Urmărește-mă și pe Facebook!

miercuri, 31 decembrie 2008

Semne bune anul are!

2009 ne bate la usi... noi il aseptam emotionati, veseli, increzatori si plini de speranta!

Uite, a trecut inca un an si eu habar nu am cand a inceput, cand s-a terminat, dar stiu aproape fiecare zi din el. Ciudat, nu? As putea sa spun ca anul trecut, pe vremea asta, aflam ca vom fi nasi, eram veseli, dar ne bucuram moderat, in asteptarea celor 3 luni critice, nu eram cu "burta la gura", pentru ca nu as putea spune vreodata ca eu am avut burta de gravida - nici nu se vedea sub camasa army pe care am purtat-o, eram emotionati si speram sa nu nasc taman de revelion. Dani nu a baut nimic, nici macar o gura de vin fiert, fiindca ne gandeam ca eu nu voi putea conduce in chinurile facerii, iar ai mei erau la o petrecere intr-un restaurant din parcul Carol. Intrebarea clasica, cand vorbeam la telefon, cu oricine, era "nasti?". Si raspunsul meu, invariabil, era "nu, nu inca". Am mai avut de asteptat vreo 3 saptamani, hehe, ca sa o nasc pe creata mica.

Iar acum ea doarme la ea in camera, eu scriu, Dani isi face ordine in acte, ai mei se pregatesc usor-usor, Dragos pleaca la un prieten, Alex cu Ada sunt in Sighisoara, Cris cu Radu si cu Silviuta vor veni incoace mai pe dupa-amiaza, iar Cris cu Florin si cu Bubu vor sta acasa. La ei. Mda... o lovitura resimtita puternic de catre toti, dar Bubu a avut un prieten vizitator care a facut pojar. Ieri. Bine ca nu s-a declansat astazi, ca ar fi fost prea tarziu, si fetele erau in pericol de a face pojar.

Oooof, niciun revelion nu se aseamana cu altul!

In anii trecuti, mi-am pus dorinta sa avem o fetita, la scurgerea anului vechi... Si, ca in povesti, dorinta mi s-a indeplinit. Acum imi doresc sa avem o fetita sanatoasa, ca vesela, haioasa si desteapta este! Ceea ce va doresc si voua! Sa fiti sanatosi, ca restul se rezolva! Poate e un cliseu, poate nu (sincer, nici nu ma intereseaza daca folosesc clisee sau nu), dar as vrea ca fiecare dintre voi sa se opreasca o secunda, doua, trei, si sa admire tot ce are aproape de suflet, sa fie recunoscator pentru ce a primit de la Dumnezeu, sa fie bucuros cu realizarile lui, sa isi iubeasca familia si prietenii, sa vada un apus de soare superb, sa miroasa un foc de brad, sa asculte susurul raului de munte si sa simta ca traieste in fiecare zi!

LA MULTI ANI!

luni, 22 decembrie 2008

Blog-ul, o viata, o pasiune?

Nu stiu ce mi-a venit, dar am apasat pe "urmatorul blog", sus, pe pagina principala. Si asa am ajuns pe blog-urile unor persoane din toate colturile pamantului: China, Argentina, Italia, Mexic, Statele Unite, Germania, Marea Britanie si lista poate continua la nesfarsit. Pot citi si intelege destul de bine in italiana sau spaniola, dar imi necesita foarte multa atentie, pe care, in momentul de fata nu o am disponibila. Asa ca m-am oprit la blog-uri in limba engleza. Am gasit 2 post-uri interesante, pe care vreau sa le impartasesc cu voi.

Primul, al unei doamne cu 2 copii mari, adolescenti, cu frica lui Dumnezeu, evlavioasa, care si-a deschis sufletul cu restul lumii cititoare de limba engleza:

"Favorite Gift Ever Received - The gift of sacrifice! In October 1989, I lost my husband, my children's father, in a plane crash. It was such a sad time and I just dreaded Christmas. But, I had 2 small children who didn't quite understand what was going on. I didn't want to celebrate anything! Thanksgiving weekend of that year we visited with my husband's family in East Texas. While we were away friends "broke into" our home and decorated for Christmas, they decorated inside and out. The most spectacular thing was the Christmas tree which was covered with tiny frames which held pictures of my little family...candid shots of the kids with their daddy, pictures from our wedding and other celebrations. When we arrived home I was just absolutely overcome with emotion. The kids thought that something magical had happened! They didn't understand what a powerful display of love it was. Our friends had sacrificed their plans over the Thanksgiving holidays to make sure that my little wounded family would have a special Christmas memory. (As often as I tried to thank them for this wonderful gift no one would take credit for it.)"

Adresa este http://knittinkudzu.blogspot.com/

Al doilea blog, al unui domn ce pare trecut de 40 ani, http://ollyknowles.blogspot.com/

De la el am aflat ceva ce nu stiam, si anume:
"From today's Times "When Big Ben strikes midnight on New Year's Eve, revellers in Trafalgar Square will notice nothing unusual. Keen-eared listeners to the speaking clock, however, will hear an extra pip — the sign of a rare “leap second”.

The last minute of 2008 will have 61 seconds to correct a slight anomaly between atomic clocks and astronomical time based on the Earth's rotation, so that the proper new year's countdown will end: “three, two, one, one.”

Roll on 2009...felice anno nuovo."

Am vazut ca oamenii sunt preocupati de o gramada de lucruri la care eu nici nu m-am gandit ca ar putea fi hobby-uri, ca de exemplu studierea rocilor din New England si catalogarea lor. Altii au blog-uri despre pictura murala, cluburi si baruri, saloane de tatuaje, traditii populare in Argentina si festivaluri de gen, concursuri de biciclete sau barci cu motor. Nu mai vorbesc de fotografie, muzica sau carti.

