Urmărește-mă și pe Facebook!

joi, 16 aprilie 2015

Cu bicicleta prin oras

De Paște am primit un super cadou de la Dani, pe care mi-l doream de mult timp și care mi-a readus în suflet plăcerea nebună din adolescență, aceea de a mă plimba cu bicicleta.


După cum se vede în fotografie, nu este o bicicletă oarecare, ci una mega tare. ;)

Am testat-o și am tot testat-o zilele astea, dar pe distanțe scurte. Până astăzi, când m-am încumetat la un drum de 32 km. dus-întors, de acasă până aproape de Mall Vitan, pe o stradă din apropiere.

Primii 10 km. au fost duri, mai ales că am avut de urcat podul peste centură și alte câteva delușoare. Când m-am oprit, unde am făcut și fotografia, am avut senzația că acolo îmi vor rămâne toți mușchii. Dar m-am gândit numai la dealul de lângă Parcul Tineretului, pe care îl voi coborî în viteză. Ceea ce am și făcut.

Am ajuns cu bine la destinație, după o oră și 45 minute, am terminat cea de-a doua sticlă de 500 ml. de apă și am plecat pe același drum către casă. Doar că dealul de lângă Tineretului trebuia urcat și începuse să bată vântul din față.

Prin zona Sălaj - Humulești, un cetățean de etnie rromă, care conducea un superb și adorabil BMW X5, m-a întrebat dacă nu cumva m-am rătăcit, că mă poate duce el unde am nevoie. Normal că m-am rătăcit, prietene, sunt albă, creață și conduc o bicicletă!!!

Cursa mea s-a încheiat apoteotic, cu vecina poștăriță, care m-a felicitat pentru cei 32 km. parcurși. Nu am tăcut, cum ar fi fost normal, să mă bucur de laurii primiți, ci am întrebat-o câți km. face ea pe zi, cu bicicleta. De curiozitate. Răspunsul a venit ucigător: 43 km. Pe zi? În fiecare zi? Și eu mă lăudam cu 32?

Acum mă simt excelent, mulțumesc de întrebare. Am nevoie de o șapcă și voi continua să îmi fac trasee zilnice. Nu de 32 km., dar mă gândesc că 10-15 km. m-ar binedispune și m-ar pregăti să mă așez la laptop, să scriu cartea. A, și până va fi gata site-ul, vă invit pe pagina de facebook www.facebook.com/scriitor.silviachindea, unde sper eu să vă ofer informații interesante, despre cartea mea, Șase păpuși Matrioska, dar nu numai. ;)

Acum mă duc să beau o cafea și să îmi privesc bicicleta.

Un comentariu:

Loredana spunea...

Spor la pedalat si la scris!