Dupa cum spuneam intr-un post anterior, avem fetita mare! Iar peste 1 an si 8 luni voi spune ca avem un bebe 2 la fel de mare!! Da, suntem insarcinati din nou! Astazi mi-am facut testul si este pozitiv! Sunt insarcinata, astazi am terminat a 6-a saptamana, iar dpn-ul este in jur de 26 septembrie.
Nu va zic, ca eu eram cu lacrimi in ochi, cand am vazut (exact ca la Mariuca) ca apar instant 2 liniute, iar Dani se uita la test si nu stia ce inseamna. Cand i-am spus, am inceput amandoi sa plangem de fericire, am luat-o si pe Mariuca in brate si ne-am bucurat ca niste copii mici. Apoi am inceput telefoanele, i-am chemat pe ai mei, am sunat-o pe mama si toata gasca. Acum m-am mai linistit, dar chiar si acum cand va scriu, imi tremura mainile de emotie.
Titlul arata bucurie moderata, pentru ca aceasta vorba a ramas proverbiala de cand ne-a anuntat Cris ca e insarcinata cu finuta mea iubita ce-mi poarta numele. Am zis sa asteptam cele 3 luni critice, sa fim exaltati de fericire, dar totodata moderati. Ca atare, asa suntem si noi.
Suntem in mari emotii de cand mi-am facut testul, primesc telefoane si sms-uri, dar ne si gandim ce facem, cum aranjam, ne bucuram ca eu am lucrurile atat de proaspete in memorie, avem lucruri si biberoane si o gramada de nimicuri de care ai nevoie.... Oooof, e o mare bucurie si realizare, dar naste niste multe idei si decizii de luat pana atunci.
Deci... dilema numarul 1: daca va fi fata, va trebui sa imi fac alt blog, creata-la-cub?
Urmărește-mă și pe Facebook!
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
luni, 26 ianuarie 2009
Concluziile le trageti singuri...
Avem fetita mare, asta e clar! Am terminat cu anul de bebeluseala, am intrat in cel de-al doilea vesele, ca de obicei, amuzante, vorbarete si cu 3 alegeri prevestitoare de bine.
Ca adevarate ursitoare, 3 dintre obiectele puse pe tava au fost alese:
1. parfumul (Very irresistible de la Givenchy)
2. cartea (Insula Jamaica de Thomas Hardy) Trebuie sa imi fac mea culpa, deoarece cartea "Insula Jamaica" a fost scrisa de catre Daphne de Maurier, dar ramasesem in cap cu Thomas Hardy, ca tocmai citeam "Doi ochi albastri" scrisa de el.
3. Banii (autohtoni, 3 milioane)
Acum... noi am tras niste concluzii. Cocheta, ca e femeie, desteapta ca mama ei si bogata ca tatal ei. Sau frumoasa, desteapta si cu bani, blonda cu ochi albastri. Adicatelea, nu doar o Barbie, asa cum sunt catalogate femeile blonde, ci si cu ceva in cap. Bine, nu cred eu ca ii va ramane culoarea asta, mai mult ca sigur ca i se va duce spre saten deschis...
Si acum va intreb: din doi parinti destepti, ce poate sa iasa? Pisica soareci mananca, nu?? :D
Voi pune si poze zilele astea, sa vedeti ce nebunie a fost la noi. 17 persoane, masa tovaraseasca, bucate alese, pregatite in colaborare cu cele 2 bunici, bautura fina si un tort de exceptie, ales chiar de catre Dani!
Mariuca a fost o dulce, ca de obicei, a rezistat pana seara tarziu, cand a picat lata, a stat la toata lumea in brate, a ras, s-a jucat cu copiii si a mancat de toate.
Am facut-o si pe-asta si suntem mandri!
Ca adevarate ursitoare, 3 dintre obiectele puse pe tava au fost alese:
1. parfumul (Very irresistible de la Givenchy)
2. cartea (Insula Jamaica de Thomas Hardy) Trebuie sa imi fac mea culpa, deoarece cartea "Insula Jamaica" a fost scrisa de catre Daphne de Maurier, dar ramasesem in cap cu Thomas Hardy, ca tocmai citeam "Doi ochi albastri" scrisa de el.
3. Banii (autohtoni, 3 milioane)
Acum... noi am tras niste concluzii. Cocheta, ca e femeie, desteapta ca mama ei si bogata ca tatal ei. Sau frumoasa, desteapta si cu bani, blonda cu ochi albastri. Adicatelea, nu doar o Barbie, asa cum sunt catalogate femeile blonde, ci si cu ceva in cap. Bine, nu cred eu ca ii va ramane culoarea asta, mai mult ca sigur ca i se va duce spre saten deschis...
