Urmărește-mă și pe Facebook!

Se afișează postările cu eticheta Rocket Bike Fest. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rocket Bike Fest. Afișați toate postările

marți, 12 mai 2015

Concursuri de ciclism pentru MTB

Pe ploaie, pe vânt, încerc să mă țin de treabă și să merg minim 6 km. pe zi. Nu să mă plimb, ci să trag tare pe drumuri de țară, cu pietriș, pământ, iarbă, gropi, să scot o medie bună și să mă autodepășesc. Zi de zi îmi creez noi trasee în jurul casei, descopăr drumuri sinuoase prin pădure sau prin câmp și sunt extrem de fericită.

După Road Grand Pink, am prins gustul competițiilor de ciclism, așa că m-am înscris la încă două concursuri, de data aceasta speciale de MTB. Primul va avea loc pe 23-24 mai la Comana; acolo am ales traseul Bujorilor, de 19 km.

Al doilea concurs va avea loc pe 31 mai la Cernica și am ales traseul de 25 km. Deviza acestui concurs este "pedalez, mă distrez, donez!". Inițiat de Asociația Help Autism și BikeXpert în 2013, Rocket Bike Fest a strâns în cele 4 ediții organizate, peste 2.000 de concurenți, 3.500 de participanți și 15.000 Euro. Banii au fost folosiți pentru continuarea Programului Național de Diagnostic Precoce, Evaluare Psihologică și Intervenție Timpurie în Autism. Rocket Bike Fest a însemnat șansa spre recuperare pentru mai bine de 200 de copii cu tulburări din spectrul autist și a fost desemnat “Proiectul de voluntariat al anului 2013 în domeniul sport și recreere” la Gala Națională a Voluntarilor.

Miza mea, pentru ambele concursuri, este să obțin cel puțin o medie de 12,5 km. pe oră, adică să îl termin pe primul într-o oră și jumătate, iar pe al doilea în două ore. Să îmi țineți pumnii! :)

Am și fotografii! Aici eram complet echipată, ploua mărunt și mă pregăteam de un traseu de 8 km. Pelerina este excelentă și, cu toate că am cumpărat-o pentru ploaia din Londra, merge și la noi! ;)


Un apus care m-a oprit din plimbarea de seară


Fotografie realizată cu câteva minute înainte să fiu nevoită să conduc cu vreo 25 km. pe oră, pe drum de țară, într-o goană nebună pentru integritate. :)) Și nu glumesc! La cinci minute după ce am făcut acest popas, m-au alergat doi câini imenși preț de vreo 5 (extrem de lungi) minute, timp în care dădeam ca nebuna la pedale și urlam "marș de-aici!". Când am crezut că am scăpat, am realizat că trebuia să mă întorc pe același drum. :)) Sunt ok, n-am pățit nimic. Acum știu că acel drum nu a fost o idee bună.


Același apus, dintr-un alt unghi


Noua achiziție, un mp3 player mov, care se conectează la laptop cu usb. Are 4 gb, radio și funcție de înregistrare (reportofon). Youtube-ul de pe telefon ține deschis ecranul și mi se termina bateria imediat. Așa că am fost nevoită să trec la next level. Acum sunt complet mulțumită de toate dotările pe care le am, pentru bicicletă și nu numai! Tot să pedalez! ;)


marți, 28 aprilie 2015

Ce vraji au mai facut fetele

Saptamana trecuta am fost la Parcul de Aventura Comana, sambata am sarbatorit Ziua Astronomiei in Parcul Cismigiu, apoi am participat la Festivalul International al Luminilor, iar duminica am participat la primul meu concurs de ciclism.

La Comana a fost foarte-foarte frumos, iar Mariuca a ramas deosebit de incantata. Timp de trei ore s-a suit prin copaci, s-a dat cu tiroliana peste lac de trei ori, a urcat, a coborât, a facut escalada si a decretat ca trebuie sa mai venim. Daca va bate gandul, Comana este cam la 30 km de Bucuresti, in directia Giurgiu. Intrarea in parc nu costa nimic, se pot face si picnicuri, plimbari cu bicicleta (din dotare sau inchiriata de la ei). Doar copiii si adultii care se incumeta sa incerce atractiile parcului platesc o taxa de 50 lei pentru trei ore. Peretele de escalada este suplimentar, 20 lei - 30 minute. Dar mai puteti face multe alte activitati, le gasiti pe site-ul lor.











La Ziua Astronomiei am mers cu mic, cu mare, in Parcul Cismigiu. Am vazut petele de pe soare, Dragos a reusit sa vada si niste explozii solare, am discutat despre planete, roi de stele si nebuloase, Mariuca si Mihaita s-au jucat pana aproape de ora 8 seara la locul de joaca. Apoi am plecat catre Sala Palatului, un loc central pentru Festivalul International al Luminilor. Un eveniment foarte frumos, care a adunat pe strazi mii de oameni, ca la manifestatie.



Iar alaltaieri am participat la primul meu concurs de ciclism, care s-a nimerit sa fie chiar primul concurs de ciclism feminin din Romania. Eu m-am simtit excelent, am avut sustinere masiva, am avut parte de incurajari frenetice si vreme exelenta. Urmeaza Rocket Bike Fest, pe 31 mai, unde sper eu sa ma distrez la fel de tare. Mai ales ca este un concurs special pentru MTB-uri. Sa imi tineti pumnii! :)