Urmărește-mă și pe Facebook!

luni, 23 septembrie 2013

Creata la cub

 



Dupa cum se vede si din fotografii, nici la Mihaita nu prea am fost bagata in seama. Din punct de vedere genetic, bineinteles. Bineee, acum toate cele 3 fotografii de mai sus sunt realizate in primele 2 zile de viata, cand inca eram in maternitate. Astazi a implinit 3 saptamani si daca ma uit la el, cum doarme linistit, exact ca in foto 2, nu mi se pare ca s-a schimbat ceva si ar fi virat-o vizual catre carliontii mei sau catre ochii mei.

Este blond-nisip, sprancenele si genele sunt superbe, dar lipsesc cu desavarsire (fiind blond deschis), ochii sunt de un albastru atat de clar si de frumos, incat este evident ca vor fi albastri sau verzi, iar degetele sunt lungi, de mini-pianist. Una peste alta, am ratat si de data asta! Bine ca am nascut natural, sa fiu sigura ca e al meu!



Si nu, nu se putea incurca la nastere, fiindca in 12 ore, nu am nascut decat eu si o tanara femeie de etnie rroma. Pentru ca da, citandu-mi medicul curant, in 2013 nu mai nasc natural decat tigancile, nebunele si alea de sunt la a doua nastere si au fost nebune la prima. Adica aproximativ 5% dintre femei. Acum clar nu ma incadrez in prima categorie, dar cu siguranta le bifez pe celelalte doua! Am fost, sunt si clar voi fi nebuna! Nu ca voi mai naste si a treia oara, ca probabil ca nu o voi face, dar am ceva lipsa. Sau in plus. Ceva neuroni (sic!).

(...) Intre timp am hranit copilul mic si ma pregatesc sa ma duc dupa copilul mare, care de vreo 2 luni se duce cu Buni la gimnastica ritmica.

Nasterea in sine a decurs super rapid, in sensul ca nimeni nu credea ca nasc chiar in ziua respectiva. Nici macar Dani, care de obicei conduce ca un sofer de formula 1, dar atunci se credea la plimbare, dadea prioritate, statea la coada, chestii de-astea. Am ajuns la spital la ora 7, la ora 8 eram deja (cica) in durerile facerii, dar glumeam cu moasa, la 9 si ceva a pus mana pe mobil sa il sune pe doctor si eu i-am zis ca e cam devreme, deoarece medicul a zis sa il sunam la dilatatie 7-8. Iar ea s-a uitat cu ochi mari la mine si a zis "pai mai ai un pic si nasti". Si cam asa a fost.

Am apucat sa dau 2 telefoane, sa ma duc in vasta sala de nasteri, unde nu eram decat eu cu Mirela (moasa), doamna Paula (moasa si ea, care ne privea de la distanta), Mihaela (neonatoloaga) si domnu' doctor. Erau asa de multi, ca i-am retinut pe toti pe nume, dupa cum observati. Nu mai nastea nimeni, nu mai urla nimeni, nu se agita nimeni. La Mariuca erau vreo 20-25 persoane in sala de travaliu si vreo 10-15 in sala de nasteri. Era o agitatie de nedescris si o forfota, de ziceai ca acum intra trenul in gara si toata lumea se precipita catre peron.

Perspectiva de a ma auzi prezidentiala, care nascuse cu o zi inainte, m-a facut sa suier printre dinti vreo 3 urlete, pe finalul nasterii. Sunt aproape convinsa ca am scapat si un "fuck", poate si un "shit", dar nu bag mana in foc. Prezidentiala n-a auzit, dar a auzit Dani, care mai avea putin si lesina pe hol. Aproape ca a facut-o cand l-a auzit pe fi-su. Ca apoi sa ii elucidez misterul: nici eu, nici Mihaita nu am urlat (prea) tare, doar ca holul avea o rezonanta perfecta, de sala de opera. Sunetul era condus ca de un maestru-dirijor, fix in urechile celor care asteptau afara.

Iar finalul nasterii si inceputul unei vieti in 4?
- Primele cuvinte ale medicului "ce copil blond si luminos!".
- Prima fotografie de mai sus, realizata de Mirela la cateva minute dupa nastere.
- Mihaita la mine in brate.
- Doi pupicei pe obrajori.
- Lacrimi pe superba mea rochie adusa special din Grecia acum 10 ani.
- Si scuzele de rigoare pentru urlete.

Ma temeam ca am trezit pitacii cu tipetele, dar se pare ca o trezisem din amorteala doar pe doamna Paula, care s-a ridicat de pe scaun, de unde avusese o priveliste frumoasa, si a venit sa ma felicite si sa imi spuna ca a fost o nastere perfecta. Iar medicul a completat-o: "ca la carte".

Acum nu stiu cum scrie in carti ca trebuie sa nasti, dar am spus-o si acum aproape 6 ani: daca poti din punct de vedere medical, atunci trebuie sa nasti natural. A treia zi am coborat 5 etaje, manata de un impuls cu miros de Lavazza. Si daca nu urcam cu liftul doctorilor, fiind insotita de domnu' doctor pediatru, le urcam tot cu picioarele.

Nu nasterea este grea, ci ceea ce urmeaza. Si nu acum. Ci incepand de pe la 2 ani, cand se presupune ca incepi educatia aia "ca la carte". Acum este floare la ureche: mancat, schimbat, alintat, pupat, spalat, cantat. Cand iti incepe cu adevarat responsabilitatea sa scoti un om din el, atunci sa te tii. Si unul cu cojones. Adica un barbat adevarat, care sa nu fie dupa fusta mamei, dar nici prea barbat, care sa nu fie efeminat, dar nici dur ca otelul, care sa nu fie "agatat", dar nici total independent (sa vorbesti de una singura)... Dar ma gandesc ca daca am reusit sa scot o fetita delicata si preocupata de gimnastica ritmica, in loc sa ii placa baschetul (ca mine), reusesc eu cumva sa scot un barbat si din Mihaita!

4 comentarii:

Loredana spunea...

Felicitari pentru asa minune de baiat!
Cat de frumos aranjeaya Dumnezeu lucrurile si cum ne face sa uitam de toate durerile anterioare!
Sa creasca mare si voinic!

Silvia Chindea spunea...

Multumim mult, Loredana! :) O mandrete de baiat, nu-i asa? :)

Sa fiti si voi sanatosi si voiosi. asa ca noi!

Monica Angyalosi spunea...

Silvia acum v-am citit! Sa va traiasca si sa va bucurati de cele 2 minuni multi ani de acum inaite! Si eu am un baiatel, nascut la sf lui iulie tot natural. :) Cu mult drag, Moni, Clara si Sami

Silvia Chindea spunea...

Eeeeeei, Monica, serios??? Adica serios, normal! Sa fiti sanatosi toti 4, sa creasca mare micul Sami! Sara cum mai este, tot creata? :)