Urmărește-mă și pe Facebook!

vineri, 26 februarie 2010

Mariuca si gradinita

Sa nu va imaginati ca voi descrie fiecare zi a Mariucai la gradinita... Dar acum se termina prima saptamana de gradinita, 4 zile de foc pentru noi.

Sa incep cu sfarsitul... Dani e pe drum acum sa o ia de la gradinita. Apoi vin pe jos pana acasa, aproximativ 20-25 minute de mers pe jos in ritmul Mariucai. Ea este super fericita si este atenta la tot ce misca. "Uite micobuzul, ne opim sa teaca!" Masina vede, masina osie, masina alba si tot asa. Catelul mao, catelul negu. Casa vede, casa osie... Ciorici, avioane. Toate cele!

Cand ajung acasa, Mariuca mananca si cade lata la somn.

Azi-noapte am schimbat-o, ca era cazul, ea dormea in timp ce o agitam eu pe acolo. Cand in stanga, cand in dreapta. La un moment dat, a semi-deschis ochii si a zis "megem la copii?". M-a busit rasul, pentru ca era vreo 2 noaptea, dar cred ca visa acest lucru.

Cand o intreb seara unde mergem maine, ea zice razand si fericita "la copii".

Mariuca este fan Mowgli, Baloo si Bagheera. Intamplator, in a doua zi de gradinita, au avut ca tema sa se uite la o bucata din "Cartea Junglei" pe laptop si apoi sa deseneze pe contur animalele prezente acolo. Mariuca i-a socat pe toti cand a inceput sa povesteasca ce urmeaza, sa numere in engleza, sa rada la glume. Iar la sfarsit a fost foarte tare!!! A intrebat-o senina pe Sabina "unde e Mowgli doi??"

Desenul Mariucai a fost expus la "gazeta de perete" sau cum s-o mai numi acum. Iar saptamana viitoare participa la un eveniment, nu mi-e clar ce fel de eveniment, dar va primi o diploma si ea, pentru motivare si pentru participare.

Concluzia? Ii place foarte mult la gradinita! S-a acomodat, ieri si azi a marait, retineti - nu urlat!, "tati, aici, tati, tati", pentru ca a dus-o Dani, dar atat. Este cea mai tare decizie pe care o puteam lua pentru Mariuca!!!!

Dragii mei, despartirea este grea. Despartirea de imediat dupa nastere, cand astepti infrigurata la usa salonului de nou-nascuti. Prima iesire fara copil undeva, pentru cateva ore. Prima excursie care include o noapte nedormita acasa, gen o nunta. Primul lung drum, de cateva zile, fara copil. Prima zi de job. Prima zi de gradinita. Plecarea de acasa in alt oras sau in alta tara. Tot timpul, noi, ca mame, vom suferi. Fie ca al nostru copil are 1-2 sau 20-30 ani. Tot timpul! Este in firea lucrurilor. Asa cum este in firea lucrurilor ca mamele sa fie grijulii cu puii pe care i-au purtat in pantece. Asa cum, va povesteam acum ceva vreme, este absolut normal ca mamele sa isi aduca aminte fiecare secunda de la nastere si sa retraiasca clipele acelea si peste multi ani.

Dar trebuie, chiar trebuie!, sa faceti ce este mai bine pentru copiii vostri! Si noi am fost la cresa, la gradinita si eu zic ca nu am patit nimic. Si nici mamele noastre nu au patit nimic. Daaaaa, e greu, nu vrei, dar nu ai ce face! Cand va spunea medicul ca trebuie sa ii curatati urechile, iar copilul urla, voi ce faceati, va opreati?? Nu cred. Cand medicul va spunea ca trebuie sa ii stergeti cerul gurii cu un tifon, voi refuzati? Nici pe asta nu o cred. Daca faceti tot timpul ce este mai bine pentru copilul vostru, atunci trebuie sa il dati la gradinita!

joi, 25 februarie 2010

Proiect de lege mult dezbatut

Dupa ce am luat act cand s-a discutat despre indemnizatia mamelor, acum trebuie sa iau act - din nou!

Se discuta despre acordarea alocatiei pentru copii diferentiat, in functie de veniturile parintilor. Adica vorbim despre alocatia pentru copii, un drept constitutional, care Constitutie e inca in vigoare. Alocatie pentru copii care trebuie acordata fara discriminare tuturor copiilor, fara a se tine cont de parinti, religie, sex, orientare politica sau preferinte culinare.