LIFE IS BEAUTIFUL! So are we!

A fost Banica, a fost extraordinar!



Poza de mai sus este luata de pe site-ul oficial al lui Stefan, www.stefanbanicajr.ro

Am fost la toate concertele lui Stefan de la Sala Palatului, exceptie facand 2: anul trecut, cand eram insarcinata in ultima luna, si acum 4 ani, cand am avut piciorul in ghips. Sunt membru in fun club-ul lui din 1993, cred ca mai am chiar si card-ul original printre lucrurile din copilarie. Ei, n-am mai "activat" de prin liceu, dar acum activez la concerte sau cand ii cumpar cd-urile.

Concertul de aseara a fost magnific, ca de obicei. A avut 3 melodii in duet cu Dan Bittman, un gospel in memoria Ancai Parghel - "Why me, Lord?" si un invitat care a cantat la vioara, din pacate nu i-am retinut numele, foarte bun.

Eu si cu mami ne-am ridicat in picioare, am dansat, am cantat, ne-am distrat! La sfarsit eram epuizate, ma gandesc cum era Stefan, tinand cont ca a fost al 6-lea concert consecutiv, dar am plecat fericite de acolo. I-am vazut pe Robert Turcescu si Mihai Petre, am luat un Lipton Verde in drum spre masina si am discutat pana acasa cat de bine ne-am simtit, cum - iarasi! - a facut show in adevaratul sens al cuvantului si am spus ca si la anu' vom fi tot acolo!

vineri, 19 decembrie 2008

Iupiiii, avem un avocat in familie!

Si a venit si vestea cea mare, ca un frumos pre-cadou de Craciun: Cris a luat Baroul si este, de astazi, avocat-stagiar!!! Este o incununare frumoasa a multor ani de invatat, tocit pe burta, pe coate, stres maxim la examene, o facultate, un master si un copil! La acest examen s-au prezentat 1.101 persoane, iar ea este una dintre cei care au luat!

Sunt very, very happy, am tipat de bucurie impreuna cu Dani, cand ne-a dat vestea. Au fost niste luni extrem de grele pentru ea, cand, ca noi toti, in conditii de stat ore in sir numai in casa si invatand, a avut momente in care a vrut sa renunte. Dar si-a vazut de treaba, a insistat sa invete legi peste legi, a dat la 5 materii, cu 'fo 3.000 pagini in total, si ne-a aratat ce inseamna hotarare si determinare!

Uau, linisteeeeeeee... o aud cum imi spune sa nu o mai laud atat, ca deja vede pinguini pe monitor!!

Angajeaza-ti un avocat sa ii dea in judecata!!!! =))

PS: urarea de mai jos, de pe site-ul www.baroul-bucuresti.ro iti este si tie adresata, Cris!

A N U N T

Cu ocazia Sarbatorilor de iarna Consiliul Baroului ureaza membrilor Baroului Bucuresti

LA MULTI ANI SI MULTA SANATATE !
si anunta reluarea activitatii la data de 05 ianuarie 2009.


D E C A N

Av. Ion ILIE-IORDACHESCU

joi, 18 decembrie 2008

De-ale Mariucai... (2)


Pe cand era bunica fata, literalmente cand era o pustoaica, domnul Aurel Petrescu, mare regizor si caricaturist roman a avut o serie de 4 filme numita "D-ale zilei" cu numerele respective, I, II, III si IV. Poate nu ati auzit de aceste filme de desene animate, primul realizat in 1923 si ultimul in 1927, dar cu siguranta ati auzit de alte filme de-alea lui: Pacala pe Luna, Pacala amorezat sau Motanul in Luna.

Eu nu am geniul dansului la desen, nici macar la regie, dar am talent la scris. Zic unii si eu sunt de acord cu ei.

Ca atare, continui seria inceputa ieri cu realizarile piscotelului nostru. Vorba lui Dani, o sa creada ca o cheama "galusca piscotel", dupa cum o alintam!!!

Azi deja se descurca mai bine la coborat scarile, dar insistam, pana prinde "fluent" miscarea. Evident ca nu o las singura nici macar cand am tot felul de necesitati fiziologice, dar vreau sa invete care sunt pericolele in casa si cum le poate ocoli.

Toata lumea ma intreba anul trecut, in iarna, cand imi vedea toate florile in casa (cum sunt si acum), ce o sa ma fac cu atatea flori in jur si cu o mogaldeata care nu vrea decat sa le smotoceasca. Eu le spuneam "sa speram ca o sa invete repede ca nu are voie acolo". Si, Slava Domnului, a invatat repede!!! Ca si-asa am lasat foarte putine in living, doar... (stati sa le numar!) 27 plus una in bucatarie si una in hol (ma refer la cele de pe jos, pe gresie), si chiar nu as fi avut unde sa le mai pun. De vreo luna, cred, daca nu mai bine, nu are nicio treaba cu frunzele, florile sau ghivecele. Mai mult decat atat, ele sunt si impodobite cu diverse globulete, au beteala si bilute pe ele.

Cu masa din living... alta haioseala de-a Mariucai. Masa are cam 40-50 cm inaltime, deci e destul de joasa. La inceput, intra cu totul sub ea, cand statea in fundulet. Usor, usor, a inceput sa creasca si sa nu mai incapa sub ea. Ca atare, a dat cateva capete, pana s-a prins ca trebuie sa mergi pe burta, la propriu, sau cu capul lasat putin in jos, daca vrei sa ajungi la laptop fara sa te lovesti.

