De ce sa calatoresti?

Ideal, frumos si profund nationalist este sa iti cunosti tara. Eu pot spune ca mi-o cunosc. Am batut-o in lung si in lat, am descoperit frumuseti unice in lume si am admirat-o. De cand eram la gradinita, am plecat in tabere, excursii si incepand dintr-a zecea pe cont propriu. Inclusiv anul trecut am fost vreo 10 zile in concediu, cu mam si cu copiii. In tara. Insa chiar aceste plecari in Romania mi-au deschis apetitul pentru calatorii si mi-au aratat ca universul "it's out there!". :)

Noi suntem mici bucati dintr-un arsenal gigantic si nu plecam dincolo cu nimic. Calatoriile sunt cele care te completeaza ca om, care iti umplu sufletul de bucurie si mintea de cunostinte. Si totul pentru a progresa. Cred ca aceasta este cheia noastra, progresul interior.

Prima oara cand am iesit din tara a fost acum 12 ani. De-a lungul acestor ani am vizitat cateva capitale si orase mari, dorinta mea fiind sa avem cel putin 3-4 nopti intr-un loc nou, in fiecare an. Imi aduc aminte ca in acea prima iesire am fost in Grecia, cu masina, peste 2.000 km., din nord pana in Peloponez. Dintre toate locurile, stiam vizual (carti, filme etc.) doar Acropole si Meteora. "Eee, mare chestie sa ajungi acolo, le stiu deja!" am auzit de mai multe ori. Nu ar putea fi mai departe de adevar acei oameni!!

Si eu stiam catedrala Sf. Stefan si palatul Schonbrunn din Viena, Sagrada Familia din Barcelona, Fontana di Trevi din Roma sau Big Ben-ul din Londra. Si eu stiam capodoperele unor mari pictori, sculptori sau arhitecti de pe net, carti sau filme. Si eu stiam cum arata autobuzele double-deck din Londra, ce gust are pizza sau cum este sa te plimbi cu vaporasul pe mare.

Dar, de fapt, nu stiam nimic.

Cand stai la 50 cm. de un Picasso, Van Gogh, Renoir sau Goya, cand asculti audio guide-ul si o voce a la Attenborough iti povesteste despre geniul lui Gaudi, cand stai cu un picior in Asia si unul in Europa, tu fiind pe un pod din Istanbul, cand mananci o pizza facuta de un nene a carui familie face pizza de sute de ani, cand participi intr-un tur in Oxford, oras mai vechi decat civilizatia azteca, cand te uiti la diferentele culturale, de gandire si de opinie intr-o alta tara, iti dai seama ca nu stii nimic. Sau ar trebui sa iti dai seama! :))

Lumea noastra este mult mai departe de Sinaia, cascada Rachitele sau salina Turda. Lumea noastra este creata din mii de bucati, cu mii de fatete fiecare. Si toate ne modeleaza, ne creeaza, ne arata ca viata nu este pe net, la tv sau in carti. Viata este chiar in fata noastra si trebuie sa ii sorbim toate izvoarele cunoasterii. Nu cu ochii mintii, nu cu imaginatie, ci cu toate cele cinci simturi: vaz, auz, miros, gust si pipait.

La Dolce Vita (partea a doua)

Ce parfum este mai potrivit de cumparat din Roma decat "Dolce vita" de la Dior??

Da, la dolce vita in capitala Italiei, amore. Pentru ca asa o simti. Viata. Dulce, calma, frumoasa, plina de incarcatura emotionala.

Asta pana cand ajungi intr-o sambata oarecare, intr-un uikend de sarbatoare (cel cu 1 mai muncitoresc international), in Roma, si vrei sa vezi Vatican-ul. Atunci iti dai seama ca iti vine sa urli de frustrare cand vezi o coada de cativa kilometri, pe langa zidul Vatican-ului. Si cand realizezi ca nu ai nicio sansa sa intri in orele de vizitare. Ca atare, ce faci? Pai trimiti baietii sa caute un ghid, ca sa intram mai repede! Si platesti, de la 14 euro de persoana, o suma modica de 45 euro de persoana. Dar merita! Si i-am mai da inca o data, daca ar fi cazul! Intr-o ora de la "agatarea" de pe strada a tipei care vindea biletele agentiei, am intrat in Vatican. O mica paranteza aici: tipa de pe strada era Mariana din Bacau. :))

Cand am intrat, am aflat ca ei se pregatesc si de sarbatoarea Vatican-ului, ca implineste 80 ani de existenta. Erau in renovari, modificari si schimbari.

Oricum ar fi, ceea ce am vazut a intrecut asteptarile mele, ca doar eu nu il mai vazusem. Camere somptuoase, pline de picturi, sculpturi, tapiserii, culoare lungi incarcate de istorie, statui supra-dimensionate intr-o camera unde Michelangelo a imitat tavanul Pantheon-ului, numai ca este pictat si toate sunt iluzii optice (foto 4). Si apoi Capela Sixtina. Si gata. Ai tacut. Ai ramas mut. Nu iti poti imagina cum un singur om a avut o asemenea viziune, cum a putut sa picteze cu o asemenea acuratete fete de oameni si cum a putut sa transmita forta pe care o avea in minte si suflet. Chiar daca femeile sunt barbati cu cap de femeie si sani "atasati", pentru ca el nu a avut modele feminine, iar Isus e greu de recunoscut pentru ca are alt chip decat cel pe care il stim noi, te uiti la fiecare scena in parte si ii multumesti celui de sus ca esti acolo si poti aprecia geniul lui Michelangelo. Mai ales ca il si vezi, pentru ca intr-o carcasa umana tinuta in mana de Isus, si-a realizat auto-portretul.

Basilica di San Pietro este lunga - 186 metri, inalta - 119 metri, mare - peste 15.000 metri patrati si are cateva "chestii" gen Pieta a lui Michelangelo sau baldachinul lui Bernini (foto 7). Pieta a fost avariata de curand, in anii '70, iar acum este in spatele unui zid de sticla. Baldachinul este realizat in bronz si are o inaltime de 29 metri. Aproape cat un bloc de 10 etaje, adica. A fost a doua oara cand am ramas cu gura cascata. Numai Papa poate sa oficieze messa sub acel baldachin impresionant, privit de sute de oameni care stau pe scaunele din centru. Iar din balconul unde Papa iese si inchina crestinii se vede Piazza di San Pietro in toata splendoarea ei (foto 8).

Aceasta a fost ziua de sambata, 2 mai, terminata cu o alergare catre gara sa prindem trenul de 16.07, cu o plimbare in Anzio, vestitul port unde au debarcat 3.000 de americani si englezi in '44 (dintre care 2.366 de englezi sunt in cimitirul din localitate - pe care l-am vizitat seara) si cu un somn prelungit pentru fete (am dormit duminica pana la 11) si cu o trezire brusca la 5.30 pentru baieti (au plecat la peste).

Maine seara partea a treia... off-Roma, dar extrem de interesant. Va astept din nou!

Ah, era sa uit! Am si pozeeeeee!




















Citeste partea intai aici.