Si acum va intreb: din doi parinti destepti, ce poate sa iasa? Pisica soareci mananca, nu?? :D
Voi pune si poze zilele astea, sa vedeti ce nebunie a fost la noi. 17 persoane, masa tovaraseasca, bucate alese, pregatite in colaborare cu cele 2 bunici, bautura fina si un tort de exceptie, ales chiar de catre Dani!
Mariuca a fost o dulce, ca de obicei, a rezistat pana seara tarziu, cand a picat lata, a stat la toata lumea in brate, a ras, s-a jucat cu copiii si a mancat de toate.
Am facut-o si pe-asta si suntem mandri!
vineri, 23 ianuarie 2009
LA MULTI ANI, MARIUCA NOASTRA CREATA SI FRUMOASA!
Astazi pot spune cu adevarat "LA MULTI ANI!", pentru ca Mariuca noastra implineste 1 an peste fix 40 minute.
Acum un an a fost o zi incredibila! Pentru mine, pentru Dani, pentru ai nostri, pentru toti prietenii! Am nascut-o pe Mariuca! Toate cele 366 zile care au trecut de atunci, au fost absolut minunate si nu le-as da pe nimic in lume!
Pe parcursul acestui an, am primit felicitari. Ca am crescut-o bine, ca e sanatoasa, desteapta si frumoasa. Si acum ma minunez, pentru ca, voi stiti ca vorbesc sincer, nu trebuie sa mai precizez, dar va spun cu mana pe inima ca mie nu mi se pare ca fac nimic extraordinar. Am facut, fac si voi face orice este necesar si orice ar face o alta mama in locul meu.
Se spune ca toti copiii isi aleg parintii... Doamne, nu stiu ce fapte bune am facut noi de-a lungul vietii, de Mariuca a decis sa ne aleaga pe noi!!! Pentru ca ne-a implinit, ne-a facut fericiti si ne-a facut sa multumim in fiecare zi ca o avem si ca suntem trei acum.
Bea si Mariuca au fost surori de maternitate si eu cu Beinazuta am vrut sa tinem aproape, tocmai in ideea ca este atat de incredibil ce ni s-a intamplat noua si lor, ca merita ca ele sa creasca impreuna, sa fie prietene. Inca din sala de travaliu, ne-am tinut de mana la propriu si la figurat, am asteptat cu sufletul la gura nasterile, baietii au stat afara impreuna, ba mai mult, Dani a crezut ca Bea e Mariuca, atat de emotionat era, iar Fane nu a reactionat cand l-a chemat asistenta.
Astazi ne-am cantat reciproc "La Multi Ani!", intr-un glas, ne-am pupat fetele si ne-am bucurat de minunea de acum 1 an!
Intr-un mesaj nu pot asterne toate sentimentele care ma incearca, emotii pozitive, mandrie, bucurie, fericire si IUBIRE!
LA MULTI ANI, MARIUCA!
Ora 17.17 - nasterea Mariucai
In jurul meu erau vreo 10 persoane. Dracea, doctorul tanar, medicul cu care facusem fisa de internare, medicul anestezist, moasa si inca unii pe care nu ii vedeam, dar pe care ii auzeam cum ma incurajeaza. Toate lumea imi zicea ceva de bine.
Apoi o aud pe Dracea zicand “gata”. Eu “gata ce?”. Ea, uimita, “gata, a iesit copilul”. Eu, cu un aer tamp “a iesit unde?”. Atunci, razand, medicul anestezist imi spune sa ma ridic putin, sa o vad. Ma ridic, o vad pe Mariuca cu funduletul la mine, pe o masa. Si atunci o aud urland. Ea saracuta a inceput sa tipe de cand a iesit, dar eu eram chiauna si, in continuare, nu ma asteptam ca eu sa nasc. Adica nu asa de repede. O ia apoi medicul neonatolog, o duce undeva in spatele meu. O urmaresc cu privirea si incep sa plang. Cred ca am plans vreo 10 minute fara sa ma opresc. Oamenii din jurul meu au inceput sa se precipite: “va e rau?”, “de ce plangeti?”, “va doare ceva?”. Nu puteam sa scot o vorba, doar plangeam. Dracea atunci i-a lamurit pe toti “plange de fericire”. “Nu-i asa?”. Da, asa era, dar nu puteam descrie in cuvinte ce simteam. Emotiile au fost atat de puternice, incat singurul lucru pe care il mai puteam face era sa plang. Parca am asteptat toata viata acest moment unic. Si a venit asa de repede totul, s-a intamplat parca pe fast forward, iar eu eram muta. Cineva m-a intrebat cum o cheama pe fetita. Ce nume i-am pus. Eu doar plangeam, asa ca atunci m-a intrebat “nu v-ati decis inca la nume?”, luand tacerea mea drept altceva.
