Urmărește-mă și pe Facebook!

duminică, 28 decembrie 2014

Spre 2015

Anul acesta a debutat super-super frumos cu o plecare la Barcelona, in doi, in februarie. Apoi urmatoarele luni, incepand cu martie, le-as descrie cu niste cuvinte nedemne de o doamna.

La sfarsitul lui 2013 am realizat o retrospectiva in imagini care mi-a facut o deosebita placere. Anul acesta mi-ar lipsi cam 2 treimi din el, daca as vrea sa fac acelasi lucru. Din martie, o ceata densa, ca o pacla sacaitoare, s-a asezat peste toate lunile, incat cele 32 de zile fara soare din noiembrie-decembrie au trecut neobservate. Inca sunt orbita de ceea ce ni s-a intamplat, inca sunt uimita pana in profunzimea sufletului de acel moment din 14 martie in care l-am pierdut pe tatal meu.

Pe final de an, parca-parca s-au mai reasezat lucrurile. Dar este cam aiurea sa preiei niste task-uri care nu erau ale tale - de exemplu sa cumperi coronite pentru sarbatori si sa dai senzatia ca te bucuri. Normal ca te bucuri de tot din jur: de copii, de familie, de prieteni, de realizari, de idei, de trairi. Insa nu este acea bucurie deplina, totala, completa, pe care o resimteam pana acum. De acum inainte, vor fi momente marcate cu "primul Craciun fara tatal meu", "primul an fara el", "prima mea zi de nastere fara cel care mi-a dat viata" si tot asa.

Cum as putea sa fac o retrospectiva in imagini sau in cuvinte, cand cu greu mi-a revenit glasul pe blog? Cum as putea sa va ridic moralul si sa va amuz cand intrati in casa mea virtuala pe final de an, cand eu plang si sufar? Nu exista "imposibil", dar uneori ai senzatia ca ceva chiar iti este imposibil. Asa cum imi este mie acum, in prag de 2015.

Nu vreau decat sa treaca mai repede acest an, cu toate ca sunt constienta ca o trecere de la 31 decembrie 2014 la 1 ianuarie 2015 nu va schimba absolut nimic. Poate doar in capul meu, ca nu mai este anul in care l-am pierdut pe tatal meu. Si atunci se schimba ceva. Evident ca nu va fi asa. Este doar o speranta (falsa, de altfel) de care ma agat, pentru a putea sa-mi linistesc furtuna din interior.

Am mai spus-o, nu va suparati ca o repet: pretuiti cu toata fiinta voastra fiecare secunda pe care o aveti alaturi de parinti, bunici, matusi, unchi si oameni dragi. Pentru ca ea chiar poate fi ultima!

Pentru a nu trece in revista ce s-a intamplat, prefer sa ma concentrez pe viitor si pe ceea ce imi doresc sa se intample. Asa ca mi-am facut o lista, cred ca este prima de acest fel, cu rezolutiile mele pentru 2015:

- sa ma bucur mai mult de cei apropiati
- sa ii pretuiesc pe cei care ma pretuiesc
- sa petrec mai multe momente cu cei care ma inspira, ma motiveaza, ma amuza sau imi confera o stare de bine
- sa vad multe locuri frumoase din lumea aceasta mare
- sa citesc si sa invat ceva nou in fiecare zi
- sa scriu si (poate) sa termin prima mea carte

Sper sa fac multe dintre ele - în și din - Toscana, insa aceasta este cu totul alta poveste. Sau aceeasi? :)

Anul vostru cum a fost? Plecati cu niste dorinte in suflet pentru 2015? Aveti planuri de realizat incepand cu 1 ianuarie? Va asteptati la schimbari? Oricare ar fi rezolutiile voastre pentru noul an, eu chiar va doresc sa le indepliniti pe toate!

Sa aveti un revelion pe gustul vostru si un 2015 de care sa va aduceti aminte cu bucurie!

4 comentarii:

Diana B. spunea...

Si eu simt la fel. As vrea sa se inchida usa peste 2014 asta oribil si plin de suferinta si sa nu se mai deschida niciodata.

Hai sa fim sanatoase si sa avem un 2015 infinit mai bun!
Te imbratisez cu drag! :*

Unknown spunea...

Asa sa fie! ;)

Fligler Madalina spunea...

Pacla sacaietoare se va ridica usor usor, nu complet dar in mare parte. Intradevar primul an este cel mai greu. Trebuie sa te bucuri de si cu cei dragi de langa tine. Mai ai foarte multe de realizat atat aici cat si in Toscana! Iti doresc mult succes si sa iti indeplinesti dorintele pentru 2015!

Unknown spunea...

Inteleg, Madalina, ca stii despre ce este vorba... :( Atunci poate este obligatoriu sa avem un an nou mai bun, mai frumos si mai normal! Cu totii.