Acum o lună, când am participat la Road Grand Pink și am ieșit pe locul 23, mi-am zis în barbă că trebuie să particip la o cursă unde să am șanse reale, adică una de MTB. Așa că m-am înscris la două competiții, una la Comana și una la Cernica.
Ieri a avut loc cea de la Comana, unde inițial am zis că vreau să termin în primii 10, apoi vineri seară am zis că obiectivul meu este primii 5 și o oră și 30 minute ca timp final.
Traseul m-a izbit într-un mod total neplăcut, mai ales că nu se făcuse recunoașterea acestuia în zilele premergătoare și pentru mine era prima oară când mergeam pe el. Primii km. au fost împânziți de urcări cu înclinație mare, unde mi-am tocat energia, apoi au urmat rădăcini de copaci, vegetație peste ochi și picioare, single trail și pasaje unde îți luai bicicleta în mâini, apoi coborâri abrupte, în viteză și ruperi de ritm.
Partea de mijloc m-a terminat psihic, acolo am clacat ușor, mai ales că 10 bărbați de la traseul lung m-au depășit cu grație. În total am urcat 1 km. și 300 metri pe o înălțime de 84 metri, din care 525 m. i-am urcat pe primii 8 km. Cyclemeter îmi arată că am mers 18,44 km. Viteza medie a fost de 9,43 km/h și viteza maximă a fost de 37,01 km/h.
Dacă reușeam să obțin ca timp final 1 oră și 30 minute, cum plănuisem de acasă, aș fi ieșit în primele 5. Dar am avut 1 oră și 55 minute și am ieșit pe locul 10 la categoria mea de vârstă, care a fost destul de laxă, în sensul că a fost 20-39 ani. Adică eu m-am bătut și cu tiza mea, de 24 ani, care face competiții de MTB în mod regulat, și cu tipa care a venit la 50 minute după mine și care cred că avea până în 30 ani. Nefiind multe fete înscrise, nu puteau sparge în 20-30 ani și 31-40 ani, cu toate că așa ar fi fost corect.
Una peste alta, acest concurs a fost mult mai greu decât m-am așteptat, dar sunt mulțumită de rezultat. Copiii s-au distrat în parcul de aventură, apoi am făcut un picnic, iar ziua s-a încheiat cu cumpărarea unei noi biciclete, pentru noua biciclistă din familie, mam. :) Ea a ales un City Bike galben cu verde, foarte frumoasă și relaxantă. Dragoș i-a montat pedalele, coșul, luminile și ghidonul, așa că aseară a și dat câteva ture prin cartier.
Pentru concediul de anul viitor avem și un obiectiv major - plimbarea pe EuroVelo. Însă până atunci, urmează Cernica. ;)
Mai jos aveți trei fotografii din apropierea locului de start, cu Delta Neajlovului.
Iar aici râul Neajlov și Podul Dorințelor din interiorul parcului de aventură.
Urmărește-mă și pe Facebook!
Se afișează postările cu eticheta Road Grand Pink. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Road Grand Pink. Afișați toate postările
duminică, 24 mai 2015
marți, 12 mai 2015
Concursuri de ciclism pentru MTB
Pe ploaie, pe vânt, încerc să mă țin de treabă și să merg minim 6 km. pe zi. Nu să mă plimb, ci să trag tare pe drumuri de țară, cu pietriș, pământ, iarbă, gropi, să scot o medie bună și să mă autodepășesc. Zi de zi îmi creez noi trasee în jurul casei, descopăr drumuri sinuoase prin pădure sau prin câmp și sunt extrem de fericită.
După Road Grand Pink, am prins gustul competițiilor de ciclism, așa că m-am înscris la încă două concursuri, de data aceasta speciale de MTB. Primul va avea loc pe 23-24 mai la Comana; acolo am ales traseul Bujorilor, de 19 km.
Al doilea concurs va avea loc pe 31 mai la Cernica și am ales traseul de 25 km. Deviza acestui concurs este "pedalez, mă distrez, donez!". Inițiat de Asociația Help Autism și BikeXpert în 2013, Rocket Bike Fest a strâns în cele 4 ediții organizate, peste 2.000 de concurenți, 3.500 de participanți și 15.000 Euro. Banii au fost folosiți pentru continuarea Programului Național de Diagnostic Precoce, Evaluare Psihologică și Intervenție Timpurie în Autism. Rocket Bike Fest a însemnat șansa spre recuperare pentru mai bine de 200 de copii cu tulburări din spectrul autist și a fost desemnat “Proiectul de voluntariat al anului 2013 în domeniul sport și recreere” la Gala Națională a Voluntarilor.
