De ce sa calatoresti?

Ideal, frumos si profund nationalist este sa iti cunosti tara. Eu pot spune ca mi-o cunosc. Am batut-o in lung si in lat, am descoperit frumuseti unice in lume si am admirat-o. De cand eram la gradinita, am plecat in tabere, excursii si incepand dintr-a zecea pe cont propriu. Inclusiv anul trecut am fost vreo 10 zile in concediu, cu mam si cu copiii. In tara. Insa chiar aceste plecari in Romania mi-au deschis apetitul pentru calatorii si mi-au aratat ca universul "it's out there!". :)

Noi suntem mici bucati dintr-un arsenal gigantic si nu plecam dincolo cu nimic. Calatoriile sunt cele care te completeaza ca om, care iti umplu sufletul de bucurie si mintea de cunostinte. Si totul pentru a progresa. Cred ca aceasta este cheia noastra, progresul interior.

Prima oara cand am iesit din tara a fost acum 12 ani. De-a lungul acestor ani am vizitat cateva capitale si orase mari, dorinta mea fiind sa avem cel putin 3-4 nopti intr-un loc nou, in fiecare an. Imi aduc aminte ca in acea prima iesire am fost in Grecia, cu masina, peste 2.000 km., din nord pana in Peloponez. Dintre toate locurile, stiam vizual (carti, filme etc.) doar Acropole si Meteora. "Eee, mare chestie sa ajungi acolo, le stiu deja!" am auzit de mai multe ori. Nu ar putea fi mai departe de adevar acei oameni!!

Si eu stiam catedrala Sf. Stefan si palatul Schonbrunn din Viena, Sagrada Familia din Barcelona, Fontana di Trevi din Roma sau Big Ben-ul din Londra. Si eu stiam capodoperele unor mari pictori, sculptori sau arhitecti de pe net, carti sau filme. Si eu stiam cum arata autobuzele double-deck din Londra, ce gust are pizza sau cum este sa te plimbi cu vaporasul pe mare.

Dar, de fapt, nu stiam nimic.

Cand stai la 50 cm. de un Picasso, Van Gogh, Renoir sau Goya, cand asculti audio guide-ul si o voce a la Attenborough iti povesteste despre geniul lui Gaudi, cand stai cu un picior in Asia si unul in Europa, tu fiind pe un pod din Istanbul, cand mananci o pizza facuta de un nene a carui familie face pizza de sute de ani, cand participi intr-un tur in Oxford, oras mai vechi decat civilizatia azteca, cand te uiti la diferentele culturale, de gandire si de opinie intr-o alta tara, iti dai seama ca nu stii nimic. Sau ar trebui sa iti dai seama! :))

Lumea noastra este mult mai departe de Sinaia, cascada Rachitele sau salina Turda. Lumea noastra este creata din mii de bucati, cu mii de fatete fiecare. Si toate ne modeleaza, ne creeaza, ne arata ca viata nu este pe net, la tv sau in carti. Viata este chiar in fata noastra si trebuie sa ii sorbim toate izvoarele cunoasterii. Nu cu ochii mintii, nu cu imaginatie, ci cu toate cele cinci simturi: vaz, auz, miros, gust si pipait.

Sa vezi Roma si sa (nu) mori! (partea intai)

Dupa cum stiti, ne-am luat o meritata si asteptata vacanta, dupa agitatia maxima din ultimele doua luni cu proiectul Bride Parade. Rux si Valentin sunt "divini" pentru ideea de a pleca la Roma. Ieri a fost ziua lui Valentin de nastere, ca atare au zis sa dam o fuga pana aici, aproape, la Roma, sa-l sarbatorim. Iac-asa!

Buuuuun... pai sa incep atunci. In primul rand, titlul nu e la misto. Sa vezi Roma si sa mori (de placere, de incantare, de bucurie) si sa nu mori, ca s-o mai vezi o data! Ei, da! Am vazut si eu poze, filme, am citit despre una si alta, dar cand esti acolo, realizezi ce inseamna totul cu adevarat.

Am iesit din statia de metrou si - bang! - m-a lovit Colosseum-ul. Am ramas cu gura cascata. La propriu. Apoi am intrat in el si m-a impresionat profund. Rux citea din carte, eu si Valentin fotografiam/filmam, Dani era in vacanta. Cred ca a pus mana de doua ori pe aparat. O data l-a tinut pe al lui Valentin. :) In acest stadion intrau 30.000 oameni si puteau fi evacuati in 10 minute. Niciun alt stadion modern nu se ridica la nivelul Colosseum-ului, vechi de aproape 2.000 ani. (foto 1)

Apoi am mers pe bulevardul principal, spre Columna lui Traian. Care, intre noi fie vorba, e un gen de obelisc ca oricare altul. Adica e plin de obeliscuri peste tot, in toata Roma. Mai intri intr-o piata, mai dai de-un obelisc si de-o fantana.

Alaturi, in schimb, este un palat incredibil, construit la inceputul secolului 20, Vittorio Emmanuele. Un mare castel din marmura alba, cu multi cai si calareti supra-dimensionati. Foarte frumos! (foto 2)

Langa acesta, o piata proiectata de Michelangelo, gandita in asa fel incat sa nu ti se ingusteze orizontul, asa ca este trapezoidala. Baiat destept nenea Michelangelo! Si cu o gramada de calitati.

Apoi am coborat spre Pantheon, o constructie monumentala, cu o cupola imensa, prin care trecea soarele. Cu un diametru de 43,5 metri - echivalentul distantei dintre sandalele si torta Statuii Libertatii - domul Pantheon-ului a ramas pana in secolul 15 cea mai mare constructie de acest tip din lume. Construcţia este o emisfera perfecta, avand inaltimea si diametrul egale intre ele. (foto 3)

Ne-am continuat drumul catre Piazza di Spagna, o piata frumusica cu o fantana arteziana, multe scari si niste azalee incredibile, fucsia la culoare. (foto 4)

Am ajuns in locul pe care doream sa il vad neaparat - Fontana di Trevi. Ei, da, dragii mei, trebuie sa fiti acolo ca sa intelegeti ce am simtit eu! In primul rand, habar nu aveam ca aceasta fantana este, de fapt, latimea unei cladiri. Adica ea, fantana, este intr-o cladire. Si tot ea, fantana, este absolut INCREDIBILA. Mare, frumoasa, plina de elemente vizuale puternice, care exprima forta si putere. (foto 5)

Mi-a mai placut si o alta piata, Piazza Navona, cu trei fantani arteziene, dintre care doar una mergea. Langa ea am si mancat. Scump, doamna, scump, dar am mancat cu Rux o inghetata cu frisca si fructe de si acum salivez la ea. Aia n-a mai contat cat a costat, hehe!

Ultimul popas a fost Piazza di Populo, o piata populara, unde se tin multe concerte, dar total neinteresanta pentru mine. Pentru baieti, in schimb, a fost o fericire maxima.


Asta a fost ziua de vineri: 2 ore de somn joi spre vineri, plecat la ora 4 a.m. de acasa, la 6.30 cu avionul si apoi la 18.07 cu trenul catre Campo di Carne, unde sta mama lui Valentin. La 45 km. de Roma.

Obositor, asta e sigur! Dar cu o incarcatura psihica imensa si cu o bucurie in suflet ce nu se poate descrie.

Maine, stay tuned, vine si partea a doua!
A, vreti si fotografii??? Uooookei, va pun cateva!









Citeste si partea a doua, aici.