Dupa ce am luat act cand s-a discutat despre indemnizatia mamelor, acum trebuie sa iau act - din nou!
Se discuta despre acordarea alocatiei pentru copii diferentiat, in functie de veniturile parintilor. Adica vorbim despre alocatia pentru copii, un drept constitutional, care Constitutie e inca in vigoare. Alocatie pentru copii care trebuie acordata fara discriminare tuturor copiilor, fara a se tine cont de parinti, religie, sex, orientare politica sau preferinte culinare.
Nu sunt de acord nici cu comentariile virulente de genul "incurajam rromii sa procreeze" sau "ce educatie pot oferi saracii?", pentru ca sunt aberante. Nu uitati, dragii mei, cei mai multi dintre noi, astia educatii, cu scoala, facultate sau doctorate, provenim din parinti nu tocmai avuti, dar totusi am invatat de la ei ca cea mai importanta este educatia, cartea si numai asa putem ajunge undeva, candva.
Nu trebuie sa mergem la extreme si sa spunem ca proiectul nu este corect pentru ca ne umplem, citez blog-uri-vedete "de puradei", ci nu este corect pentru ca se incalca un drept fundamental. Acela al egalitatii tuturor copiilor in fata legii. Vreti sa ii ajutam pe cei care nu castiga mult? OK! Atunci puteti sa mariti alocatia pentru ei, de la 40 lei (mizeri) la 100-150 lei pe luna. Sau nu stiu, gasiti voi alte solutii... Dar sa scazi alocatia pe motiv ca pentru parintii avuti (adica aia care castiga peste 1.000 lei pe luna), 40 lei nu inseamna nimic, este pur si simplu o tampenie!!!!!!!!! Nu are legatura daca ii pot lua ceva cu 40 lei sau nu (un calcul sumar - 2 pachete de servetele si 8 sticle de 1,5 l de lapte), ci are legatura cu faptul ca al nostru copil este egal cu al altora copil.
Mariuca este la gradinita de stat. Da, ne-am permite sa ii platim si gradinita particulara. Asta ce inseamna? Ca Mariuca nu primeste corn la gradinita, pentru ca mama ei i-a facut sandwich cu muschi file???? Sau ca eu nu platesc teatrul de papusi tot 6 lei???
Acum, ca o mica paranteza, dar in ton cu subiectul... alaltaieri, in microbuz. Scena: se aseaza langa mine o persoana de etnie rroma. Chiar! Voi cand vorbiti intre voi, vorbiti asa??? "O persoana de etnie rroma"?? In fine! Si vorbea cu nepotul ei, care era in spatele meu. Il intreba ce a facut la scoala. Apoi, vazand ca ma uitam la ea, imi spune ca ea stie cat de importanta este scoala, ca si ei i-a placut, mai ales matematica. Si apoi incepe sa imi povesteasca despre teorema lui pitagora, linii frante, linii drepte, logaritmi si ecuatii de gradul doi la clasa a cincea. Ma credeti ca ma uitam ca mata-n calendar, ca sa nu zic ca vitica la poarta noua???? Sunt oarecum socata si in aceste momente, in conditiile in care doamna probabil vindea zambile in piata, ca era cu o cutie de zambile in brate.
Morala: daca tot ne laudam ca suntem inteligenti, sa gasim alte argumente pertinente pentru a contracara acest proiect de lege. Cel mai bun fiind, in opinia mea, cel legat de constitutie.
Un comentariu:
Ceva detalii despre lege? Exista vreo petitie pentru/impotriva ei? Sa stii ca si aici se discuta mult pe tema alocatiilor si altor forme de sprijin social pentru copii defavorizati in Germania. Stie lumea ca si Germania "se lauda" cu copii care nu au ce lua cu ei la scoala decat in primle zile ale lunii si apoi fac foamea? Si cica sunt milioane. Copiii celor cu Hatz IV, somerii acestui stat industrializat, una din marile puteri ale lumii????
Ministrul de externe german (liberal) a facut zilele acestea niste remarci "tendentioase" mult comentate in presa. A atras atentia ca un stat care incurajeaza prin prea multe masuri protectioniste somerii, de exemplu, e decadent. Curtea Constitutionala a dezbatut problema ajutorului de somaj Hartz IV si se discuta despre cresterea ajutorului de somaj si alte modificari. Am vazut un reportaj marti noapte in care se comparau venituri intre familii in care mama+tata sunt someri si au trei copii cu familie unde tatal merge si munceste sa-si intretina onest nevasta si copilul prin eforturi proprii si rezulta ca tatal muncitor si respecteiva familie au pe luna doar 20,-EU mai mult decat familia cu parintii someri. Merita pt acel om sa mearga la slujba? Pentru somer nu merita sa se trezeasca inainte de 9 sa mearga sa munceasca chiar daca pe "nimic" dar macar pentru confortul lui psihic sa nu zaca si sa se complaca in conditia de somer. In schimb astepta de la stat sa ii dea bani pentru a-si cumpara o pereche noua de blugi... Sau mobila pentru camera copiilor. Le se paruse util sa dea 600,-eur pe un computer nou, in rate....
Un copil de somer primeste mai mult de la stat decat un copil al carui tata lucreaza... Aici am prezentat doar fapte. Am toata intelegerea pentru cei care vor sa iasa din status-quo-ul de somer si nu reusesc....si imi doresc ca si copiii lor sa poate merge la scoala in conditii decente, sa poata invata. Copiii chiar trebuie sa fie egali, egali in drepturi, in sanse, in oportunitati indiferent de venitul parintilor. Statul trebuie sa fie un welfare state dar in anumite conditii....
Trimiteți un comentariu