Miza mea, pentru ambele concursuri, este să obțin cel puțin o medie de 12,5 km. pe oră, adică să îl termin pe primul într-o oră și jumătate, iar pe al doilea în două ore. Să îmi țineți pumnii! :)
Am și fotografii! Aici eram complet echipată, ploua mărunt și mă pregăteam de un traseu de 8 km. Pelerina este excelentă și, cu toate că am cumpărat-o pentru ploaia din Londra, merge și la noi! ;)
Un apus care m-a oprit din plimbarea de seară
Fotografie realizată cu câteva minute înainte să fiu nevoită să conduc cu vreo 25 km. pe oră, pe drum de țară, într-o goană nebună pentru integritate. :)) Și nu glumesc! La cinci minute după ce am făcut acest popas, m-au alergat doi câini imenși preț de vreo 5 (extrem de lungi) minute, timp în care dădeam ca nebuna la pedale și urlam "marș de-aici!". Când am crezut că am scăpat, am realizat că trebuia să mă întorc pe același drum. :)) Sunt ok, n-am pățit nimic. Acum știu că acel drum nu a fost o idee bună.
Același apus, dintr-un alt unghi
Noua achiziție, un mp3 player mov, care se conectează la laptop cu usb. Are 4 gb, radio și funcție de înregistrare (reportofon). Youtube-ul de pe telefon ține deschis ecranul și mi se termina bateria imediat. Așa că am fost nevoită să trec la next level. Acum sunt complet mulțumită de toate dotările pe care le am, pentru bicicletă și nu numai! Tot să pedalez! ;)
marți, 28 aprilie 2015
Ce vraji au mai facut fetele
Saptamana trecuta am fost la Parcul de Aventura Comana, sambata am sarbatorit Ziua Astronomiei in Parcul Cismigiu, apoi am participat la Festivalul International al Luminilor, iar duminica am participat la primul meu concurs de ciclism.
La Comana a fost foarte-foarte frumos, iar Mariuca a ramas deosebit de incantata. Timp de trei ore s-a suit prin copaci, s-a dat cu tiroliana peste lac de trei ori, a urcat, a coborât, a facut escalada si a decretat ca trebuie sa mai venim. Daca va bate gandul, Comana este cam la 30 km de Bucuresti, in directia Giurgiu. Intrarea in parc nu costa nimic, se pot face si picnicuri, plimbari cu bicicleta (din dotare sau inchiriata de la ei). Doar copiii si adultii care se incumeta sa incerce atractiile parcului platesc o taxa de 50 lei pentru trei ore. Peretele de escalada este suplimentar, 20 lei - 30 minute. Dar mai puteti face multe alte activitati, le gasiti pe site-ul lor.
La Ziua Astronomiei am mers cu mic, cu mare, in Parcul Cismigiu. Am vazut petele de pe soare, Dragos a reusit sa vada si niste explozii solare, am discutat despre planete, roi de stele si nebuloase, Mariuca si Mihaita s-au jucat pana aproape de ora 8 seara la locul de joaca. Apoi am plecat catre Sala Palatului, un loc central pentru Festivalul International al Luminilor. Un eveniment foarte frumos, care a adunat pe strazi mii de oameni, ca la manifestatie.
Iar alaltaieri am participat la primul meu concurs de ciclism, care s-a nimerit sa fie chiar primul concurs de ciclism feminin din Romania. Eu m-am simtit excelent, am avut sustinere masiva, am avut parte de incurajari frenetice si vreme exelenta. Urmeaza Rocket Bike Fest, pe 31 mai, unde sper eu sa ma distrez la fel de tare. Mai ales ca este un concurs special pentru MTB-uri. Sa imi tineti pumnii! :)

marți, 21 aprilie 2015
Road Grand PINK
Noua mea pasiune, despre care ați putut citi aici, mi-a deschis noi orizonturi. Am intrat pe CoolBikeTeam.ro, să îmi comand diverse accesorii și așa am ajuns pe pagina lor de facebook, iar de acolo am aflat despre primul concurs de ciclism feminin din România, Road Grand PINK.
M-am înscris, mânată de un impuls nebunesc de a mă sui în șa după 20 de ani și acum doar îmi aștept comanda, pentru a fi echipată ca la carte.
Probabil unii dintre voi știu deja, alții doar bănuiesc, o pasiune (nouă sau veche) cere investiții, cel puțin la început. Pentru bicicletă, ai nevoie de cască și mănuși, husă pentru mobil, borsetă pentru acte, ciclo-computer rezistent la apă (cu funcții de viteză curentă, viteză maximă, distanța excursiei, distanța totală), coș detașabil, oglindă, antifurt, lumini față/spate, costum adecvat și încălțări.
Dar nimic nu se compară cu momentele în care pedalezi cu Rock FM în urechi (volum mic), când miroși cireșii în floare și când mușchii spatelui nu te mai strâng dureros.
Vă aștept să mă încurajați la concurs duminică acum, 26 aprilie, începând cu ora 9.30, în Otopeni, în fața primăriei. Eu voi participa la cursa Easy Ride, de 16 km., categoria 36-40 ani. Dacă nu puteți ajunge, atunci aștept mesaje de încurajare pe pagina mea de facebook. :) Pentru că am nevoie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)