Urmărește-mă și pe Facebook!

vineri, 4 septembrie 2015

Noua mea bicicletă

Noua mea iubire... Am crezut că "MTB is my thing", asta până când am întâlnit această frumusețe de bicicletă. O nebună care iubește viteza (are și de unde, pentru că are 24), cauciucuri subțiri și o poziție de condus extrem de confortabilă.

Fotografiile de mai jos sunt realizate la tura oficială pe care am făcut-o acum câteva zile. Am alergat 6,5 km cu o viteză medie de 24 km pe oră, pe o căldură de 35 de grade. Dar a meritat din plin! :)









luni, 17 august 2015

Eu, părul și tunsorile mele



Azi-noapte m-am tuns. Ieri, după vreo două ore și jumătate de grădinărit, am decis brusc că vreau să mă tund. Mi-a luat o oră să scap de 74 de grame, dar acum mă simt mult mai tânără și ușoară. :)

Cred că de mai bine de 15 ani mă tund singură. Stric o foarfecă, îmi fac mai multe bătături la degete, rămân cu fire netăiate, dar rezultatul îmi place maxim de fiecare dată.

De-a lungul vremii, evident că părul meu a generat discuții interminabile, de la clasicul "e natural?" până la mai puțin clasicul "nu te înțeapă când dormi?". Am fost tunsă 1, am avut părul până la mijlocul spatelui, am fost tunsă bros, cum se spunea pe atunci, mi-am prins părul, l-am lăsat desfăcut, am avut codiță a la Michael Jackson, am fost brunetă, roșcată, șatenă cu vârfuri blonde sau brunetă cu șuvițe roșcate. Și fiecare tunsoare sau aranjament de păr mi-a plăcut maxim! Pentru că așa eram eu atunci! ;)

Aș fi vrut să donez părul pentru copiii bolnavi de cancer, însă nu acceptă păr afro sau grizonant. Al meu nu era vopsit și chiar era 100% natural, dar vă încurajez pe voi să o faceți! Aici găsiți detalii.

Mai jos aveți o colecție narcisistă de fotografii cu mine și părul meu. Have fun!















joi, 6 august 2015

Îmi vând bicicleta

UPDATE: am vândut-o


Bicicleta este ideală pentru curse pe teren accidentat, dar și pe șosea sau drumuri cu pietriș. Este un MTB unisex, ghidonul fiind potrivit pentru persoane cu înălțimea între 150 cm și 170 cm.




Frânele și schimbătorul de viteze sunt Shimano (una dintre cele mai bune mărci din lume). Are 18 viteze, suspensii față-spate și pedale noi. Roțile sunt de 24''. Șaua este foarte comodă. Bicicleta a fost folosită timp de 4 luni, anul acesta.

Prețul este 590 lei negociabil. Pentru detalii, puteți lăsa un comentariu cu numărul de mobil și vă sun eu (comentariile sunt moderate, nu se publică automat) sau puteți să mă sunați voi pe 0744.132.796.

Bicicleta se vinde complet echipată cu obiecte cumpărate în aprilie 2015, odată cu bicicleta:
- vitezometru Cateye Velo 5-CC-VL 510 ce indică viteza curentă, cea mai mare viteză, ora, numărul total de km. etc.
- oglindă model MTB
- suport pentru bidonul de apă
- husă cu gel pentru șa



La cerere și contra cost, pot vinde și alte obiecte, cumpărate tot în aprilie 2015:
- cască Blast Germania, albastru metalizat (53-59 cm.) - 100 lei
- coș Ventura de față, metalic, detașabil, dimensiuni 32x25x25 cm, care se poate atașa și scoate doar printr-un click - 80 lei
- borsetă de cadru cu prindere în 3 puncte, marca M-Wave Rotterdam Top XL, cu suport pentru mobil - 80 lei (se poate strânge sau se poate mări, în funcție de spațiul dorit)
- lumini cu LED pentru față și spate (alb și roșu), cu 3 tipuri de iluminare - 50 lei





vineri, 24 iulie 2015

Șase păpuși Matrioska


Exact cum am scris și în noul header, eu chiar scriu (și citesc) de mult timp. Foarte mult timp. Nu pentru că aș fi bătrână, ci pentru că au trecut vreo 30 ani, ceea ce poate fi calificat drept timp îndelungat. :)

Am scris poezii cu vers alb, am scris short story-uri și am început multe romane. Cred că niciodată nu m-am gândit să public ceva. Nu am vrut mai mult, ci am vrut doar să scriu. În afară de poezii, care au fost citite și de alte persoane, celelalte nu au ieșit la lumină.