Nu sunt de acord nici cu comentariile virulente de genul "incurajam rromii sa procreeze" sau "ce educatie pot oferi saracii?", pentru ca sunt aberante. Nu uitati, dragii mei, cei mai multi dintre noi, astia educatii, cu scoala, facultate sau doctorate, provenim din parinti nu tocmai avuti, dar totusi am invatat de la ei ca cea mai importanta este educatia, cartea si numai asa putem ajunge undeva, candva.

Nu trebuie sa mergem la extreme si sa spunem ca proiectul nu este corect pentru ca ne umplem, citez blog-uri-vedete "de puradei", ci nu este corect pentru ca se incalca un drept fundamental. Acela al egalitatii tuturor copiilor in fata legii. Vreti sa ii ajutam pe cei care nu castiga mult? OK! Atunci puteti sa mariti alocatia pentru ei, de la 40 lei (mizeri) la 100-150 lei pe luna. Sau nu stiu, gasiti voi alte solutii... Dar sa scazi alocatia pe motiv ca pentru parintii avuti (adica aia care castiga peste 1.000 lei pe luna), 40 lei nu inseamna nimic, este pur si simplu o tampenie!!!!!!!!! Nu are legatura daca ii pot lua ceva cu 40 lei sau nu (un calcul sumar - 2 pachete de servetele si 8 sticle de 1,5 l de lapte), ci are legatura cu faptul ca al nostru copil este egal cu al altora copil.

Mariuca este la gradinita de stat. Da, ne-am permite sa ii platim si gradinita particulara. Asta ce inseamna? Ca Mariuca nu primeste corn la gradinita, pentru ca mama ei i-a facut sandwich cu muschi file???? Sau ca eu nu platesc teatrul de papusi tot 6 lei???

Acum, ca o mica paranteza, dar in ton cu subiectul... alaltaieri, in microbuz. Scena: se aseaza langa mine o persoana de etnie rroma. Chiar! Voi cand vorbiti intre voi, vorbiti asa??? "O persoana de etnie rroma"?? In fine! Si vorbea cu nepotul ei, care era in spatele meu. Il intreba ce a facut la scoala. Apoi, vazand ca ma uitam la ea, imi spune ca ea stie cat de importanta este scoala, ca si ei i-a placut, mai ales matematica. Si apoi incepe sa imi povesteasca despre teorema lui pitagora, linii frante, linii drepte, logaritmi si ecuatii de gradul doi la clasa a cincea. Ma credeti ca ma uitam ca mata-n calendar, ca sa nu zic ca vitica la poarta noua???? Sunt oarecum socata si in aceste momente, in conditiile in care doamna probabil vindea zambile in piata, ca era cu o cutie de zambile in brate.

Morala: daca tot ne laudam ca suntem inteligenti, sa gasim alte argumente pertinente pentru a contracara acest proiect de lege. Cel mai bun fiind, in opinia mea, cel legat de constitutie.

marți, 23 februarie 2010

Un tata are nevoie de ajutor - URGENT si DISPERAT!!!

~ Pentru Florin ~

Despre Florin si povestea lui puteti citi pe larg aici si pe blog-ul creat pentru el.

Mai multe informatii si dovezi medicale puteti solicita scriind pe adresa de e-mail piramidal.12@gmail.com

Update-uri sunt consemnate regulat in categoria "Pentru Florin"

V-am ramane indatorati daca ati putea mediatiza cazul indiferent pe ce mijloace. Iar in situatia in care aveti posibilitatea si dorinta de a-l ajuta pe Florin conturile in care puteti dona bani sunt:




Cont in lei: RO84 RZBR 0000 0600 0274 1556 deschis la Raiffeisen Bank SA Agentia Constanta, pe numele MARINESCU FLORIN


Cont in euro: RO70RNCB0114031895610002 (EUR) - deschis la BCR Sucursala Constanta, pe numele MARINESCU MONICA (telefon 0723575213)


Paypal: cristinadobres@gmail.com

Aparitii in presa locala:
Cuget Liber
Telegraf


Mi-am permis sa dau copy-paste de pe blog-ul Kristinei, pentru ca TREBUIE sa facem cu totii ceva!!!!!!

marti, 23 februarie 2010
Ajutor pentru Florin! Urgent!!