Ii plac luminitele pe care le vede in casa sau afara si e fascinata de tubul luminos, care are diverse jocuri de lumini. Sta in picioare langa usa de la intrare si se uita pe terasa si vorbeste pe limba ei.

Cand era foarte-foarte mica a invatat sa isi ridice capul, ca sa ii pot scoate bluza, cand o schimb. Apoi a invatat sa imi dea, pe rand, cate un picior, ca sa ii pun pantalonii sau pantofii. La manute inca lucram, sa le dea alternativ, ca ar vrea sa le bage pe amandoua deodata.

Este absolut disperata cand vede mancarea sau laptele si, daca ar putea, mi-ar trage toata mana si ar manca-o cu tot ce tin. Seamana cu mine aici! ;)

Nu arata cu degetul, pentru ca eu nu arat decat foarte rar cu degetul, ca atare nu ma poate imita. Si mai bine, ca mie mi se pare un gest urat, iar mai tarziu m-as vedea nevoita sa ii spun ca nu e frumos sa arati cu degetul omul acela imbracat funny. Dar, in schimb, pipaie tot ce prinde cu degetul mijlociu. Nici p-asta n-a invatat-o de la mine, cu toate ca mai arat in masina degetul faimos unora si altora, hehe!

Stie cand e de joaca, rade, danseaza, mustaceste, tipa, chiuie, stie cand trebuie sa manance ca treaba e serioasa si nu accept divagari, stie cand aude usa de la intrare ca a venit cineva si mai stie ca o iubim. Nu "o iubim enorm", "o iubim pana la cer" sau alte de-astea. O iubim. Eu cred ca asta spune totul. Nu poti sa iubesti putin, pana la luna, in loc de soare, sau conditionat. O iubim!

miercuri, 17 decembrie 2008

De-ale Mariucai...


Acum e in birou, la Dani, si vorbeste cu el. Nu stim inca ce ii spune, ca nu intelegem, dar pana la urma ne prindem noi! Pai da, ca ea zice "mama, tata", dar cuvintele "apa si papa" sunt prea grele pentru ea. Noooo, ea trece direct la "(mag)netei, Mati, b(r)avo, (h)am, ia uite". P-asta cu "ia uite" am auzit-o acum vreo 2 saptamani, cred. Si atunci am realizat ca, probabil, aveam un tic verbal amandoi, de a prins ea atat de repede 2 cuvinte.

Vorbind de cuvinte... Dani a inventat un cuvant "ciorici", adica ele, dansele, ciorile, care se plimba deasupra campului de langa noi. Si la care ne uitam de pe canapea, sa vedem ce mai fac. Eu m-am gandit ca sunt si niste masculi printre ele, asa ca i-am botezat "cioricei". Mariuca e foarte incantata de ele/ei. Se uita si noaptea in directia aia si apoi se uita intrebatoare la noi, la modul "da' acum de ce nu le vad?".

Zilele trecute vorbeam cu Dani despre securizarea scarii. Eu ii spuneam ca nu vad rostul pentru care am pune portita si jos, ca nu cred ca e necesara. Nu mi-am terminat bine spusele (ca-n poveste, vorba aia!), ca Mariuca era deja pe scara, si urca usor-usor. Nu am inghetat, ca nu era de speriat, era chiar amuzant. Mai ales cand ii vedeam stilul de urcare: era in picioare pe prima treapta, apoi punea un genunchi pe urmatoarea treapta (sau chiar pe amandoi), urca, se ridica in picioare si tot asa. A urcat primele 8 trepte si ar mai fi vrut, dar erau niste scule mai sus si nu am lasat-o.

Acum a venit langa mine si danseaza "la bamba". =)) E foarte haioasa, recunosc!

Alaltaieri am spalat-o prima oara pe dinti. Emotionant momentul! Ca am ajuns la concluzia ca are destul de multi dintisori, 8 la numar si al 9-lea pe drum, astfel incat este cazul sa trecem la lucruri serioase. Am dat cu pasta pe degetul meu si am incercat sa o spal. Bine, e impropriu spus "spalat", ca deocamdata vreau sa o obisnuiesc cu gustul si mirosul. Si peste vreo saptamana sa trecem la "hard stuff", adica la periuta.

Vad ca iese un pic de soare, un colt, poate se incalzeste putin si o scot la aer. Sper doar sa nu mai bata vantul, ca nici noi nu puteam sta afara saptamana trecuta. As vrea sa ia putin aer rece in nasuc, poate chiar sa doarma macar o ora. La 12 o sa ii dau sa manance, sper sa termin supa pana atunci, si, daca o fi in continuare frumos, sa o imbrac si sa o scot in curte.

Imi roade colierul. Ooof, saracuta, ce dureri trebuie sa fie cu caninul ala!!!

A venit Dani si o gadila si ea rade cu gura pana la urechi!! Ma uit la ei doi si nu-mi vine sa cred ca sunt ai mei!! Mariuca e mai mult a lui, hehe, dar macar am fost acolo cand am nascut-o.

I-am zis Mariucai sa va faca "pa-pa" si ea a facut!

vineri, 12 decembrie 2008

Sabia lui Damocles

Este vorba despre legenda tiranului Dionisos din Siracuza, care a atarnat de un fir de par din coada unui cal o spada deasupra capului unui condamnat. Noi o stim sub numele de "sabia lui Damocles".

Si, s-a rupt firul de par sau nu?!

Ati vrea sa stiti...? Ati vrea sa aveti masura destinului implacabil? Ati avea chef si stare sa aflati ca maine... maine poate o sa vi se intample ceva extraordinar? Sau ca peste cateva zile, cateva saptamani, cateva luni sau... ani... veti renunta?

