Blog daniel:photography
Oooof, da, e fooooarte greu. Mai mult pentru noi. Pentru ca Mariuca e super ok. Toate temerile si fricile si emotiile sunt in capul si sufletul nostru. De aseara am inceput sa ii spun ca maine mergem la copii, ca acolo o sa se joace, ca au jucarii multe si frumoase, ca mami si tati pleaca la serviciu, iar Buni vine la pranz si o ia acasa... Teoria e frumoasa, nu-i asa? Mariuca era foarte incantata de ideea cu copiii, cand am vorbit aseara cu Dani i-a spus din proprie initiativa la telefon ca "maine mergem la copii". Iar astazi dimineata, cand a imbracat-o mami, ii povestea ca mergem la copii, deci nu uitase.
Si acum ma doare stomacul si mi-am adus aminte de emotiile pe care le aveam cand dadeam un examen important. Este prima oara de cand am nascut-o pe Mariuca cand simt asa ceva. Fac comparatia inclusiv cu nasterea. Nu am avut emotii, eram chiar super bucuroasa ca o sa-mi cunosc copilul, eram dornica sa o vad, sa o tin in brate si aveam incredere in medicul meu. Dar acuuum... aoleo! Este cu totul diferit. Este primul examen din viata noastra in trei. Am plans toti trei de parca o lasam la internat, nu la program de patru ore, care astazi au fost vreo 3 si un pic.
Buni se pregateste sa plece de acasa, a zis ca nu mai asteapta pana la fara un sfert, ca ea pleaca la 11.30. Astept sa ma sune si sa imi impartaseasca impresiile primei zile. Ma gandesc ca e bine sa dai copilul asa de mic la gradinita, pentru ca nu constientizeaza ce i se intampla si poate fi foarte usor atras in diferite activitati. Cand e mai mare incepe sa se gandeasca la tot felul de lucruri, gen "m-au lasat aici si nu mai vin sa ma ia".
Mai mult decat atat, noi nu concepem ca un copil sa nu se duca la gradinita. Putem sa ne razboim pe tema asta mult si bine, dragi cititori ai blog-ului meu. Nu este o necesitate pentru noi, ca familie, ci pentru Mariuca. Are nevoie de socializare, are nevoie de compania altor copii, are nevoie de o disciplina si are nevoie sa mai faca si altceva. Bine, nu va ganditi la disciplina aia "jap-jap" daca nu faci nu-stiu-ce, dar la disciplina de inceput. Sa intelegeti la ce ma refer... am sunat-o pe Sabina la 9.30, ca nu mai rabdam. Mi-a spus ca acum mananca. What??? Adica nu m-a mirat ca mananca singura, ca asta se intampla de mult, dar m-a mirat ca manca odata cu toti copiii. Sabina era mirata ca mananca singura si era incantata. Eu ii spun ca dupa ce o s-o cunoasca si o sa se acomodeze cu ea, o sa inceapa sa si vorbeasca. Ca acasa nu ii tace gurita o secunda. Deh, pui de cioara creata! La care ea, foarte draguta, imi spune: "Aaaaa, pai deja vorbeste!". Iar m-a blocat. Cum asa? "Paaaai da, mi-a cerut apa, nu a vrut sa bea din cana ei, si-a luat sticla singura, i-a scos dopul si a baut. Musca din cornul de la gradinita si mananca din iaurtul pe care i l-ati adus. Mi-a spus ca toti copiii mananca
Prima noastra zi de gradinita. Acum vreau sa vorbesc la plural. Mi se pare aiurea sa zici "mancam cereale", cand tu nici macar nu gusti, pentru ca au un gust oribil. Insa "prima noastra zi de gradinita" este o formulare foarte corecta si reala.
Am facut-o si p-asta!!!!! Mi-au dat lacrimile din nou! Avem fetita mare!
