De ce nu scriu despre subiectele zilei

Nu stiu daca ati observat, dar daca nu ati facut-o, va spun eu acum: de cand am acest blog m-am ferit sa scriu despre subiectul sau subiectele zilei. Am facut-o o singura data, cand a murit Michael Jackson, dar asta pentru ca a insemnat atat de mult pentru mine.

Am deschis acum acel post, sa pun link-ul catre el si am citit inceputul lui: "Dupa cum stiti, am refuzat - pana acum - sa vorbesc despre "subiectul zilei" din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi ca nu vad rostul ca pe un milion de site-uri/blog-uri sa citesti acelasi lucru. Mai ales daca nu te intereseaza si vrei ceva nou. Dar, de data asta, aleg sa vorbesc despre moartea lui Michael Jackson impreuna cu toata lumea. Pentru ca a fost idolul tuturor in adolescenta mea, a noastra, pentru ca am crescut cu muzica lui, am cantat versurile, am dansat si am purtat carlionti pe frunte "a la Michael Jackson"."

Mda... si l-am scris acum aproape 5 ani. Se pare ca nu m-am schimbat deloc (o fi bine, n-o fi bine?) si am aceleasi convingeri si acum. Subiectul zilei poate fi stresant, dureros, revoltator sau criminal. De aceea tin sa ma detasez de el si sa nu scriu. Nu inseamna ca nu citesc pagini peste pagini, articole peste articole, ca nu ma intereseaza ce se intampla in tara, in lume sau in munti. Nu inseamna ca daca nu am iesit in strada, fiindca avea copilul mic cateva zile si apoi cateva saptamani si apoi cateva luni, nu am fost alaturi cu sufletul de cei care au marsaluit pe strazi.



Subiectul zilei poate fi un magnet al nebunilor, dar si un generator de trafic. Nu am nevoie de trafic pe acest blog, pentru ca nu fac bani din el, iar de nebuni prefer sa ma lipsesc. Dar se pare ca pe altii tocmai asta ii intereseaza si astfel ii vezi mai mult la tv sau ii auzi la radio, decat ii vezi cu manecile suflecate, in teren, sa dea mormane de zapada din drum, sa duca ajutoare sinistratilor, sa ajute un batran sa traverseze strada, sa le dea amaratilor o cana de ciorba fierbinte in miezul iernii... Noooo, tata, noi trebuie sa fim la teveu, sa vada toata lumea ca muncim de ne spetim, ca suntem pe baricade, ca ne dam de ceasul mortii. Si, culmea, ei niciodata nu mor! Si nici nici nu dispar de pe scena, de pe scaunul de ministru sau din oras.

Acelasi subiect al zilei este ocolit aici fiindca de fiecare data resimt o frustrare maxima, o neputinta dusa la rang inalt, o furie launtrica care ma scoate din minti. Nu scriu pentru ca nu cred ca lucrurile se (mai) rezolva in tara asta... nimeni nu suporta consecinte ale actiunilor sau inactiunilor sale, nimeni nu isi da demisia. Doar prostii si fraierii ies in strada, striga, scandeaza, scriu pe blog-uri, fac evenimente pe facebook. Pe restul nu ii doare nicaieri. Daca i-ar durea fix acolo, adica in fund (cum e celebra vorba romaneasca), as sari in sus de bucurie. Dar nu ii doare.

Mi se pare strigator la cer ca atunci cand striga 100 de oameni in piata, sa li se dea indicatii de regie sa strige doar la comanda, adica atunci cand sunt in direct si sa fie prezentat acest eveniment pe la toate televiziunile ca unul apocaliptic si cand urla 10 mii de oameni, sa nu stie nimeni mai departe de Bucuresti si Ilfov.

Mi se pare absolut aberant ca Becali sa se duca sa salveze oameni din zapada, iar autoritatile locale sa stea la caldurica si sa zica ca nu pot face nimic.

Mi se pare ca traim intr-o lume idioata, preocupata doar de grija zilei de astazi si de propriul fund, subdezvoltata mental, proasta in ansamblul ei, analfabeta si prost crescuta. Iar atunci cand unii dintre noi scot capul, ii aplaudam tot noi. Pentru ca ceilalti habar nu au sau, daca au habar, (nu) ii doare in fund. Da, stiu, este un laitmotiv.

Mor oameni, televiziunile fac rating-uri cat China, site-urile sunt asaltate, toti vorbesc, isi dau cu parerea, sunt alaturi de familiile celor morti, se cauta explicatii, oameni, idei, incarcatoare de telefon (ca doar ei stau la caldurica, au curent si trebuie sa vorbeasca cu reporterii), dar nu se gasesc niciodata tapi ispasitori. Sau, prin absurd daca se gasesc, nu isi dau demisia, nu pleaca din tara, nu sunt arestati pentru neglijenta criminala sau orice alt articol din Codul Penal. Bottom line: nu se intampla nimic.

Si atunci de ce sa scrii...? De ce am pierdut 30 de minute din viata sa scriu acest articol? Ca peste 7-10-30 de zile sa fie totul la fel, doar ca unii nu vor mai fi printre noi, altii vor fi terminati psihic pentru toata viata si altii isi vor bea in continuare cafeaua din acelasi scaun???