Situatia lui Florin deja e tragica. De fapt situatia intregii lor familii este tragica. Fiindca Monica este la capatul disperarii, nici macar nu mai are putere sa gandeasca in perspectiva. Nu ştie ce să mai facă, doar luptă şi luptă cu dinţii strânşi. Şi plângând pe ascuns.

Sunt intoarsa pe dos, nu stiu ce sa fac in afara de a scrie aici. Acum am terminat de vorbit cu ea la telefon. Stiam deja ca de doua zile Florin se simte foarte rau. Nu a mai avut scaun de 9 zile, cei de la Bucuresti au vrut intr-o prima faza sa il deschida din nou sa vada ce se intampla, pe urma au renuntat. Acum Monica imi spunea la telefon ca deja nimeni nu ii mai face nimic, toata lumea ridica din umeri. In disperare de cauza i-a sunat pe cei de la Viena si ei au chemat-o de urgenta acolo. Daca e de operat, il opereaza, daca nu e de operat, il vor supune unui tratament intensiv.

Costul acestui lucru se ridica la 20.000 de euro. Monica mi-a spus că a luat deja împrumut 8.000 de euro si mai are nevoie de 10.000 de euro. ÎMPRUMUT, zice ea... „In seara asta plec cu el la Viena. Am vorbit cu sora mea, vindem casa şi dam inapoi toţi banii”...

E atat de disperata incat nu se mai gandeste ce vor face fara casa, unde vor sta cu doi copii pe drumuri? Ce se va alege de ei fara casă, indiferent de evolutia bolii lui Florin? Deja ma apucă pe mine disperarea numai gandindu-ma la toate aceste implicaţii la care a in disperarea ei nu se mai gandeste.

Nu pot sa nu ma revolt cand vad cum aruncă unii cu bani in stanga si in dreapta pentru fitele pământului, pentru petreceri inutile de sute de mii de euro şi pentru salvarea atâtor oameni nevinovaţi cu familii şi copii care depind de ei nu se mişă un deget.

Vă rog din suflet să mai transmitem o dată mai departe acest strigăt de ajutor, poate îl aude cineva. Mă îngrozesc la gândul că îşi vor pierde casa fiindcă ea nu se va lăsa...

Cont in lei: RO84 RZBR 0000 0600 0274 1556 deschis la Raiffeisen Bank SA Agentia Constanta, pe numele MARINESCU FLORIN


Cont in euro: RO70RNCB0114031895610002 (EUR) - deschis la BCR Sucursala Constanta, pe numele MARINESCU MONICA (telefon 0723575213)


Paypal: cristinadobres@gmail.com

Mariuca e la gradinita - de AZI!

Dani a scris deja un post si a pus doua fotografii cu prima zi de gradinita a Mariucai. Pe blog-ul lui gasiti un post plin de emotii, asa cum - inca! - suntem noi.

Blog daniel:photography

Oooof, da, e fooooarte greu. Mai mult pentru noi. Pentru ca Mariuca e super ok. Toate temerile si fricile si emotiile sunt in capul si sufletul nostru. De aseara am inceput sa ii spun ca maine mergem la copii, ca acolo o sa se joace, ca au jucarii multe si frumoase, ca mami si tati pleaca la serviciu, iar Buni vine la pranz si o ia acasa... Teoria e frumoasa, nu-i asa? Mariuca era foarte incantata de ideea cu copiii, cand am vorbit aseara cu Dani i-a spus din proprie initiativa la telefon ca "maine mergem la copii". Iar astazi dimineata, cand a imbracat-o mami, ii povestea ca mergem la copii, deci nu uitase.

Si acum ma doare stomacul si mi-am adus aminte de emotiile pe care le aveam cand dadeam un examen important. Este prima oara de cand am nascut-o pe Mariuca cand simt asa ceva. Fac comparatia inclusiv cu nasterea. Nu am avut emotii, eram chiar super bucuroasa ca o sa-mi cunosc copilul, eram dornica sa o vad, sa o tin in brate si aveam incredere in medicul meu. Dar acuuum... aoleo! Este cu totul diferit. Este primul examen din viata noastra in trei. Am plans toti trei de parca o lasam la internat, nu la program de patru ore, care astazi au fost vreo 3 si un pic.

