Extremism sau echilibru

Acum cateva zile am citit o discutie pe Facebook. Din pacate, subiectul de baza nu era unul fericit. Era vorba despre un proiect pentru copiii foarte grav bolnavi de la Spitalul Fundeni, bolnavi de cancer, irecuperabili, fara speranta de viata. Discutia a pornit pe un grup de alimentatie traditionala, care indeamna catre o alimentatie sanatoasa, cu produse bio.

S-a facut publica o lista de dulciuri (generic, vorbind) care ar trebui cumparate pentru acesti copilasi. Printre care erau cozonaci, acadele, ciocolata si multe altele.

Asa cum incerc in viata personala si profesionala sa fiu corecta si sa am un echilibru permanent, sa nu ma duc in extreme, asa m-as fi exprimat si pe acel grup, daca lucrurile nu luau o intorsatura urata si extremista. Cu care, evident, nu sunt de acord.

Vorbele si discutiile care nu duc la nimic concret, nu sunt bune deloc.

Reprosurile ca altii nu fac nimic, la fel nu sunt bune deloc.

Sa transez lucrurile: sunt extremista cand consider ca scopul a fost bucuria copiilor si da, i-as da unui copil ciocolata si orice alt dulce, in loc de mere sau banane, in conditiile in care mai are de trait zile sau luni. Vorbim despre copii care isi traiesc viata in spital, in pijama, cu ochii in televizor, asta cand nu sunt intepati si trimisi la analize, care provin din familii extrem de sarace si pentru care una dintre singurele bucurii din viata inseamna sa manance dulciuri. Si nu bio, ca nu sunt bani de bio, ci normale.

I-as da unui copil tuica sau vin sau cafea, daca stiu ca va muri - pentru ca acesta este tristul adevar - va muri!!!!!! - si ca vrea sa guste ceva nu a gustat niciodata si nici nu va avea ocazia sa o faca cand va fi mare. Pentru ca nu va fi mare!!!!

I-as da orice vrea, cere sau orice consider eu ca i-ar aduce un zambet pe un chip rapus de boala, medicamente si tratamente.

Pe de alta parte, sunt extremista atunci cand, in lipsa de alte argumente, se aduce in discutie "nu ai organizat vreun eveniment caritabil in viata ta, deci nu poti sa iti dai cu parerea".

Cel de-al doilea "extremism" este urmatorul: nu vreau, accentuez nu vreau, sa ma implic in toate campaniile sociale. Pe de o parte, pentru ca nu imi permit financiar sa o fac, pentru ca sunt milioane de cazuri in lumea intreaga. Pe de alta parte, pentru ca ma implic emotional foarte tare si sufar enorm, asa cum s-a intamplat cu Bibi. Nu l-am cunoscut pe Bibi, pe parintii lui, am donat produse, dar cand am aflat ca Bibi nu mai este printre noi, am plans ca un copil mic, alaturi de mama mea.

Am initiat si organizat un singur eveniment caritabil pana acum, dar nu am facut una, doua sau zece actiuni caritabile pana la aproape 34 ani. Ci zeci. Unele pe care le stiu doar cei din familie si prietenii, altele care sunt publice. Am fost primii care am strans peste 40 milioane vechi acum foarte multi ani si am riscat sa mergem intr-o zona calamitata, dupa inundatii extrem de grave. Am donat produse Soapmill catre Hospice, am donat tot produse Soapmill pentru Bibi, am donat prin sms pentru mai multi copilasi, am un proiect personal de voluntariat social, am facut publice cereri de donatii, am sustinut campanii sociale, am donat produse Soapmill de 2 mii de lei catre doua scoli din tara, donez constant haine si incaltaminte catre elevii unei scoli speciale si multe altele.

Dar chiar sa nu fi facut niciunul, asta nu inseamna ca nu imi pot exprima o parere catre doamnele "inflamate" pe grup. Este nevoie de echilibru in tot ce facem! Este absolut hilar sa va luati la paruiala, sa va certati si doar sa vorbiti, dar cand se pune problema sa puneti osul la treaba, sa strangeti bani, sa va duceti intr-o zona fierbinte, sa dati din colt in colt. Nu mai putin important este sa nu aruncati cu noroi in alte persoane, doar pentru ca nu ati auzit sa fi facut ceva caritabil. Nu toate actiunile caritabile sunt publice si nu toata lumea se lauda cu ele. Uneori simti nevoia sa faci ceva fara sa strigi in gura mare.