La un moment dat, a aparut o mana in dreapta mea si mi-a pus ceva pe piept. M-am uitat mirata si am vazut-o. Era Mariuca si era la mine pe piept. Era ireal. Am inceput sa plang si mai tare. Nu stiam ce sa fac… Era atat de mica si de frumoasa. Nu am crezut ca va fi atat de gingasa si de calda, atat de linistita, de parca asta ar fi asteptat si ea – sa fie la mine in brate. Mana dreapta era oarecum prinsa sub Mariuca, asa ca am ridicat mana stanga, sa o mangai pe cap. Cand am dus mana spre capusorul ei, am vazut ca imi tremura ingrozitor si mi-a fost frica sa nu o ranesc. Atunci am pupat-o pe obraz. Nu mai stiu daca i-am spus ceva, nu mai stiu ce fatuca avea, totul este intr-o ceata - de beatitudine, de emotie, de drag… dar stiu ca e a mea incepand de cand avea 4 mm. Iar cand am vazut-o, am stiut de ce am asteptat-o atata timp. Pentru ca a meritat. Pentru ca orice lucru bun pe lumea asta trebuie castigat si trebuie sa lupti ca sa ai ceva minunat. Nu conteaza cati ani au trecut de cand am ales numele, nu conteaza cate nopti nedormite am avut, nu mai conteaza nimic. Mariuca a venit cand a trebuit si din motivul cel mai pur cu putinta. A fost dorita si a fost adusa din iubire.
Am intrebat cat e ceasul… la cat s-a nascut. 17.17. 17.17???! Oameni buni, am avut un travaliu de doar 2 (doua) ore??? Hehehe, am zis eu ca mai fac 10 copii!
Apoi o aud pe Dracea zicand “gata”. Eu “gata ce?”. Ea, uimita, “gata, a iesit copilul”. Eu, cu un aer tamp “a iesit unde?”. Atunci, razand, medicul anestezist imi spune sa ma ridic putin, sa o vad. Ma ridic, o vad pe Mariuca cu funduletul la mine, pe o masa. Si atunci o aud urland. Ea saracuta a inceput sa tipe de cand a iesit, dar eu eram chiauna si, in continuare, nu ma asteptam ca eu sa nasc. Adica nu asa de repede. O ia apoi medicul neonatolog, o duce undeva in spatele meu. O urmaresc cu privirea si incep sa plang. Cred ca am plans vreo 10 minute fara sa ma opresc. Oamenii din jurul meu au inceput sa se precipite: “va e rau?”, “de ce plangeti?”, “va doare ceva?”. Nu puteam sa scot o vorba, doar plangeam. Dracea atunci i-a lamurit pe toti “plange de fericire”. “Nu-i asa?”. Da, asa era, dar nu puteam descrie in cuvinte ce simteam. Emotiile au fost atat de puternice, incat singurul lucru pe care il mai puteam face era sa plang. Parca am asteptat toata viata acest moment unic. Si a venit asa de repede totul, s-a intamplat parca pe fast forward, iar eu eram muta. Cineva m-a intrebat cum o cheama pe fetita. Ce nume i-am pus. Eu doar plangeam, asa ca atunci m-a intrebat “nu v-ati decis inca la nume?”, luand tacerea mea drept altceva.
La un moment dat, a aparut o mana in dreapta mea si mi-a pus ceva pe piept. M-am uitat mirata si am vazut-o. Era Mariuca si era la mine pe piept. Era ireal. Am inceput sa plang si mai tare. Nu stiam ce sa fac… Era atat de mica si de frumoasa. Nu am crezut ca va fi atat de gingasa si de calda, atat de linistita, de parca asta ar fi asteptat si ea – sa fie la mine in brate. Mana dreapta era oarecum prinsa sub Mariuca, asa ca am ridicat mana stanga, sa o mangai pe cap. Cand am dus mana spre capusorul ei, am vazut ca imi tremura ingrozitor si mi-a fost frica sa nu o ranesc. Atunci am pupat-o pe obraz. Nu mai stiu daca i-am spus ceva, nu mai stiu ce fatuca avea, totul este intr-o ceata - de beatitudine, de emotie, de drag… dar stiu ca e a mea incepand de cand avea 4 mm. Iar cand am vazut-o, am stiut de ce am asteptat-o atata timp. Pentru ca a meritat. Pentru ca orice lucru bun pe lumea asta trebuie castigat si trebuie sa lupti ca sa ai ceva minunat. Nu conteaza cati ani au trecut de cand am ales numele, nu conteaza cate nopti nedormite am avut, nu mai conteaza nimic. Mariuca a venit cand a trebuit si din motivul cel mai pur cu putinta. A fost dorita si a fost adusa din iubire.