Buni se pregateste sa plece de acasa, a zis ca nu mai asteapta pana la fara un sfert, ca ea pleaca la 11.30. Astept sa ma sune si sa imi impartaseasca impresiile primei zile. Ma gandesc ca e bine sa dai copilul asa de mic la gradinita, pentru ca nu constientizeaza ce i se intampla si poate fi foarte usor atras in diferite activitati. Cand e mai mare incepe sa se gandeasca la tot felul de lucruri, gen "m-au lasat aici si nu mai vin sa ma ia".

Mai mult decat atat, noi nu concepem ca un copil sa nu se duca la gradinita. Putem sa ne razboim pe tema asta mult si bine, dragi cititori ai blog-ului meu. Nu este o necesitate pentru noi, ca familie, ci pentru Mariuca. Are nevoie de socializare, are nevoie de compania altor copii, are nevoie de o disciplina si are nevoie sa mai faca si altceva. Bine, nu va ganditi la disciplina aia "jap-jap" daca nu faci nu-stiu-ce, dar la disciplina de inceput. Sa intelegeti la ce ma refer... am sunat-o pe Sabina la 9.30, ca nu mai rabdam. Mi-a spus ca acum mananca. What??? Adica nu m-a mirat ca mananca singura, ca asta se intampla de mult, dar m-a mirat ca manca odata cu toti copiii. Sabina era mirata ca mananca singura si era incantata. Eu ii spun ca dupa ce o s-o cunoasca si o sa se acomodeze cu ea, o sa inceapa sa si vorbeasca. Ca acasa nu ii tace gurita o secunda. Deh, pui de cioara creata! La care ea, foarte draguta, imi spune: "Aaaaa, pai deja vorbeste!". Iar m-a blocat. Cum asa? "Paaaai da, mi-a cerut apa, nu a vrut sa bea din cana ei, si-a luat sticla singura, i-a scos dopul si a baut. Musca din cornul de la gradinita si mananca din iaurtul pe care i l-ati adus. Mi-a spus ca toti copiii mananca si vrea si ea sa manance." Atunci am realizat ca Mariuca e mica, dar totusi este diferita de multi copii de varsta ei. Chiar daca a stat acasa cu mine doi ani, chiar daca nu a avut parte de o socializare zilnica, in parc, cu alti copii, am crescut-o asa cum trebuie. Si am invatat-o, impreuna cu mami si Dani, o gramada de lucruri. Dar, in primul rand, cel mai important, mai ales cand e asa de mica, am invatat-o limbajul. Stie ce vrea, stie sa ceara, stie cand vrea si cand nu vrea si te intelegi cu ea mai ceva ca cu un copil de 4-5 ani.

Prima noastra zi de gradinita. Acum vreau sa vorbesc la plural. Mi se pare aiurea sa zici "mancam cereale", cand tu nici macar nu gusti, pentru ca au un gust oribil. Insa "prima noastra zi de gradinita" este o formulare foarte corecta si reala.

Am facut-o si p-asta!!!!! Mi-au dat lacrimile din nou! Avem fetita mare!

luni, 22 februarie 2010

Gradinita se apropie cu pasi repezi

Mult mai repede decat imi doresc, dar conform cu planurile noastre. Se pare ca Mariuca va incepe gradinita pe 1 Martie, de azi intr-o saptamana.

Am fost azi cu Dani sa prospectam piata si am gasit o gradinita cu program scurt la 10 minute de mers pe jos de noi si la 2 minute cu masina. Oricum nu vroiam sa o dam la program prelungit, asa ca s-a nimerit foarte-foarte bine acest tip de gradinita.

Arata excelent, ca una privata, sunt 10-15 maxim in grupa, sunt si copii in jurul varstei de 3 ani, deci apropiati de Mariuca, educatoarea este copil de educatoare si are, la randul ei, un baietel de 7 ani... adica nu a uitat cum e cu copiii mici.

Oooooof, greu rau! Dupa socul recent ca m-am intors la job, acum mai vine unul... cu plecatul zilnic la gradinita, cu oameni straini, care este evident ca nu pot avea aceeasi grija pe care o are un parinte sau un bunic. Dar stau linistita pentru ca am baza in mami. Confortul meu psihic este strans legat de prezenta ei in viata Mariucai, mai ales ca noi nu prea suntem prezenti si asta e o tragedie, din punctul meu de vedere. Muncim ca robii si ne vedem copilul 2 ore pe zi, seara.

