Mariuca merge!

Mariuca merge si parca o face de o viata! Pana acum mergea, dar in general intre doua puncte fixe. Avea tentative de a pleca singura, dar nu avea curaj. Ieri si-a dat drumul bine de tot. Eram la ea in camera si asteptam sa se usuce gresia la parter si ne jucam. A inceput sa faca ture multe. Tot intre puncte fixe, dar cu o dorinta pe care pana atunci nu o mai vazusem. Vreo ora a mers si era super fericita.

Iar astazi... de dimineata au venit mami si cu tati, sa facem schimb de cadouri de 1 Martie. Ca si de Craciun, n-am mai avut rabdare si am facut schimb cu o zi inainte. Si baietii erau afara, la cafea si tigara, iar noi, fetele, in casa. Am chemat-o pe Mariuca la mine, era langa masa, eu pe fotoliu. S-a desprins si a venit razand la mine. Apoi la mami si la Dani, ca tati e racit si a stat mai departe.

Dupa vreo 10 minute, s-a dus de mana cu mami la usa de la intrare, sa se uite afara, i-a dat drumul la deget si a venit singura inapoi, in living. Aproape ca mi-au dat lacrimile de fericire!

Stiu ca media de mers e undeva pe la 1 an si 2 luni, nu imi faceam griji din punctul asta de vedere. Mai ales ca am observat la Mariuca ceva interesant. Ea vrea sa invete singura, pe barba ei cum se spune, si vrea sa invete urmand calea mai lenta, dar mai sigura si mai datatoare de satisfactii.

Cand a invatat sa se ridice in fund, ea nu a facut-o alegand un element ajutator, gen mana sau pat. Noooo, ea direct abdomene. Se ridica de pe spate in fundulet.

Acum, cu mersul, similar. Nu a mers si ea cracanat, ca rata, cu mainile in lateral sau cu burta inainte, sa isi tina echilibrul. Nooooo, ea direct ca oamenii care merg de zeci de ani de zile. Dreapta, se uita si la pantofi, si la tinta, merge fara sa se grabeasca, calma, daca isi pierde echilibrul, se opreste si si-l recapata, apoi porneste mai departe.

E incredibil copilul nostru si ma minunez in fiecare zi cata bucurie ne poate aduce in viata! Iar cu bebe2 pe drum, vom fi binecuvantati la patrat!