Când am aflat de blog-ul de la Yahoo 360 și am început să îl folosesc, am constatat că acest tip de jurnal, electronic, îmi vine ca o mănușă. Mutarea pe blogger s-a întâmplat acum aproape 7 ani și de atunci sunt fidelă acestui tip de blog, adunând 345 articole, incluzându-l pe acesta, adică o medie de 4 articole pe lună, unul pe săptămână. Nu este mult deloc, nu sunt blogger profesionist, scriu de plăcere. :)

Dar pentru multe dintre aceste 344 articole precedente am primit aprecieri și cuvinte frumoase, de încurajare. Unul dintre ele a fost chiar interesant și m-a pus pe gânduri: cum că aș avea o voce unică, adică un stil propriu de scris, care ar putea fi recunoscut de cineva pasionat de citit. Un stil unic avem cu toții, ideea este să fie interesant, amuzant sau să îți creeze o anume stare, să te facă să te simți într-un anume fel. :)

După anul 2014, cel pe care l-aș șterge cu mare drag din calendar, a urmat o reprioritizare, o reașezare a sentimentelor, gândurilor și dorințelor mele. La sfârșitul anului mi-am propus ca în 2015 să bifez anumite obiective, unul dintre ele fiind să termin și poate chiar să public prima mea carte.

Rezoluțiile, însă, pot rămâne la stadiul de vorbe goale în vânt, dacă nu facem ceva pentru a le îndeplini. Așa că m-am pus pe treabă și am rămas motivată, astfel încât astăzi număr peste 60 mii de cuvinte scrise, adică undeva pe la 150-180 pagini de carte, ca să aveți un termen de comparație. Mai am de scris, încă vreo 10 mii de cuvinte după aprecierea mea. La final pot rămâne doar cu 60 mii sau pot crește la 75-80 mii. Ce am în momentul de față nu este chiar primul draft, deoarece am un stil aparte de a scrie, dar nu este nici ultimul, deci numărul total al cuvintelor și paginilor poate fi diferit la momentul publicării.

Pentru că scriu fără să mă uit cu ochii pe ceas sau pe zile, pentru că scriu fără să simt o presiune de a termina romanul, ci doar pentru plăcerea de a vedea cum evoluează personajele, mi-am depășit de două ori termenul auto-impus de finalizare. Cu siguranță îl voi depăși și pe al treilea, pentru că este 31 iulie. :)) Primul a fost 31 mai, al doilea 30 iunie și acum 31 iulie. Sper să nu ajung la 30 august, dar nu îmi bat capul să alerg cu scrierea, ci să o finalizez frumos.

Unii dintre voi știți, alții aflați acum, primul roman se numește Șase păpuși Matrioska și va fi tradus în engleză ca Six Matryoshka dolls. Este un roman polițist autentic, cu care vreau să readuc în prim-plan acest tip de roman clasic, dar nu demodat. Se scriu enorm de multe thrillere, dar mulți cititori, printre care mă aflu și eu, tânjesc după o carte polițistă adevărată, cu oameni buni și oameni răi, polițiști, crime, deducții logice, interogatorii, demascări și suspance. Nu cu James Bond, gadget-uri SF și oameni bionici.

Și pentru că acum îmi este clar că vreau să scriu, vreau să public și vreau să mă dedic acestei pasiuni, la începutul anului am cumpărat domeniul www.silviachindea.com, unde ieri am pus online o primă pagină, o prefață a site-ului, să spunem.

Dacă intrați pe el, să nu fiți surprinși că este în engleză, deoarece toate cărțile mele vor fi publicate în română și în engleză. Și cum engleza este o limbă universală, pe care foarte mulți români o cunosc, am preferat să încep bilingv.

Momentan, pagina de facebook de scriitor - www.facebook.com/scriitor.silviachindea - este în română, dar probabil în curând voi începe să scriu și aici în engleză. Pe Instagram și Twitter scriu deja în engleză.

Dar stați liniștiți, acest blog va rămâne cu siguranță în română! ;)

În încheiere, vreau să vă spun, în caz că n-ați observat deja, că blog-ul are o nouă înfățișare. Toate paginile din partea dreaptă au fost mutate sub header, sub formă de tab-uri. Dacă dați click pe ele, se deschide o pagină nouă, unde veți găsi toate link-urile către articole. Mi se pare mult mai organizat în acest fel, cu mai multă structură și mai ușor de accesat. Plus că vizual a avut numai de câștigat prin eliminarea atâtor link-uri care ocupau spațiu prețios. Sper că vă place și că astfel veți rapid informația de care aveți nevoie.

miercuri, 15 iulie 2015

Biciclete creative

Uitați, vă rog, tot ce știți despre biciclete! Doar priviți modele creative, ingenioase sau - pur și simplu - stupide! :))

Îl știți pe Tragempinge din cartea Doctorul Aumădoare? Există în realitate!





Creativitate la maxim, cu un set de roți care se învârt de la cea mai mare la cea mai mică.


Carul cu bere? Nu! În Madrid este bicicleta cu bere. Toți oamenii dau la pedale, în timp ce beau bere. Există, totuși un șofer, stați liniștiți! Unul care nu bea bere. :D


O scobitoare între două roșii?


Scrie pe fotografie, este o bicicletă pliabilă, ideală pentru cei care fac naveta la birou. Poate nu știați, dar în România nu ai voie cu bicicleta la metrou decât în week-end.


Roți ajutătoare. Multe, să fim siguri că nu cade copilul!