Si ramanem uimiti zilnic de cate progrese face. Azi am sunat-o pe Cris si Mariuca i-a spus "La multi ani, nasa!", pentru ca e ziua ei. Vineri mi-a spus joculetul cu degetele, cu vanatorul. Aseara si-a spus singura "haaaai, noroc!" cand a stranutat. Cand zice "sanatate", cand zice "hai, noroc".

Sta mandra "la biou", pe scaunul de director si "scrie" facturi, ieri m-a ajutat sa ud florile si sa strang frunzele moarte. Face fraze intregi si lungi de genul "Cine vine? Ia sa vedem! Pluto vine, catelul care face ham-ham."

De vreo luna, cred, doarme in pat si nu mai iese din camera cand e ora de somn. Ca inainte adormea pe parchet, langa portita de la scara.

Mariuca e dezvoltata pentru varsta ei si nu numai din punct de vedere limbaj, asa ca e posibil sa se adapteze foarte bine la viata de gradinita, cu toate provocarile si noutatile ei. Mai ales ca e dornica sa invete multe lucruri noi si sa faca constant altceva.

Acum... nu mai e mult si vom afla cum reactioneaza. Sa ne tineti pumnii, pentru ca ne vom consuma enorm! Niste incurajari de la mamicile cu state vechi intr-ale gradinitei n-ar strica, hehe!

marți, 16 februarie 2010

Isi gasesc scuze...?

Oare oamenii isi gasesc o scuza prin formularea "nu am avut timp"?

Am senzatia ca, uneori, mie nu imi ajunge ziua de 24 ore. Am luat mai mult decat pot duce? Sau pur si simplu este o scuza pe care imi place sa o spun, pentru a evita elegant si diplomat lucrurile care nu imi faceau o reala placere? La fel se intampla si cu ceilalti?

Uneori vrei sa renunti la ceva anume si nu stii cum sa o faci sau sa o spui. Ai nevoie de ceva din exterior pentru a iti justifica actiunile si atunci nimeni nu te mai blameaza pe tine. Nu stiu daca e cazul la mine. Eu simt uneori ca situatia ma depaseste din punct de vedere fizic, dar de cele mai multe ori ma simt excelent asa.

Ce se intampla cu restul oamenilor? "Scuza-ma, n-am avut timp sa te sun ieri, sa ne vedem". Ei, as! Timp exista si, daca nu exista, se face. Doua minute dureaza, in medie, o convorbire pentru stabilirea unei intalniri.

"In parc...?" Si gandeste "pe vremea asta?"... "Aaaaa, trebuie sa ma duc in Carrefour, apoi la coafor, putin prin piata si, daca mai am timp, vreau sa reorganizez dulapul cu haine".

Motivatii elegante, dupa cum spuneam, de a refuza lucruri neplacute sau pe care nu ai chef sa le faci.

Sau oare este lipsa de organizare? De planificare riguroasa? Nu stim cum sa ne impartim timpul astfel incat sa avem loc si de alte lucruri?

O tema care pentru mine este actuala, intr-un context de criza si de multiple activitati. Pentru voi cum e?

joi, 11 februarie 2010

Ne schimbam vreodata?

E clar! Avem material genetic de la parintii nostri, bunicii nostri si cine stie de la cate alte generatii.

Ne nastem cu o suma de lucruri care ne definesc ca persoane. Cizelam unele dintre ele in diverse stadii ale vietii, pe altele le pierdem in trecut si uitam de ele, iar pe altele le primim, mai mult sau mai putin cu bratele deschise, pe masura ce inaintam in varsta.

Ce se schimba? Ce ramane la fel? Ce pierdem? Ce castigam? Va provoc la o discutie deschisa, astept sa imi spuneti cum a fost in cazul vostru si daca a meritat schimbarea, de orice natura ar fi fost ea.

