Urmărește-mă și pe Facebook!

luni, 2 februarie 2015

De ce sa calatoresti?

Ideal, frumos si profund nationalist este sa iti cunosti tara. Eu pot spune ca mi-o cunosc. Am batut-o in lung si in lat, am descoperit frumuseti unice in lume si am admirat-o. De cand eram la gradinita, am plecat in tabere, excursii si incepand dintr-a zecea pe cont propriu. Inclusiv anul trecut am fost vreo 10 zile in concediu, cu mam si cu copiii. In tara. Insa chiar aceste plecari in Romania mi-au deschis apetitul pentru calatorii si mi-au aratat ca universul "it's out there!". :)

Noi suntem mici bucati dintr-un arsenal gigantic si nu plecam dincolo cu nimic. Calatoriile sunt cele care te completeaza ca om, care iti umplu sufletul de bucurie si mintea de cunostinte. Si totul pentru a progresa. Cred ca aceasta este cheia noastra, progresul interior.

Prima oara cand am iesit din tara a fost acum 12 ani. De-a lungul acestor ani am vizitat cateva capitale si orase mari, dorinta mea fiind sa avem cel putin 3-4 nopti intr-un loc nou, in fiecare an. Imi aduc aminte ca in acea prima iesire am fost in Grecia, cu masina, peste 2.000 km., din nord pana in Peloponez. Dintre toate locurile, stiam vizual (carti, filme etc.) doar Acropole si Meteora. "Eee, mare chestie sa ajungi acolo, le stiu deja!" am auzit de mai multe ori. Nu ar putea fi mai departe de adevar acei oameni!!

Si eu stiam catedrala Sf. Stefan si palatul Schonbrunn din Viena, Sagrada Familia din Barcelona, Fontana di Trevi din Roma sau Big Ben-ul din Londra. Si eu stiam capodoperele unor mari pictori, sculptori sau arhitecti de pe net, carti sau filme. Si eu stiam cum arata autobuzele double-deck din Londra, ce gust are pizza sau cum este sa te plimbi cu vaporasul pe mare.

Dar, de fapt, nu stiam nimic.

Cand stai la 50 cm. de un Picasso, Van Gogh, Renoir sau Goya, cand asculti audio guide-ul si o voce a la Attenborough iti povesteste despre geniul lui Gaudi, cand stai cu un picior in Asia si unul in Europa, tu fiind pe un pod din Istanbul, cand mananci o pizza facuta de un nene a carui familie face pizza de sute de ani, cand participi intr-un tur in Oxford, oras mai vechi decat civilizatia azteca, cand te uiti la diferentele culturale, de gandire si de opinie intr-o alta tara, iti dai seama ca nu stii nimic. Sau ar trebui sa iti dai seama! :))

Lumea noastra este mult mai departe de Sinaia, cascada Rachitele sau salina Turda. Lumea noastra este creata din mii de bucati, cu mii de fatete fiecare. Si toate ne modeleaza, ne creeaza, ne arata ca viata nu este pe net, la tv sau in carti. Viata este chiar in fata noastra si trebuie sa ii sorbim toate izvoarele cunoasterii. Nu cu ochii mintii, nu cu imaginatie, ci cu toate cele cinci simturi: vaz, auz, miros, gust si pipait.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Fain articol...la subiect, motivant si cu umor. Asa gandesc si eu : merita sa calatoresti, sa vezi, sa cunosti, sa admiri si sa ramai cu amintiri singurele care te vor insoti si...dincolo. Eu am renuntat de mult la accumulari materiale tocmai pentru a realiza acest lucru si in mare marte am reusit...30 de tari vizitate ! Va doresc Drum Bun !