Sunt persoane care vor sa stie totul, dar totul, cu mult timp inainte sa se intample. Daca se poate, chiar de la inceputul vietii constiente. Iar alte persoane care vor sa afle cu o jumatate de ora inainte. Vreti sa traiti totul pana la ultima picatura, fara sa va pese de ce va urma, sa furati inca o zi-doua, o luna-doua? Sau sa va pregatiti psihic pentru eveniment?

By the way... va luati "la revedere" de la persoana iubita de acasa, lasand-o sa plece la aeroport sau mai furati o ora, cat ar dura drumul pana acolo?

Condamnatul stie ca va muri. O are, sabia, deasupra capului, agatata intr-un fir de par. Dar acel condamnat stia de la proces ca va muri. Ca nu se poate impotrivi sortii. E pregatit psihic? Sau se simte mai bine stiind ca in ziua de, la ora de, plus sau minus cateva secunde, el va muri?
Hmmm... dileme de ora 10.30 p.m.

Dar daca stim inainte, unde mai e fun-ul?! Unde mai este surpriza? Spontaneitatea? Pofta de viata sau de iubire? Barierele dispar, frica fuge si ea, suntem mult mai deschisi, asteptand ca ceva incredibil de frumos sa se intample. Si, culmea!!!, chiar se intampla! Altfel vom trai toata viata, poate pana pe la 80 ani, cu frica sub nas si cu zidurile in jurul inimii si ne vom intreba de ce mama naibii n-am scapat de ele, ca sa ne putem bucura in fiecare clipa de ce avem.

Wake up and smell the 30's! Ca acusica vine deceniul 4, 5 sau chiar 8. Si, teoretic, pana acum si practic, o viata avem si trebuie sa o traim la maxim!

joi, 11 decembrie 2008

Vieti salvate

"Dupa moarte a salvat 4 vieti

Patru bolnavi au o noua sansa de a-si continua viata, dupa ce au primit organele interne ale unui bistritean, in varsta de 48 de ani, mort in urma unui accident vascular. Inima, rinichii si ficatul donatorului care a salvat patru vieti au fost prelevate, sambata, in urma unei interventii chirurgicale, ce a durat patru ore. Operatia a fost efectuata de trei echipe de medici provenite de la Fundeni, Cluj-Napoca si Targu-Mures. Ficatul a fost transportat cu elicopterul la Clinica de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Fundeni din Bucuresti, unde sambata seara a fost transplantat unui bolnav cu ciroza hepatica. Rinichii au ajuns la Cluj-Napoca, iar inima a salvat viata unui barbat de 49 de ani din Targu-Mures.

Acesta e cel de-al patrulea donator din judet, Bistrita-Nasaud ocupand locul III pe tara in clasamentul donatorilor de organe, dupa Bucuresti si Targu- Mures.”


11 donatori de organe in 2007
De la inceputul anului 2007, s-au inregistrat 11 donatori de organe, aflati in moarte cerebrala. Potrivit prof. dr. Irinel Popescu, seful Centrului de Chirurgie generala si transplant hepatic Fundeni, programul national de transplant functioneaza foarte bine, datorita finantarii asigurate de Ministerul Sanatatii.


UE introduce un card de donator de organe in statele membre. Romanii nu prea vor sa devina donatori
Uniunea Europeana vrea sa introduca, in curand, un card european de donator de organe, valabil in toate tarile membre. Ideea apartine comisarului european pentru Sanatate, Markos Kyprianou si urmareste cresterea numarului de donatori de organe pentru transplant, scrie BBC News. Statisticile arata ca majoritatea europenilor sunt de acord sa foloseasca un astfel de card de donator. Planul Comisiei Europene urmareste promovarea donarii de organe si stabilirea unor sisteme eficiente in acesst sens. Astfel, personalul medical va fi special pregatit pentru a identifica potentiali donatori, aflati pe moarte.
"Donatorii de organe salveaza vieti. Un card european de donator si standarde comune in tarile UE ar putea asigura necesarul de organe pentru transplant", a declarat comisarul Kyprianou.

Circa 40 000 de pacienti care au nevoie de trasnplant sunt inscrisi pe listele de asteptare in tarile UE, iar zeci mor in fiecare zi asteptand, in zadar, ca cineva sa le salveze viata.
Un sondaj de opinie al Comisiei Europene publicat miercuri arata ca 81% dintre europeni sprijina ideea unui card unic de transplant. Ideea de a dona un organ are cei mai multi adepti in Suedia (81%), in timp ce doar 27% dintre romanii chestionati au spus ca ar dona un organ pentru transplant.


Romanii nu renunta la organele lor. Nici morti
Mai mult de patru din zece cetateni europeni au discutat deja in familie subiectul referitor la donarea de organe umane si la transplanturi, 56% dintre europeni afirmand ca ar fi de acord sa-si doneze unul dintre organe dupa moarte, releva un eurobarometru dat publicitatii, miercuri, de catre Comisia Europeana. Romanii insa nu sunt usor de convins nici sa renunte la organele proprii, nici la cele ale rudelor apropiate, in caz de deces. De fapt nici nu si-au batut prea mult capul in aceasta privinta. Rusinos sau explicabil, este poate pentru prima data, cand romanii sunt la coada clasamentului in toate problemele ridicate de catre un eurobarometru. “Tu ai face-o?” ma intreaba cumnatul meu in fuga. Pic, pentru o clipa, pe ganduri. “Ah..te gandesti. Gata, pa. E clar”, imi spune. Dintr-un anumit punct de vedere chiar are dreptate - nu am stat sa ma gandesc vreodata serios la asa ceva. De altfel acesta este unul dintre aspectele reliefate si de catre recentul Eurobarometru.