Eu? Intrebati de mine? Hmmm... de aici mi-a venit ideea, firesc. Eu sunt la fel de increzatoare in mine si in propriile forte ca la 19 ani, putin mai putin independenta, dar totusi independenta. Oooo, sunt la fel de a naibii ca si atunci, numai ca intre timp mi-am mai rafinat discursul, dar limba tot ma pisca cand vad sau aud ceva aiurea. Sunt la fel de incapatanata, dar ceva mai mult diplomata. Am aceeasi doza de tupeu pozitiv, ii spun eu, adica tot cu piscatul limbii cand nu mi se pare ca lucrurile merg normal. Ce-am castigat? Putina diplomatie, dupa cum spuneam, multa toleranta (dar eram la zero, asa ca acum sunt pe la mijloc), am devenit persuasiva cand e cazul... Ce-am pierdut pe drum? Pai in primul rand, opusul celor castigate. Adica am pierdut din lipsa de diplomatie, de exemplu.

Generozitatea mi-a ramas pe loc; la pasiunile pe care le aveam in copilarie s-au adaugat altele; imi place la fel de mult sa citesc o carte precum imi placea si cand aveam 15 ani si citeam la lumina lumanarii sau a lanternei. Am carti pe care nu pot sa le las din mana pana nu le termin si carti carora le citesc finalul pentru ca ma plictisesc de la primele pagini.

Ce-am mai castigat? Am inceput sa inteleg ce inseamna o viata sanatoasa si ce ravagii facem noi, oamenii, pe planeta.

Am castigat experienta nasterii si, anterior, experienta de sotie.

Am aflat ca, uneori, ce crezi in copilarie sau adolescenta nu se aplica in viitor. Principiul "never say never" a fost enuntat de subsemnata de cateva ori.

Dar pentru toate schimbarile din viata mea trebuie sa le multumesc celor care au fost langa mine in toti acesti 31 ani. Si, poate o sa va surprinda, dar pe langa schimbarile pe care familia si prietenii le genereaza in tine, sunt foarte multi oameni pasageri prin viata ta, care te schimba intr-un fel sau altul. Si cand spun pasageri, ma refer la o perioada de timp determinata, in care acei oameni au fost implicati in viata ta. Cum este fostul meu sef, caruia ii port un respect deosebit, sa folosesc o sintagma comuna, si pe care il admir foarte mult.

Deci... concluzionand... acceptati provocarea?

luni, 8 februarie 2010

Suntem izolati acasa...

Da, dragii mei, suntem izolati acasa! Noroc ca avem apa, mancare, lumina, si e cald in casa!

Ne uitam pe Realitatea si e tragic in toata tara. S-au inchis scoli, gradinite, drumuri, ambele autostrazi... oameni sunt blocati pe drumuri. Este groaznic! Au dormit in masina, ambulantele erau pe marginea drumului...

Dani a iesit cu tupeu din curte, dupa ce a dat pentru a nu-stiu-cata-oara zapada din curte (70 metri pana la poarta) si cand s-a uitat in dreapta, pe drum, drumul nu mai era. Erau nameti inalti de 2 metri si ceva. Am vorbit la primarie, poate avem noroc si trec astazi si pe strada noastra.

Poate reusesc sa gasesc niste baterii prin casa, sa fac niste fotografii, sa vedeti si voi cum e la noi. In spatele casei zapada a depasit geamul, iar la ai mei, langa casa, a depasit 2 metri.

Asa, cand stai la caldura, miroase a pui la cuptor si te uiti afara, e chiar superb! Alb totul, curat, frumos, nu e frig, dar bate foarte tare vantul... Dar daca vrei sa iesi, te razgandesti instant.

Dochita a dormit la ai mei pe terasa, ca e mai adapost decat la noi, iar cusca e jumate' sub zapada. In padoc nici nu poti intra, ca e zapada mai sus de genunchi. Bine, oricum e o aventura completa sa ajungi la padoc, asa ca de intrat in el nici nu mai incape vorba!

E iarna, dragii mei! Voi, cei de 30-40 ani, va mai amintiti zapezile copilariei noastre? Cand totul era blocat si parintii nostri faceau tuneluri prin zapada? Eu imi aduc aminte de o iarna, nu stiu cati ani aveam, cand zapada avea 3 metri si noi saream de pe geamul scarii de la etajul 1 direct in zapada. Era superb sa il privim pe vecinul de la 1 cum facea mancare in bucatarie si tipa la noi sa coboram de acolo! El nestiind, saracul, ce e afara!! Si ca noi NU aveam cum sa coboram, ca nu mai exista "jos".

