barbatii ni i-am ales cu acelasi nume. Fun. Sau trist?
Eu cred ca uneori trebuie sa lasi anumite lucruri, oameni, intamplari acolo unde le e locul. Adica in trecut. Si sa treci mai departe, sa privesti viata din prezent si sa te bucuri ca ti-ai intersectat existenta cu persoane care au insemnat ceva intr-un anume moment al vietii tale. Sa te bucuri, sa plangi, sa iti aduci aminte. Dar sa le lasi acolo, inchise in sertarul de sus, cu cheie si peste alti 16 ani sa mai faci o retrospectiva. Eu as avea 47. Profu' 62.
Alaltaieri, cand ploua mai tare, am plecat de la birou spre Orizont. Am alergat dupa 137, decoperind ca puteam sa merg si catinel, ca tot il prindeam. Cand a venit, am aflat cu stupoare ca e 138, masina de a carei existenta nici nu stiam. In acest 138 vad o fata familiara. Un nene acum, ca si atunci, de altfel. "Atunci" insemnand acum 16 ani, cand eu aveam 15 ani si eram aspiranta la tot felul de centuri la kung fu, iar el avea 30 ani si era antrenorul nostru cu centura neagra si trei dani. Ma uitam la el, discret, sa nu se prinda, si imi dadeam seama ca exceptand parul putin grizonat la tample, in rest este neschimbat. Il privesc si acum ca pe "domnul antrenor" si parca nu s-a schimbat nimic. De obicei, cu cat inaintezi in varsta, ti se schimba optica. La 15 ani, unul de 30 ani e nene, dar cand ajungi la 30, un nene de 45 nu ar trebui sa ti se mai para tot nene, ci de-un leat cu tine. Nu mai tii cont de diferente. Ciudat, as putea spune. Era cu aceleasi foi in mana pe care le consulta de fiecare data cand ne suiam in tramvaiul care ne ducea la sala. Sweet memories.
Apoi, dupa ce am coborat, am mers destul de mult pe jos, pentru ca nu exista si o statie intermediara. Imi place cand ploua, miroase frumos, asa ca plimbarea a fost placuta.
Am rezolvat cu niste facturi, apoi am pornit tot pe jos, pe jos, pe jos, catre o alta statie. Am luat o statie un ceva, nici nu stiu ce era, asta doar pentru ca a oprit fix langa mine. Am coborat si am luat-o in alta directie. Inainte sa ajung in noua statie, mi se pare ca vad un spate cunoscut, cu toate ca muuult mai mare decat ma asteptam. La 150 cm inaltime, te astepti ca proportiile sa fie pe masura. Masura fusese depasita, if you catch my drift, ceea ce m-a surprins. Bine, trebuie sa intelegeti de ce anume. Pe vremuri, acea domnisoara/doamna fiind o adepta inversunata a curelor de slabire. M-am uitat mai atent, sa vedem daca se intoarce. Nu sa se intoarca ca simte ca e privita, ci sa se intoarca ca mi-a auzit vocea (inconfundabila, de altfel), eu vorbind cu Dani in acel moment la telefon. Nu s-a intors, ceea ce mie mi-a dat de inteles ca nu vrea sa se intoarca. Ciudat, din nou. Tot acum 16 ani eram cele mai bune prietene. Si a fost prima persoana pe care am adus-o la kung fu. La acel kung fu de mai sus.
Si acum ma intrebati cu ce sunt eu diferita, care nu am vrut sa dau cu ochii de prof' fata de fosta mea prietena din copilarie, care nu a vrut sa dea ochii cu mine? Cu nimic, evident. Eu nu am zis nimic pentru ca nu aveam decat o statie de mers si nu aveam timp sa schimbam nici macar numerele de telefon. Ar putea fi doar o scuza, stiu. Si cred ca si este. Imi ia fix 10 secunde sa scot o carte de vizita din geanta si sa i-o dau cuiva. Nu am facut-o. Asa si prietena mea. Nu a vrut sa dea ochii cu mine. Punct. De ce? Nu conteaza.