Problema donarii sau transplantului de organe...nu este o problema, pentru romani
Dintre cetatenii europeni, romanii inregistreaza cel mai mic procent, doar 16%, la capitolul discutarii acestui subiect in familie. Eurobarometrul atrage atentia ca la toate intrebarile acestui studiu, cetatenii din Romania si la un grad mai scazut cei din Bulgaria (tari care la data realizarii eurobarometrului - finele anului trecut - nu erau inca membre ale UE) se remarca printr-o atitudine mai putin favorabila in legatura cu tema donarii sau transplantului de organe, comparativ cu restul europenilor. Dintre europeni, olandezii (75% dintre respondenti) si suedezii (66%) au dezbatut cel mai mult aceasta problema in cadrul familiei. Studiul puncteaza faptul ca discutarea acestui subiect in familie are un considerabil efect atunci cand vine vorba sa raspunzi cu “da”, la intrebarea daca esti de acord sa-ti donezi unul dintre organe. Cei mai multi dintre cei care dau un raspuns afirmativ au discutat anterior aceasta problema in familie.


Ideea donarii de organe este sprijinita in special in nordul Europei
56% dintre europeni declara ca sunt de acord sa-si doneze, catre o institutie specializata, unul dintre organe dupa moarte. Ideea beneficiaza de un sprijin puternic in randul cetatenilor apartinand tarilor din nordul Europei: Suedia (81%), Finlanda (73%) sau Belgia (73%), exceptie fiind Malta unde 75% dintre cetateni ar fi de acord sa-si doneze unul dintre organe dupa moarte. Cetatenii din Estul Europei sunt mai refractari in general fata de aceasta problema, dar inca o data, romanii (27% dintre respondenti) sunt cel mai putin doritori in a face astfel de donatii. Eurobarometrul mai arata ca 54% dintre cetatenii europeni ar fi de acord sa doneze unul dintre organele unui membru al familiei decedat, daca acest lucru ar fi cerut de catre spital. Si la acest capitol, romanii se arata cel mai putin pregatiti sa faca acest lucru (doar 32%).


81% dintre europeni sunt de acord cu folosirea cardurilor de donatori de organe, doar 12% detin insa un astfel de card
Opt din zece europeni (81%) sprijina ideea folosirii unui card de donator de organe, instrument care indica dorinta detinatorului unui astfel de card de a dona unul dintre organe dupa moartea acestuia. Eurobarometrul atentioneaza insa ca astfel de carduri sunt rar folosite in Europa si ca este o prapastie intre dorinta de a avea un astfel de card si detinerea efectiva a unuia. Astfel, numai 12% dintre europenii care au raspuns recentului Eurobarometru au declarat ca au un astfel de card. Doar 42% dintre romani sunt de acord cu folosirea unor astfel de carduri, evident cel mai mic procent de sustinere constatat in randul europenilor. In urma rezultatelor acestui eurobarometru, comisarul european pentru sanatate, Markos Kyprianou, a propus, miercuri, introducerea unui card european de donator de organe. Masura face parte din planul comisarului european de a creste numarul donatiilor si al transplanturilor de organe. Potrivit statisticilor Uniunii Europene, 10 oameni mor zilnic in Europa din cauza deficitului de organe si circa 40.000 de pacienti se afla in mod curent pe o lista de asteptare pentru un transplant.


Traiesc acum datorita ei
Profesoara de geografie Eugenia Titei din Galati face parte de joi seara din galeria eroilor, fara de care lumea ar fi, cu siguranta, mult mai saraca.
Intrata in moarte cerebrala, femeia de 52 de ani a salvat vietile a cinci oameni aflati in suferinta, dupa ce familia ei si-a dat acordul asupra prelevarii ficatului, rinichilor, corneei si pielii in vederea transplantului. Eugenia, care aflase ca este bolnava in urma cu un an, luase decizia ca in cazul in care se intampla ceva cu ea sa ii fie donate organele. Dorinta sa a fost respectata de sotul ei, Sorin. La Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, acolo unde Eugenia a trecut in lumea celor drepti, rudele au inteles, chiar si printre lacrimi si durere, ca pot oferi speranta altor semeni, mai ales ca femeia avea o grupa mai rara de sange - AB4. In numai cateva ore au avut loc aproape simultan cinci interventii chirurgicale, la trei clinici diferite din Bucuresti. Salvatoarea a fost inmormantata ieri dupa-amiaza, intr-un cimitir din Galati.

A primit ficatul
Operatia a durat sase ore 6 ore, 12 medici si asistente. Acestea sunt cifrele celui mai complicat transplant de joi seara, cel de ficat, realizat la Centrul de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic - Fundeni, de o echipa condusa de prof. dr. Irinel Popescu. Beneficiarul, V.M., un barbat de 55 de ani din Botosani, bolnav de ciroza hepatica, se afla ieri inca la terapie intensiva. 'A fost un transplant putin mai dificil, operatia de acest gen fiind oricum una de mare risc. Pacientul evolueaza insa foarte bine si ar putea fi mutat in rezerva chiar in cateva zile', ne-a declarat prof. dr. Irinel Popescu.

A primit un rinichi
A plans pentru salvatoarea ei. Tot din Galati este si Alla Zlate, o pensionara de 64 de ani, avand acelasi diagnostic: insuficienta renala cronica. 'A fost cumplit! Cinci ani am facut aproape zi de zi dializa. Ma voi ruga de acum inainte zi si noapte pentru sufletul acestei femei care a murit. Noi traim acum datorita ei', ne-a spus bolnava, izbucnind in lacrimi.