Într-un parc de distracții cred că ar fi o piesă foarte amuzantă.


Cum scrie și mai jos, ceva diferit, dar totuși același lucru: o bicicletă conceptuală.


Ne-am întors la carul cu bere.


Acum nu știu ce să zic... Tricicletă cu fundul în sus?



Iubito, ai luat și copiii?


"Deci vreau așa: un coș mare, să îmi aduc legumele de la piață, un volan lung, să nu mă lovesc cu picioarele și patru roți, te rog. Este foarte complicat să îți ții echilibrul pe două."


Una, două, trei, patru. Patru biciclete. Patru?? Cred că priveliștea de la înălțime merită cu vârf și îndesat!


Oamenii ăștia doi plănuiau să meargă 12.000 km prin Asia cu o încărcătură de peste jumătate de tonă. Așa că și-au construit acest mijloc de transport, denumit Quikey. Australienii sunt creativi, nu glumă!


Trebuie doar să pedalezi de zece ori mai mult pentru a parcurge aceeași distanță, dar uite-așa ne menținem în formă, nu?


luni, 13 iulie 2015

Paste cu hribi și bureți

Mi-a trimis mama hribi, bureți și ce-or mai fi pe-acolo. Ciulama știu să fac, dar nu voiam acum, așa că m-am pus pe căutat o altă rețetă. Nu am găsit decât una singură, să îi amesteci cu usturoi și pătrunjel. Așa că m-am hotărât să creez eu una. Așa cum am făcut și cu rețeta de calamar cu ciuperci, inventată tot de mine.

Aceasta, însă, este mult mai simplu de realizat. Se fierb pastele cu puțină sare, se pun la scurs. După ce s-au scurs, se adaugă două ouă crude și se amestecă până se omogenizează.

Între timp, hribii și bureții se pun la prăjit în ulei de floarea soarelui (doar dacă i-ați fiert înainte!) până se maronesc. Când încep să se închidă la culoare, se adaugă o căpățână de usturoi și se mai lasă câteva minute.


Se scurg de ulei și se adaugă peste paste. După ce se amestecă, se condimentează cu sare, piper, rozmarin și se completează cu pulbere de usturoi, dacă este necesar.


La final, se presară brânză rasă pe deasupra și se servește cald. Eu am amestecat brânza, pentru că am adaugat din belșug! ;)


Îmi place foarte tare că acest fel de mâncare se poate mânca atât cald, cât și rece.

Poftă bună!

sâmbătă, 11 iulie 2015

Zi de rubin

Uneori zilele sunt pline, ciudat de pline. Și se grăbesc spre noapte, sărind peste hopuri, ajungând în abis, urcând către stele, apoi schimbând pentru a suta oară decorul.

Alteori ele curg atât de încet încât ai senzația că te-ai putea târî și tot ai ține pasul cu ele.

Când te trezești într-o zi ca aceasta de astăzi, nu poți decât să zâmbești cu gura până la urechi. Pentru că dacă această zi nu ar fi existat, tu nu ai fi existat, fratele tău nu ar fi existat. Și nici copiii tăi nu ți-ar fi zâmbit ghiduș, cu gropițele tale în obraji.

După ce zâmbești, însă, îți vine să plângi de durere. Simplu, domol, în liniște, dar cu lacrimi mari, amare și care îți împăienjenesc privirea de dor.

Apoi îți aduci aminte de ce te-ai trezit zâmbind. Pentru că ai avut un vis fericit, care ți-a așternut flori în suflet. Un vis care știi că este real, la fel de real precum totul din jurul tău, doar că nu face parte și din realitatea celorlați.

Îți vorbește în somn pentru că doar atunci îl poți auzi; doar atunci nu ești asurzită de întrebările al căror răspuns nu mai vine. Și te tulbură lipsa multor cântece - tocmai acum, când ai mai mare nevoie de ele. Tocmai acum, când te învățasei cu binele. Tocmai ție, căreia i se așterneau comorile minții lui la picioare, de fiecare dată când aveai nevoie.

Astăzi ar fi trebuit să fie o zi rubinie, strălucitoare și veselă, ca și cei 40 de ani de căsătorie pe care ar fi trebuit să îi vestim în eter. Dar ți-am adus un trandafir din acela de care tu nu ai vrut să îți cumpăr pentru că aveai deja, am pregătit o cafea bună-rău și am plâns cu ochii la crețurile tale de la ochi.

A fost o zi bună. Pentru că în vis ne așteptai și erai fericit că venim. Aș fi vrut să spun până la cer și înapoi, dar ești deja acolo. Sau poate nu. Pentru că nu poți fi acolo dacă eu știu că ești lângă noi. Ieri ne-am văzut în curte și te-am salutat. M-ai întrebat ce fac copiii. Ți-am spus că dorm. Acel ieri este chiar lângă mine, îl pot atinge. Nu poate fi ieriul de acum un an și patru luni. Eu sunt aceeași, la fel și durerea mea vie și dorul meu neostoit de vocea ta.