Fotografii si emotii

Sambata, pe 28 Martie, Mariuca a avut ultimul concurs la gimnastica ritmica. Intamplator si frumos, a fost cel organizat chiar de clubul ei, Pro Aktiv. Luni si-a luat "la revedere" de la domnisoarele antrenoare si de la colegele ei. Mi-a spus ca ii vine sa planga, ca ii pare rau ca nu mai face gimnastica, dar ca acum trece la o alta etapa.

Acesti doi ani au fost foarte frumosi, atat pentru ea, cat si pentru noi. Grei, cu multa munca, dar nu mai putin frumosi datorita acestui lucru. Mariuca a invatat foarte multe, a acumulat atat conditie fizica, cat si dezinvoltura, a participat la patru competitii si a castigat o medalie de bronz, a fost plecata la Constanta si la Arad cu clubul, a invatat sa socializeze si sa isi deschida sufletelul catre persoane care nu sunt din familie.

Si pentru noi a fost un imens castig. Am vazut ca se poate face performanta fara bataie, aici meritul fiind in totalitate al domnisoarei Alina Toma, care a fost alaturi de fete in tot acest timp, precum si al celorlalte antrenoare. Alexandrei Piscupescu ii prevad un viitor stralucit ca antrenor, cel putin la fel de stralucit ca cel de sportiva.

Nu in ultimul rand, as vrea sa ii multumesc si conducatorului clubului PRO AKTIV, domnului Gabriel Cazacu, pentru toata intelegerea, daruirea si deschiderea aratata.

Va las cu cateva fotografii realizate de un domn pasionat de acest sport.

De ce ma bucur de locul 6?

Da, chiar asa, de ce ma bucur ca Mariuca a luat locul 6 la individual si 4 la ansamblu?

Pai este foarte simplu! Pentru ca este o realizare oricum ar fi. Sa te pregatesti pentru un concurs, sa ajungi la el, sa nu clachezi psihic sau fizic (este foarte simplu sa o faci la 6-7 ani), sa intri, sa iti faci treaba si sa iesi cu capul sus de pe covor... este o mare realizare.

Mariuca face ritmica de anul trecut din martie, deci de mai bine de un an si jumatate. Anul acesta a fost la 3 concursuri, cel de la Arad din acest week-end fiind cel de-al treilea. Evolutia ei a fost foarte frumoasa, iar progresele vizibile cu ochiul liber. De la Constanta, de cand nu am mai vazut-o lucrand, mi se pare ca a castigat foarte multe; in primul rand incredere. Elementele tehnice, pentru un profan ca mine, mi se par reusite, in special pirueta tripla. Mai are de lucrat la gratie. ;)

Insa ea lucreaza intensiv. Nu face performanta. Nici nu ar avea cum, cu doar 6 ore pe saptamana. Ca sa intelegeti si voi de ce m-am bucurat de locul 6... Celelalte, care au iesit inaintea ei, lucreaza intre 4 si 6 ore pe zi, minim 5 zile pe saptamana. Deja facem comparatie intre 20-40 ore pe saptamana de antrenamente si 6-8 ore pe saptamana. Locul 6 nu mai suna chiar asa de "mic", nu-i asa? :)

Dar chiar daca ar suna prost si mic, nu stiu, de fapt, de ce ne mai bucuram la orice alta chestie "neaurita". Nu stiu de ce ma bucur ca Mihaita spune mama, ca merge singur, ca mananca bine, nu stiu de ce ma bucur ca Mariuca are reusite la scoala sau la gimnastica, nu stiu de ce ma bucur ca prinde repede o limba straina.

De fapt, nu stiu de ce ne mai bucuram in fiecare zi. Oricum, viata este de doi lei, asa ca mai bine sa ramanem in pat, sa ne punem cenusa in cap si la naiba cu toate astea, totul este trist in jur!!!

Si pentru ca vreau, totusi, sa termin acest post intr-o nota optimista, am scanat fotografiile pe care le-am cumparat de la Arad. Dupa cum am spus si pe Facebook, eu sunt extrem de mandra de ea! :)


Imaginile sunt realizate la Cupa Rotaract, in Arad, in 25 octombrie 2014, de catre fotografii autorizati.