A primit un rinichi
Astepta de 7 ani un donator. Mai bine de sapte ani a asteptat Vasile Cepraga din Galati, care sufera de insuficienta renala cronica, un transplant de rinichi. Barbatul de 57 de ani a fost operat joi seara la Clinica de Transplant Renal din cadrul Institutului Fundeni de o echipa de medici condusa de prof. dr. Ionel Sinescu. 'Ma aduce si pe mine din nou in randul lumii, dupa ce ani intregi am facut dializa. Cate patru ore, de trei ori pe saptamana. Nici nu stiti cat de dureros era!', se plange barbatul.

Au primit cornee
Marian C. are 57 de ani si a lucrat toata viata in mediu toxic, lucru care, in timp, i-a deteriorat vederea. Bucuresteanul astepta de trei ani un transplant de cornee la ochiul stang. 'Nu mai credeam in miracole. Acum, insa, privesc lumea cu alti ochi. Si la propriu, si la figurat. Doamna doctor a avut o mana de aur!', ne-a marturisit Marian, cu referire la dr. Daniela Selaru, din cadrul Clinicii de Oftalmologie a Spitalului Militar.
La aceeasi clinica, Gabriela S., o tanara de 36 de ani din Baicoi - Prahova, zambea fericita, in ciuda bandajului imens care-i acoperea ochiul drept. Dupa sase ani de suferinte, femeia, diagnosticata cu o keratoconus, boala care i-a afectat vederea, poate sa priveasca acum cu speranta in viitor.

Trag un semnal de alarma!

Continui campania inceputa cu mult timp in urma, pe blog, si reiau cateva dintre cele mai importante aspecte ale donarii de organe.

Acum ceva vreme, pe www.hotnews.ro a fost postat un articol din Viata Medicala, scris de un medic, referitor la "transplantul de organe: consimtamantul prezumat - intre utilitate si etica medicala".

Hmmm... Eu, de foarte multi ani, am spus ca imi voi dona organele si toata familia mea stie acest lucru. In caz ca eu nu voi fi constienta, ca sa imi dau acordul verbal. Mi se pare un lucru extrem de important. Din pacate la noi in tara inca nu exista intiparita ideea, in constiinta colectiva si/sau personala, ca oamenii sa isi doneze organele. Profanam cadavre, incalcam traditii, aruncam morala religioasa la cos s.a.m.d. Dar partea cu salvam vieti unde e?

Eu sunt pentru, voi?

Anul trecut, cand eram la birou, am inceput o discutie pe tema donarii organelor, o tema care pe mine ma macina de cativa ani buni. Si am intrebat-o pe o colega daca ea si-ar dona organele. Raspunsul ei a fost "nu stiu acum, m-am gandit destul de mult la treaba asta, dar nu cred ca as face-o, chiar daca este ceva extraordinar. Noi nu am fost educati sa gandim asa. Exact ca si cu homosexualii."

OK, fiecare cu punctul lui de vedere. Dar nu pot sa nu ma intreb daca amintirea despre tine este in organele pe care le ai si care putrezesc in cativa ani in acel pamant unde te mananca tot felul de ganganii sau in memoria celor dragi tie? Este in locurile, cuvintele, faptele si sentimentele celor care iti supravietuiesc sau in inima ta care nu mai bate? Si nu cred ca sunt deloc macabra. Nici macar morbida.

Si acum va intreb pe voi toti si initiez o mica dezabatere pe blogosfera: Este donarea de organe un act altruist si nu toata lumea este capabila sa faca fapte bune si, mai mult decat atat, sa faca fapte bune pentru altii?



Ca sa trag un semnal de alarma care sa se auda in fiecare suflet si sa faca sa vibreze corzi sensibile, m-am apucat sa fac un colaj cu articole din presa despre acest subiect pentru care militez. Donarea organelor. Sa nu credeti ca este un subiect care pe voi nu va priveste, datorita varstei. Pentru ca puteti salva vieti - nu una, chiar mai multe - daca va instiintati rudele apropiate din timp de dorinta voastra de a dona organe. Oricum nu veti avea ce face cu ele... nu plecati cu nimic.

Lucrurile se intampla, sunt din ce in ce mai multi donatori de organe si in Romania si din ce in ce mai multi oameni salvati, care primesc o a doua sansa. Nu de la viata, ci de la acea persoana care a avut curajul sa se gandeasca, DIN TIMP, la posibilitatea unui accident.

Intr-o lume plina de un egoism feroce, noi o sa incercam sa ne crestem copiii asa cum ne-au crescut si parintii nostri pe noi: trebuie sa iti pese de cel de langa tine, trebuie sa incetezi sa fii egocentric, trebuie sa ai puterea sa faci ceea ce trebuie facut cand inca poti sa o faci. Iar primul pas este chiar educatia. Colega mea spunea ca nu suntem educati sa gandim asa. Atunci trebuie sa invatam din greseli si sa ne educam copiii in directia potrivita!


Dati un ban unui batran pe strada si ganditi-va la bunicii vostri, faceti o fapta buna intr-o zi si nu asteptati nimic in schimb, zambiti unuia care va loveste pe strada si uitati-va la stele sau la un apus de soare.

Luati atitudine, dragii mei! Pentru ca va asigur eu ca merita! Si nu asteptati un loc in rai pentru faptele voastre, ci asteptati un "multumesc" din inima. Sau, stiti ceva??? Nu asteptati nimic!!! Faptele bune nu trebuiesc rasplatite.

marți, 9 decembrie 2008

Schimb prefixul

Fratilor, aia e, am pus-o! Am schimbat prefixul. De la 19 la 20 ani!! Hehehe, as vrea eu! Nope, de la 29 la 30. Puteti sa ma sunati sa imi urati toate cele, ca eu oricum mai am ceva de copilarit. Inca vreo 9 ore. De-abia de maine voi zice ca am 30 ani, ca raspuns la intrebarea "cati ani ai?". Pana ieri am spus "am 29" sau "mai am putin si fac 30", azi spun "azi am 30 ani". De maineeee... Gata! AM 30 ANI!