Dar pe mine m-a napadit nostalgia. Am fost acolo cand a murit tatal ei, am fost impreuna in tabere, am fost impreuna la bairam-urile gastii, am fost ca doua surori, ne acopeream una pe alta, gandeam la fel, eram nascute la 2 zile diferenta - adica eram la unison cu totul. Pana si barbatii ni i-am ales cu acelasi nume. Fun. Sau trist?
Eu cred ca uneori trebuie sa lasi anumite lucruri, oameni, intamplari acolo unde le e locul. Adica in trecut. Si sa treci mai departe, sa privesti viata din prezent si sa te bucuri ca ti-ai intersectat existenta cu persoane care au insemnat ceva intr-un anume moment al vietii tale. Sa te bucuri, sa plangi, sa iti aduci aminte. Dar sa le lasi acolo, inchise in sertarul de sus, cu cheie si peste alti 16 ani sa mai faci o retrospectiva. Eu as avea 47. Profu' 62.
vineri, 21 august 2009
Pe langa drum, pe langa gard
Ieri a fost o zi groaznica. M-am dus la cumparaturi - Nan fara lactoza, ceai de menta, orez si banane (if you catch my drift...). Cand ma intorc, Mariuca era plina de sange, la Dani in brate. S-a impiedicat de o jucarie si nu a mai avut timp sa amortizeze cu mainile. Exact cum a facut si cu mine, a doua zi dupa ce ne-am intors de la Roma. Ca atare, si-a spart - din nou!! - buza pe exterior, si obrazul pe interior, presat fiind de dinti. Reusim sa o linistim, imi zice tati sa ii dau cu ceai de musetel acolo si mai stateam de vorba pe terasa. Tati il astepta pe Dani, sa il duca cu masina. Pentru ca Dani avea o civila cu 400 persoane si nexam masina. O sa revin si asupra acestui subiect. Cu noi pe terasa, ma duc sa fixez in pamant morisca cumparata de la munte si Mariuca aluneca pe treptele de la terasa si se loveste la cap. Nimic grav, de data asta, dar tati s-a speriat foarte tare, ca a cazut sub ochii ei si a speriat-o si pe ea. Asa ca am intrat in casa, am tras obloanele si am zis ca nu mai iesim deloc afara. Acum e ok, buza pe interior e umflata, la cap nu are cucui, si bagam orez si banane la greu. Mai putin Nan, dar de foame merge si ala!
Acum cu masina... alaltaieri ma suna Dani (a fost la o lansare de restaurant de fite) ca nu mai porneste masina. La ora 10.30 noaptea. Ieri ne anunta mecanicul ca s-a spart/rupt alternatorul. Un alternator nou e cam 1.000 euro. Si mai trebuie facuta revizia, schimbate placutele de frana. Etc.
Tot ieri, asistentul lui il suna si ii zice ca i s-a stricat camera foto. Noroc ca Dani are tispe, i-a dat una. Azi dimineata, la 5 si ceva, il aduce pe Dani acasa (omul dragut si saritor) si apoi ii da sms lui Dani ca i s-au taiat 2 cauciucuri datorita nenorocirii de pe centura.
Acestea fiind spuse... asteptam si vremuri mai bune.
Acum cu masina... alaltaieri ma suna Dani (a fost la o lansare de restaurant de fite) ca nu mai porneste masina. La ora 10.30 noaptea. Ieri ne anunta mecanicul ca s-a spart/rupt alternatorul. Un alternator nou e cam 1.000 euro. Si mai trebuie facuta revizia, schimbate placutele de frana. Etc.
Tot ieri, asistentul lui il suna si ii zice ca i s-a stricat camera foto. Noroc ca Dani are tispe, i-a dat una. Azi dimineata, la 5 si ceva, il aduce pe Dani acasa (omul dragut si saritor) si apoi ii da sms lui Dani ca i s-au taiat 2 cauciucuri datorita nenorocirii de pe centura.
Acestea fiind spuse... asteptam si vremuri mai bune.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

