Urmărește-mă și pe Facebook!

sâmbătă, 14 martie 2015

1 an

Acum pot sa vi-l arat, sa ma uit din nou la fotografia lui. Nu fara sa plang, dar ma pot uita la creturile alea din jurul ochilor, la pometele pe care le pupam cu drag, la sprancenele alea stufoase, la zambetul minunat si sincer. Imi pot aduce aminte cum mirosea. Intotdeauna a after shave foarte bun, profund masculin. Mi-l aduc aminte numai proaspat barbierit, de cativa ani tuns periuta si par alb.


De ce pot acum? Pentru ca a trecut 1 an si pentru ca s-au petrecut atat de multe in acest prim an, la care nu a luat parte. Prima luna, prima zi de nastere a lui Mihaita, primele 6 luni, prima mea zi de nastere, primul Craciun, primul Revelion. Si acum primul an. Toate astea fara tatal meu.

Sunt momente cand vad un barbat pe strada si imi vine sa il strig, crezand ca este el. In aeroportul din Londra mi-am dat seama ca domnul de langa mine nu era el, dar semanau atat de tare, incat a durut.

Cateva luni am pastrat telefonul lui, tocmai pentru a primi eventuale telefoane ale unor oameni care nu stiau ca nu mai este. Eu am dat o groaza de telefoane si i-am rugat pe multi sa mai anunte pe cine stiu ei, insa m-am gandit ca sigur vor fi unii care nu vor primi vestea.

De fiecare data cand suna telefonul lui tresaream si simteam o ciudata frica de a avea un lucru care nu imi apartine, de parca l-as fi furat. Si de fiecare data gandeam ca si-a uitat telefonul la noi si ca trebuie sa i-l duc.

Au fost cateva telefoane ale unor persoane care au crezut ca sunt mam si au cerut cu tati. Hm... nu sunt mam si nici el nu mai este.

Apoi vrei sa dai un telefon de pe mobilul propriu si deschizi lista de favorite. Vezi acolo Tati. Sa il sterg, sa nu il sterg? Daca il sterg, tot aia e, ca stiu numarul. Il sterg. Nu pot sa il vad de fiecare data cand sun pe cineva apropiat. Chiar daca urmatorul numar favorit ii ia locul si urca in lista, eu parca vad acolo un loc gol. Si il simt in stomac.

Nu stiu de ce imi suna telefonul la zile de nastere, pentru ca le stiu pe toate importante fara sa clipesc, dar la toate am alerte in telefon. Chiar nu stiu de ce, mai mult ma incurca. Anul trecut m-au incurcat rau de tot. Mi-a bipait telefonul sa ma anunte ca a doua zi este ziua lui. Telefonul tot fara ganduri si sentimente este; nu suntem in Matrix. Eu le am, insa. Ar fi implinit 65 de ani. La 2 zile, mam a implinit 60 de ani.

De durut, doare de te lasa fara aer. Mai ales cand iti dai seama cate facea, cata istorie stia, cate carti citise, ce memorie avea si cat de mult semeni cu el.

Primul an fara tatal meu a fost al dracului de lung si sfasietor. And that sucks big time!!

2 comentarii:

Tea spunea...

Condoleante, draga Silvia - sa stii ca-mi aduc aminte cu drag de cat de veseli erati la Rin acum deja multi ani.. pastrez imaginea aia si va zambesc amandurora. Te imbratisez!

Silvia Chindea spunea...

Îți mulțumesc! Cuprinde tot ce nu pot spune.