O fi naspa? Adica ma refer la faptul ca schimb prefixul... nu ca mai pot copilari. Pana la urma, e o zi de nastere ca oricare alta. Ca a ta, ca a lui... ca a oricui. Dar totusi, 30?? Aoleu! Bine ca am cu ce ma lauda pana la varsta asta, ca sunt multi care nu prea au cine stie ce. Eu am si sunt fericita. La voi cum a fost? Ati plans, ati ras, v-ati veselit? Am fost de fata cand o fosta colega plangea la petrecerea proprie. Probabil o coplesisera emotiile... Eu nu plang. Dar stiti de ce nu? Pentru ca trebuie sa constientizezi ceva anume, ca sa te faca sa plangi. Pentru mine, eu sunt inca o pustoaica, de 'fo 18-20-22 ani, la fel de matura in gandire ca si atunci, sau invers, atunci la fel de matura ca si acum, cu aceeasi freza de 18 ani, cu acelasi barbat langa mine, dar cu un superb copilas in camera de alaturi.

Deci de maine am 30 ani. Aia e, ce putem face? Timpul in loc nu-l putem opri, cu toate ca unii dintre noi ar vrea. Bine ca urmatorul prefix se schimba peste 10 ani!

Pai atunci, ne vedem peste 10 ani, cu un post legat de schimbarea dintre 39 si 40.

V-am pupat!

joi, 4 decembrie 2008

Primul post de acum 2 ani!

Cum am promis, am inceput sa recitesc postarile de pe celalalt blog. Evident, mi-a atras atentia, chiar primul post. O sa dau un copy-paste mai jos, pentru ca este la fel de actual ca si acum 2 ani.

Enjoy!

<<Azi, inaintea "some-ului"...
21 septembrie 2006


Acum vreo 10-12-14 ani, jurnalele se tineau in scris, dar nu pe web. Alegeai cele mai frumoase caiete pe care le aveai (eventual primite de la matusa din strainatate) si scriai sus, mare, data si eventual ora. Si apoi incepeai sa scrii. Existau 2 variante de compunere: 1. te adresai jurnalului ca si cum era prietena ta cea mai buna sau 2. vorbeai cu tine (dedublarea personalitatii, ar spune unii).

La inceput, aveai de gand sa scrii in fiecare zi. Cand nu aveai nimic interesant de spus, scriai "astazi nu s-a intamplat nimic notabil de mentionat" si asteptai sa scrii maine. Dupa un timp, te cam plictiseai, erai obosita si/sau nu aveai chef si scriai la sfarsit de saptamana pentru toata saptamana care se terminase.

Jurnalul se tinea "la pastrare", intr-un loc pe care il credeai numai de tine stiut, dar pe care mama cu siguranta dadea peste el cand facea curatenia de toamna sau de Paste. Mie nu mi l-a citit niciodata. Dar nu era nevoie, pentru ca ii povesteam ore in sir totul. Si ea ma asculta atenta. Punea putine intrebari, de control. Imi placea la nebunie ca nu ma descosea! Nici acum nu o face. Ma gandesc ca uneori nu ma intelegea sau ca era mirata sau ca era obosita si nu avea chef de sporovaiala mea sau ca avea alte probleme mult mai mari pe cap. Dar niciodata, niciodata, nu mi-a aratat-o.

Acum totul e "la vedere". Citesti ce scriu altii, te amuzi, te intristezi, visezi, faci paralele. Si totul se petrece departe de tine. Nu mai vezi reactiile, nu mai auzi comentariile, nu te simti prost. Am primit acum vreo cativa ani un mail de la o fosta colega de liceu. In mail era vorba de cum afli daca esti in anul x - 2004, parca. Ca tii legatura cu fostii colegi numai prin mail-uri - si asta numai cand le trimiti "fun"-uri, ca nu mai stii numerele de telefon , ca parintii si prietenii tai au cel putin 2 mobiluri, ca mancarea cea mai buna e aia la microunde si alte cele de genul asta. Nu vi se pare adevarat?! Am ajuns sa aflu ca o alta fosta colega de liceu e insarcinata si apoi ca a si nascut prin intermediul mail-ului, varul meu ma intreaba pe mail ce fac si ce se mai aude cu viata mea, prietenii mei vad niste poze cu mine pe mail, alti prieteni imi dau sms-uri, iar cu Dani vorbesc pe messenger cand suntem la birou. Imi da link-uri despre lucruri interesante, luam decizii despre casa pe mess, radem, glumim...

Inainte ne fluieram in fata blocului "mama lu' cutare, il lasati pe cutare afara?"... Acum ne dam bip-uri. Si bip-ul inseamna ca astepti ca celalalt sa-ti inchida, sa stii ca a auzit bip-ul.

Va aduceti aminte unde fumam cand eram mai mici? In spatele blocului sau la batator. La bucata, da? Ca nu ne permiteam un pachet. Ieri seara ma duc la magazinul "din colt" si cer si eu 2 cutii de lapte, 4 oua si o margarina. Si vine o pustoaica dupa mine si cere 4 tigari la bucata. Prima mea reactie a fost "oare cati ani o avea?". Apoi am ras. Oare asa gandea si sora lui Petreanu (care avea magazinul de langa paine) cand ne duceam la ea si cumparam tigari? Sau se obisnuise?