Am intrebat cat e ceasul… la cat s-a nascut. 17.17. 17.17???! Oameni buni, am avut un travaliu de doar 2 (doua) ore??? Hehehe, am zis eu ca mai fac 10 copii!
Ora 16.30
Pe la 4 si un sfert, am simtit ca durerile sunt din ce in ce mai mari si anestezistul nu mai venea. Zic cu o voce scazuta ca eu am cerut epidurala si nu ma baga nimeni in seama. Ii spun unui doctor mai in varsta sa imi aduca anestezistul si el imi spune ca nu e treaba lui. Atunci, enervata, si de frica sa nu pierd dilatatia, ridic vocea (ca doar ma tine ca pe o soprana!!) si strig “patu’ doooi, am cerut si eu epidurala, va rog!!!”.
Pe la 4 jumatate, apare o doamna doctor anstezist, tanara si draguta, care incepe sa imi explice ce o sa-mi faca, unde, cum, cand. Se uita la ceas si imi spune ca in maxim 45 minute voi naste. Ma bufneste rasul si imi spun in sine ca ele sunt antrenate sa te incurajeze, ca sa nu te lase psihicul la greu.
Pe la 4 jumatate, apare o doamna doctor anstezist, tanara si draguta, care incepe sa imi explice ce o sa-mi faca, unde, cum, cand. Se uita la ceas si imi spune ca in maxim 45 minute voi naste. Ma bufneste rasul si imi spun in sine ca ele sunt antrenate sa te incurajeze, ca sa nu te lase psihicul la greu.
Ora 15.00
Ma duc la echograf si aflu ca totul e in regula, Mariuca are in jur de 3 kg si aproximativ 52 cm. Se intensifica durerile si ma duc la inca un control. Noroc cu mami, ca a cerut sa ma mai vada un doctor. Dilatatie 4, ma reintorc in sala de travaliu. Beinazuta e la dilatatie 7 deja. Ii gasisera un pat, am avut noroc si eu. Am cerut epidurala si astept sa vina medicul anestezist.
Ora 14.00
Dracea ne controleaza pe amandoua, Beinazuta dilatatie 5, eu 2. Eu plec in salon, ea ramane in sala de travaliu, tot pe scaun.
Ora 12.00
Am ajuns in sala de travaliu si m-am asezat pe un scaun. Toate paturile erau ocupate, iar eu cu Beinazuta radeam una la alta, fata in fata, stand pe scaune.
Ora 10.20
Am intrat la control, am primit pastiluta si am iesit sa ii spun lui Dani ca de data asta ramanem in spital. El era cam ametit, nu prea a inteles din prima de ce ramanem. Ne-am dus spre garderoba, sa primesc celebra camasa de spital si sa imi las hainele.
miercuri, 21 ianuarie 2009
Muzica am vrut, muzica am capatat!
Imi place muzica la nebunie! Ascult de dimineata pana seara Smart FM, uneori imi pun un cd in mp3 player, alteori ascult de pe net. Am un radio in living, unul in camera la Mariuca si unul in camera la noi. Adica, sunt disperata! Hehe...
Acum, pe langa "don't let me down", ascult niste broaste (de la masuta din Franta), un catel care latra in timp ce merge, o melodie de la o jucarie Fisher Price cu bile, cantecelul cu invatarea alfabetului via melcul vorbitor, o melodie de la axul cu cercuri si una din cele 16 melodii ale unei broaste testoase. Normal, toate aceste jocuri au si setul de lumini aferente. Nu exista o jucarie care emite sunete sa nu emita si semnale luminoase. Vecinii cred ca se gandesc ca semnalizam avioanelor sau, si mai rau, avem coduri morse pentru aliati.
A, suna si telefonul. E Dani, ca aud "escucha me". Mati latra, Mariuca plange... e o intreaga simfonie la noi aici! Vreti si voi???
Acum, pe langa "don't let me down", ascult niste broaste (de la masuta din Franta), un catel care latra in timp ce merge, o melodie de la o jucarie Fisher Price cu bile, cantecelul cu invatarea alfabetului via melcul vorbitor, o melodie de la axul cu cercuri si una din cele 16 melodii ale unei broaste testoase. Normal, toate aceste jocuri au si setul de lumini aferente. Nu exista o jucarie care emite sunete sa nu emita si semnale luminoase. Vecinii cred ca se gandesc ca semnalizam avioanelor sau, si mai rau, avem coduri morse pentru aliati.
A, suna si telefonul. E Dani, ca aud "escucha me". Mati latra, Mariuca plange... e o intreaga simfonie la noi aici! Vreti si voi???
Abonați-vă la:
Postări (Atom)