Urmărește-mă și pe Facebook!

joi, 20 iunie 2013

Fotografii de familie by Rob Heyman

Eu si cu Mariuca avem fotografii superbe, realizate de Dani. Nu ma pot plange. Putine, dar relevante. Maine implinim 10 ani de la casatorie si acum 1 luna am implinit 17 ani de cand ne cunoastem. Adica jumatate din viata mea. Si am realizat acum vreo cativa ani ca noi nu avem fotografii de familie, in sensul clasic al cuvantului familie, adica mama, tata si copilul in aceeasi fotografie. :))

Planul pe care l-am facut anul trecut era ca anul acesta sa fim plecati cu Lore si cu Dragos intr-un paradis din Turcia, pentru a face un fel de trash the dress. Si poate am fi prins si cateva cadre impreuna. Insa, conform legilor unui cunoscut om, planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ. Si acum, cu doar o zi inainte de aniversarea noastra, mai am putin si incep saptamana 30 de sarcina.

Nu se vede ca sunt insarcinata, nici la Mariuca nu s-a vazut, dar tot nu imi vine sa strabat mii de kilometri pentru o sesiune foto. L-am facut globe trotter destul, cu cei 4.600 de km. pe care i-am condus la mijlocul lui februarie, eu singurul sofer, alaturi in masina de Buni si Mariuca.

In fotografiile de mai jos, realizate cam acum trei saptamani, pare ca suntem doar 3, dar de fapt suntem 4. :) Nici unul dintre cei cinci australieni nu si-a dat seama ca sunt insarcinata si s-au uitat extrem de uimiti la mine cand le-am spus la finalul sedintei foto. Mai ales ca timp de 2 ore si ceva ne-am plimbat pe strazile din Centrul Vechi fara sa ne oprim.

V-as spune despre Rob Heyman, artistul fotograf care a realizat aceste minunate fotografii, ca este un domn de doua ori Master al Australiei, adica un fel de fotograf emerit acolo la ei.

V-as mai spune ca este modest si incantator, ca are probabil 70 si ceva de ani, dar ca nu ii arata deloc.

Ca a fost dragut cu Mariuca si i-a adus special din partea cealalta a lumii un Koala si un cangur, iar mie o esarfa.

Ca a realizat niste portrete asa cum vad ca Dani realizeaza portretele, dar cu alte familii.

Ca iubesc si pretuiesc aceste imagini cu noi si ii multumesc inca o data.

Sunt extrem de fericita ca aceste fotografii au ajuns astazi la noi, cu o zi inaintea aniversarii noastre si ii multumesc din suflet unui fotograf minunat. Si lui Dani, pentru ca mi-a facut aceasta surpriza, sa fim fotografiati de un mare fotograf al lumii. Prima oara in formula de 4.

PS: este baietel, Mariuca i-a ales numele, il va chema Mihai. Mihaita. M & M. :)

Si acum fotografiile... :)


luni, 10 iunie 2013

Primul nostru puzzle 3D

Am devenit fan al puzzle-urilor 3D!!! Este evident, fiindca sunt absolut superbe!!!! Ieri ne-am apucat, eu si cu Mariuca, sa construim The Capitol Hall, o cladire emblematica, sediul guvernului federal, daca nu ma insel.

Vedeti mai jos ce a iesit. Daca vreti, am facut si o lista cu 39 de puzzle-uri care mie mi-au facut cu ochiul, unele care nu sunt de ratat, altele care mai pot astepta. Bine, probabil vor astepta multe dintre ele, si datorita pretului si datorita lipsei de spatiu. :)) Dar unele dintre ele sunt absolut obligatorii, asta daca va prinde si pe voi microbul puzzle-urilor 3D, asa cum ne-a prins pe noi. :))

Ce nu trebuie ratat, nu in aceasta ordine:
  1. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-turnul-eiffel-viiiii-piese-200223.html - Turnul Eiffel
  2. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-set-mini-arhitectura-vii-piese-200194.html - Mini set mai multe obiective
  3. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-turnul-din-pisa-iiii-piese-200215.html - Turnul din Pisa
  4. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-case-traditionale-viiiii-piese-200193.html - Case traditionale din Germania, Japonia, Indonezia, China, Thailanda
  5. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-catedrala-st-paul-iivii-piese-200234.html - Catedrala Sf. Paul, Londra
  6. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-catedrala-notre-dame-paris-viiiv-piese-200216.html - Notre Dame
  7. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-castelul-bran-ixiii-piese-200236.html - Castelul Bran
  8. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-coloseumul-viiiiv-piese-200217.html - Colosseum
  9. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-arcul-de-triumf-iivi-piese-200187.html - Arcul de Triumf, Paris
  10. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-burj-al-arab-iii-piese-200227.html - Burj Al-Arab
  11. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-brooklyn-bridge-viiv-piese-200196.html - Brooklyn Bridge
  12. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-tower-bridge-ivi-piese-200204.html - Tower Bridge
  13. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-taipei-iii-vivi-piese-200221.html - Taipei 101, al doilea zgarie-nori din lume
  14. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-big-ben-iivi-piese-200222.html - Big Ben
  15. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-moara-de-vant-olanda-ivv-piese-200191.html - Moara de vant Olanda, patrimoniul Unesco
  16. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-catedrala-sf-patrick-iivii-piese-200228.html - Catedrala Sf. Patrick, in mijlocul New York-ului
  17. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-catedrala-sf-vasile-ivvi-piese-200207.html - Catedrala Sf. Vasile, catedrala rosie din Moscova
Ce mai poate astepta:
  1. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-two-masted-schooner-viiii-piese-200201.html - Vas de navigatie
  2. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-independence-hall-iviii-piese-200202.html - Independence Hall
  3. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-lincoln-memorial-ivi-piese-200195.html - Lincoln Memorial
  4. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-wat-phra-kaew-ivii-piese-200230.html - The Temple of the Emerald Buddha
  5. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-sanctuarul-maria-regina-universului-viv-piese-200198.html - Sanctuarul Maria Regina Universului
  6. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-the-queen-anne-s-revenge-ivv-piese-200233.html - Corabia Razbunarea Reginei Ana (Queen Anne's Revenge) 
  7. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-basilica-sf-petru-vvi-piese-200213.html - Basilica Sf. Petru, Roma
  8. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-catedrala-sf-isaac-iiv-piese-200235.html - Catedrala Sf. Isaac din Sankt Petersburg, Rusia
  9. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-himeji-jo-viiiix-piese-200226.html - Himeji Jo, cel mai faimos castel medieval japonez
  10. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-speyer-cathedral-ivi-piese-200208.html - Catedrala Speyer
  11. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-tian-an-men-vii-piese-200209.html - Tian An Men
  12. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-buckingham-palace-vii-piese-200203.html - Buckingham Palace
  13. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-casa-alba-viiv-piese-200188.html - Casa Alba
  14. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-basilica-of-the-national-shrine-of-the-immaculate-conception-iviv-piese-200197.html - Bazilica of the National Shrine of the Immaculate Conception este cea mai mare biserica catolica din Statele Unite si cea mai inalta cladire din Washington D.C.
  15. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-cathedral-of-christ-the-saviour-iiivii-piese-200231.html - Catedrala Christ the Saviour, langa Kremlin, Moscova
  16. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-mattias-church-iviivi-piese-200232.html - Mattias Church, Budapesta
  17. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-cruise-ship-viiivi-piese-200200.html - Vas de croaziera
  18. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-corabia-santa-maria-iiiii-piese-200237.html - Corabia Santa Maria
  19. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-castelul-neuschwanstein-ixviii-piese-200218.html - Castelul Neuschwanstein, Germania
  20. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-dome-of-the-rock-iiv-piese-200210.html - Dome of the rock, Israel
  21. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-yacht-mary-viiiiii-piese-200238.html - Yachtul Maria
  22. http://www.elefant.ro/jucarii/puzzle-iiid-empire-state-building-iiiv-piese-200272.html - Empire State Building 












Si finalul... :) Dupa 2 reprize a cate 2-3 ore.


joi, 6 iunie 2013

Pasiunea pentru scris

Mi-ar placea sa nu mai imi gasesc scuze, ci sa imi fac timp sa scriu mai mult. Nu neaparat zilnic, dar sa scriu pagini intregi, sa termin prima carte cap-coada, sa o public si sa culeg laurii. Dar mi-am dat seama ca facebook-ul, in marinimia lui, imi ofera exact ce am nevoie. Fraze scurte, la obiect, comentarii care pot fi acide in maxim 20 de cuvinte, exclamatii de uimire cu emoticoane si puncte de suspensie.

Iar blog-ul de fata imi ofera refularea de care am nevoie atunci cand am ceva mai mult de spus / scris si cand nu vreau sa ma contrazica nimeni. Bine, glumesc, ca public toate comentariile de bun-simt, care nu contin cuvinte triviale, jignitoare sau reclame, ceea ce nu prea am avut pana acum. Si m-au mai contrazis oamenii de-a lungul vremii.

Pe langa faptul ca imi place sa povestesc, sa interactionez, sa vorbesc, am tot timpul ceva interesant de spus. Daca un subiect nu mai are ce sa imi dezvaluie, atunci imi caut o alta cauza de disecat, de citit, de comentat. Nu obosesc niciodata si gasesc permanent subiecte noi, iar pe cele vechi, dar care mai au potential, le dezvolt constant.

Mi s-a spus de multe ori ca as fi o scriitoare extraordinara, daca macar as termina o carte si as da-o unei edituri. De multe ori am fost intrebata de ce nu scriu mai des. De si mai multe ori am primit aprecieri pentru articole informative, dar si pentru povesti de viata. De ce nu scriu mai des? M-am intrebat si eu din cand in cand. Si de fiecare data, odata cu aceasta intrebare, imi aduc aminte de un banc, care nu prea e banc... Daca vrei sa faci ceva, iti gasesti timp, daca nu, iti gasesti scuze. Cam asa si eu. Vreau sa scriu, dar realitatea ma contrazice zilnic. Daca as vrea sa termin macar o prima carte, atunci as scrie si as lasa la o parte scuzele.

Imi place la nebunie sa scriu, dar se pare ca momentan imi ajung scriiturile rapide, scurte, care nu necesita multa pregatire, mult efort de gandire, reluari, stergeri si alte asemenea. Deocamdata, imi ajung 2 blog-uri active, facebook-ul si telefoanele. Pe parte electronica. Plus intalnirile si socializarile, pe parte umana.

Nu sunt convinsa ca as fi o scriitoare de renume national sau mondial, dar eu nu am teluri de genul "eu prima". Eu daca fac ceva, fac din placere pura, din pasiune, din dorinta arzatoare. Nu ca sa fiu prima. Evident, nu neg ca daca as castiga bani sau faima din asta, nu m-as lauda tuturor si nu as anunta pe toate wall-urile ce de premii am castigat. As fi ipocrita sa spun ca nu ar fi cireasa de pe tort (pe care, by the way, nu am mancat-o niciodata, pentru ca nu imi place!!), dar o perioada buna de timp m-as bucura doar sa vad acea prima carte aparuta pe rafturile librariilor.

Nu stiu cat timp va mai trece pana voi publica ceva. Daca voi publica ceva vreodata. Deja scriu de peste 20 de ani. Si voi scrie toata viata, probabil. Dar puteti fi siguri ca veti afla printre primii. :)