Have fun cu copiii vostri!

sâmbătă, 6 februarie 2010

Leapsa via Ceska...

"Ce am in geanta?"

Hahaha! O intrebare pe care te risti sa o adresezi unei femei. Iar daca primesti raspunsul corect si adevarat, este posibil sa nu iti mai revii niciodata. Din soc.

Hai sa vedem la mine!

- 3 telefoane + trei incarcatoare aferente - ce am urat tot timpul la altii, hehe. Si ma intrebam permanent la ce ii trebuie 2 telefoane. Lasa, ca acum am eu TREI!!!!
- 3 pachete de tigari nedesfacute - 2 ale mele si unul al lui Dani. Ieri, cand am cumparat patru pachete si am dat 44 lei pe ele, replica vanzatoarei a fost "dati pe tigari cat primesc eu pe o zi de munca". No comment, ca oricum nu mai ai ce sa zici la asta.
- 2 pachete Orbit verde, ambele desfacute
- stampila
- port-card visit + carti de vizita
- un ruj stricat de Mariuca
- un creion de ochi
- o oglinda mica
- un parfum
- manusi (nu stiu de ce le am, pentru ca nu le port niciodata)
- casti pentru HTC. Am si bluetooth si casti, dar tot merg pe ideea "reckless driving", adica vorbesc la telefon in timp ce conduc.
- un toc de ochelari cu ochelarii vechi in el (pe care mi i-a rupt Mariuca) + garantia la cei noi (am o scuza, ieri i-am ridicat)
- Kinder (seara cand vin acasa, trebuie sa am ceva bun in geanta)
- 2 pixuri (si niciodata nu gasesc unul)
- 2 brichete (nici nu stiu daca functioneaza)
- 1 creion (asta chiar nu stiu la ce imi trebuie!)
- facturi (explicabil...)
- bonuri (si aici e explicabil...)
- 2 flyere
- 8 carduri (nu toate sunt bancare)
- carnetul de conducere (ce bine arat in poza!)
- buletinul (si aici arat cool)
- 2 cupoane de reducere expirate (de la Carrefour, cred ca au un an)

Si cam atat... mentionez ca geanta este mica. Dar recitind lista de mai sus, am senzatia ca am nevoie de o geanta mai mare.

Nu am mai completat de mult...

... o leapsa.

Mi-a parut haioasa, asa ca am preluat-o:


Daca as fi fost...

- o lună: aleg mai, ca e cald, dar nu prea cald, e racoare, dar nu prea racoare. Plus ca e totul verde afara.
- o zi a saptamanii: vineri clar, pentru ca incepe fiestaaaa din uikend!
- o parte a zilei: clar NU dimineata! Poate as alege seara sau chiar noaptea.
- o direcţie: tot inainte!
- o planetă: Pluto, inca e misterioasa
- un film: Parfum de femeie
- un lichid: nu beau alcool, dar cred ca as alege vin rosu. Suna... exotic.
- o piatra, as fi fost una neagra
- un tip de vreme: ploioasa
- un instrument muzical: chitara
- o emotie: dupa Descartes, nu exista decat trei emotii (care fac parte din cele 6 pasiuni fundamentale ale omului) - mirarea, bucuria, tristetea. O aleg pe cea din mijloc.
- un sunet: motor de masina de curse
- un element: focul
- un cantec: nu as fi putut fi doar un cantec. Doua sute, da.
- o carte: la fel, nu as fi putut fi doar o carte.
- un scriitor: Agatha Christie
- un personaj de fictiune: Zorro
- un oras: Las Vegas
- o aroma: capsuni
- o culoare: negru
- un material: catifea
- un cuvant: as fi fost, dar sunt oricum extraordinara
- o parte a corpului: gura
- o expresie a fetei: zambet, ca zambesc toata ziua
- un personaj de desene animate: Jerry, ca e pus pe sotii
- o forma geometrica: dodecaedru, ca se pronunta greu si multa lume nu stie ce e ala
- un numar: 13
- un mijloc de transport: masina de curse
- un articol de imbracaminte: jeansi
Daca as fi fost... dar nu sunt. Eu sunt tipa aia nebuna, nediplomata si a naibii pe care toti o iubesc!

vineri, 5 februarie 2010

Creierul e stapanul nostru

Am citit azi un articol legat de undele cerebrale. Absolut interesant!

Despre cum au reusit medicii sa obtina raspunsuri pe cale neurologica de la un barbat care este in coma. Eu am afirmat de multe ori ca este imposibil ca oamenii din coma sa nu stie (la nivel cerebral) ce se intampla in jurul lor. Creierul nu a dat "shut down" la tot.

Si uite ca acum e clar! Barbatul a raspuns cu ajutorul undelor cerebrale, identice cu cele ale oamenilor care sunt constienti, la intrebari ce pot avea doar "da" si "nu" ca raspunsuri.

Pentru cei pasionati de psihologie, ca mine, dar care nu cunosc prea multe despre undele cerebrale, va scriu mai jos importantele caracteristici ale acestora.
Creierul uman produce in permanenta impulsuri electrice, undele cerebrale, care se pot masura dupa amplitudine si frecventa. Cea de-a doua imparte undele cerebrale in patru categorii: beta, alfa, theta si delta.

Primele sunt produse in starile normale de veghe; excesul de unde beta produce stari de panica. In conditii normale, undele beta sunt asociate cu gandirea logica, rezolvarea problemelor concrete si atentie. Se mai numesc si undele constientului.

Undele cerebrale alfa sau undele viselor apar in timp ce omul isi foloseste imaginatia sau capacitatea de vizualizare. Legatura dintre constient si inconstient produce unde alfa. In momentul in care se manifesta undele alfa, persoanele au ochii inchisi, dar in minte le vin involuntar flash-uri care par aproape reale. In cazurile in care creierul produce prea multe unde alfa, pot aparea stari frecvente de reverie. De obicei, insa, undele alfa nu sunt suficiente in comparatie cu celelalte unde cerebrale.

Undele theta (legate de subconstient) au legatura cu amintirile, senzatiile, emotiile.

Undele delta (aferente inconstientului) sunt un fel de radar personal. Uneori stim ca va suna telefonul sau stim ca va suna o anumita persoana (la care ne gandisem intens inainte). Undele delta sunt prezente in timpul somnului profund si raman permanent active. Evident, sunt prezente si in timpul starii de veghe la unele persoane, de aici rezultand o puternica capacitate de empatie, mai ales la psihologi, psihoterapeuti, psihiatri. Din pacate, exista persoane coplesite de activitatea undelor delta si nu pot discerne intre propriile sentimente si cele ale altora.

miercuri, 3 februarie 2010

Nexam timp

Ooo, da! Nu stiu si nici nu vreau sa stiu cum se descurca alte mame muncitoare! Eu jonglez cu orele de somn mai ceva ca in primele luni dupa nastere, momente care sunt relativ "blur" in memoria mea selectiva.

Mananc prost si la ore aiurea, ceea ce imi aduce aminte ca la un moment dat am facult ulcer tocmai datorita acestui stil de viata.

Uit sa sun acasa, sa o intreb pe mami ce face Mariuca, pentru ca am foarte multa treaba, ceea ce nu e o scuza.

Una peste alta, vreau acasa!

luni, 1 februarie 2010

HTC Tattoo

Nuuu, nu zic nimic urat... Nu injur pe nimeni. Este un doar un post despre surpriza pe care mi-a facut-o Dani sambata.

Am primit un PDA HTC Tattoo, cel mai frumos telefon pe care l-am avut vreodata. Nu zic ca e cel mai destept, ca acest lucru e evident. Am telefon mobil (intamplator si acelasi numar) din 1998. E firesc ca tehnologia sa avanseze.

Dar acest PDA este tot ce mi-am dorit vreodata! Si, dupa cum spun producatorii, "HTC Tattoo speaks loudly about who you are"... Si acest telefon chiar spune multe despre mine! Si tare, asa cum vorbesc si eu.

Este bleumarin, micut si frumos, usor, are ecran mare si e fooooarte facil. Cel mai important, are sistem de operare Android, adica un sistem stabil si fara erori. Si este ataaaat de frumos... Recunosc, cand l-am vazut in mana, m-a uluit, pentru ca pe net nu arata asa de frumos ca in realitate.

Maine ma duc sa imi cumpar husa, ca astazi nu aveau. Iupiiiii! Am HTC Tattoo! Vreti si voi...? http://www.htc.com/europe/product/tattoo/gallery.html