Colega mea de birou a primit o melodie. Pe mail, evident. Ii zic ca o vreau si eu. Imi spune: vezi ca am pus-o pe "common", adica pe server-ul unde putem pune orice in folder-ele cu numele noastre. Super tare! Mi-aduc aminte ca noi faceam schimb de cd-uri si casete "pana maine, ca si eu vreau sa ascult". Si invatam engleza din versuri. Acum "search google" e tot ce iti trebuie. Daca nu stii un cuvant, nu-i nimic - dictionare.com si te-ai scos. Sau poate vrei sa traduci ceva. Dani a luat nu-stiu-ce in rusa, probabil un manual de utilizare la unul din multele aparate din casa noastra. Si a stat vreo cateva ore bune pe net sa il traduca cu babel fish din rusa in engleza. Acum 10 ani si ceva, tati ma intreba daca nu exista un program pe calculator care sa stie toate cuvintele din micul dictionar enciclopedic. Nu stiu de ce naiba i-au spus "mic", ca puteai omori un om cu el. Si incearca sa ii explici ca nimeni pana acum nu s-a gandit sa faca chestia asta. Si ca daca vrea, poate sa fie el primul. N-a fost. N-a vrut. Dar ideea ii incoltise. Saptamana trecuta am fost cu firma intr-un team building. Pe autocar am jucat mima. Au fost date niste cuvinte pe care unii dintre noi nu le stiau bine. Atunci colegul meu Calin a zis sa asteptam putin, si-a scos palm-ul, a intrat pe gprs si a accesat dex online. Aveam semnal si eram fericiti. Pentru ca, cu cateva ore inainte, nu avusesem deloc. Eram in Cheile Sohodolului. Facusem catarare si mountain bike. Cand am plecat, cu acelasi autocar, le-am spus tuturor sa verifice daca colegul de camera e langa ei, pentru ca daca nu observam ca lipseste cineva, nu are cum sa ne sune. Pe vremuri se striga lista si eram numarati de cele doua profe'.

Am intrat mult prea adanc in amintiri... si e prea devreme. Dar mi-a placut!>>

Bunch of stuff


Sambata ne-am strans cu mic, cu mici si cu mare la ai mei si i-am sarbatorit. A fost frumos, am ras, am cantat, am dansat, am vorbit, ne-am intalnit cu oameni dragi si am simtit ca incep sarbatorile. Sarbatorile de iarna te ajuta sa iti aduci aproape (si fizic) familia si prietenii si sa te bucuri alaturi de ei de miracolul de a ii avea. Incepand cu ziua de nastere a lui tati, incepe si fiesta la noi.

Surpriza pe care am vrut sa i-o fac a fost, insa, dezvaluita mai devreme decat as fi vrut. Cei de la Smart FM au incurcat zilele de nastere si au sunat-o pe mami. Tati era in masina si a auzit toata interventia, iar pe el nu l-au mai sunat nici macar sambata, daca isi notasera ei gresit, cum am presupus noi. Mi-a lasat un gust amar chestia asta, dar asta este, asta avem, cu asta defilam.

Vorbind de defilare, anul acesta a fost primul an cand nu am vazut defilarea trupelor romanesti, live sau la televizor. Si asta pentru ca a fost la ora 8 dimineata. Nici daca as fi stiut, nu m-as fi trezit la ora aia! De cand cu al 8-lea dintisor al Mariucai, sunt putin chiauna, asa ca orice minut in plus de somn e pretuit la maxim.

Anul asta a fost, totodata, primul an cand nu m-am imbracat in rosu, galben si albastru. Pentru ca a fost foarte urat afara si nu am iesit si e cam aiurea sa stau cu fular la gat in casa. Pentru ca singurul lucru galben pe care-l posed este fularul de la bunica mea, unul lung, de vreo 3 metri si ceva, la care tin enorm.

Dar au compensat ai mei... si-au arborat steagul la casa! Poza de mai sus este reala, adevarata si ne mandrim ca flutura in fata casei! Da, doamnelor si domnilor, chiar el este, steagul Romaniei in carne si oase, arborat intr-un sat oarecare, pe o strada oarecare, dar la niste oameni iesiti din comun!

miercuri, 3 decembrie 2008

La vremuri noi, tot noi!

Uite ca m-am suparat pe blog-ul de pe yahoo. E versiunea beta de vreo 2 ani, iar acum am scris un alt mesaj si nu mi-a aparut. Mai mult decat atat, imi da si eroare. Sper sa isi revina, pentru ca scrisesem atat de frumooooos...

In fine, am vazut ca se poarta sa ai blog pe blogspot, se pare ca merge foarte bine, asa ca m-am modernizat. Am alungat praful si intru in deceniul 4 al vietii mele cu o noua infatisare virtuala. Si acum suntem doua. Doua crete-cucuiete, una blonda si una bruna, deci "Creata-la-patrat". Astea suntem noi, dar voi scrie numai eu si nu numai despre noi. Despre orice imi va trece prin cap la momentul postarii, despre ce ma framanta, despre ce ma doare, despre ce as vrea sau nu as vrea sa fac.

Evident, voi continua campania privind donarea organelor, iar daca timpul imi permite, voi posta mesajele relevante sau haioase de pe celelalt blog. Probabil, dupa ce le voi reciti, voi constata ca nu pot sa sterg niciunul, pentru ca toate sunt relevante pentru o anume perioada si o anume stare. Si nu am decat 96 (nouazeci si sase!) de postari.

Acum ma retrag si astept sa isi revina yahoo-ul, sa imi iau ultimul mesaj.

Sa ne revedem cu bine cat de curand!