Uneori zilele sunt pline, ciudat de pline. Și se grăbesc spre noapte, sărind peste hopuri, ajungând în abis, urcând către stele, apoi schimbând pentru a suta oară decorul.
Alteori ele curg atât de încet încât ai senzația că te-ai putea târî și tot ai ține pasul cu ele.
Când te trezești într-o zi ca aceasta de astăzi, nu poți decât să zâmbești cu gura până la urechi. Pentru că dacă această zi nu ar fi existat, tu nu ai fi existat, fratele tău nu ar fi existat. Și nici copiii tăi nu ți-ar fi zâmbit ghiduș, cu gropițele tale în obraji.
După ce zâmbești, însă, îți vine să plângi de durere. Simplu, domol, în liniște, dar cu lacrimi mari, amare și care îți împăienjenesc privirea de dor.
Apoi îți aduci aminte de ce te-ai trezit zâmbind. Pentru că ai avut un vis fericit, care ți-a așternut flori în suflet. Un vis care știi că este real, la fel de real precum totul din jurul tău, doar că nu face parte și din realitatea celorlați.
Îți vorbește în somn pentru că doar atunci îl poți auzi; doar atunci nu ești asurzită de întrebările al căror răspuns nu mai vine. Și te tulbură lipsa multor cântece - tocmai acum, când ai mai mare nevoie de ele. Tocmai acum, când te învățasei cu binele. Tocmai ție, căreia i se așterneau comorile minții lui la picioare, de fiecare dată când aveai nevoie.
Astăzi ar fi trebuit să fie o zi rubinie, strălucitoare și veselă, ca și cei 40 de ani de căsătorie pe care ar fi trebuit să îi vestim în eter. Dar ți-am adus un trandafir din acela de care tu nu ai vrut să îți cumpăr pentru că aveai deja, am pregătit o cafea bună-rău și am plâns cu ochii la crețurile tale de la ochi.
A fost o zi bună. Pentru că în vis ne așteptai și erai fericit că venim. Aș fi vrut să spun până la cer și înapoi, dar ești deja acolo. Sau poate nu. Pentru că nu poți fi acolo dacă eu știu că ești lângă noi. Ieri ne-am văzut în curte și te-am salutat. M-ai întrebat ce fac copiii. Ți-am spus că dorm. Acel ieri este chiar lângă mine, îl pot atinge. Nu poate fi ieriul de acum un an și patru luni. Eu sunt aceeași, la fel și durerea mea vie și dorul meu neostoit de vocea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu