Ce-am facut la manastire?

Dupa mesajul meu de pe facebook legat de viata la manastire, multi m-au intrebat ce caut acolo. Ei, am fost cu treaba, nu am decis brusc sa imbratisez dogma religioasa.

M-am dus sa predau atelierul Soapmill si sa ajut la punerea pe picioare a celui nou. Intr-o zona superba, deluroasa, aproape de raul Mures, situata intre Targu Mures si Cluj. A fost o saptamana de training intensiv, pentru a se pastra calitatea si retetele noastre, pentru a transmite mai departe emotia realizarii unui sapun 100% natural sau a unei creme bio.

Intamplarea a fost sa fiu cazata intr-o manastire aproape de satul unde va fi viitoarea casa Soapmill. Cam in doua saptamani acolo isi va deschide portile noul atelier, cu o gradina mirifica, o casa cu personalitatea locului, renovata in intregime si multa bucurie in sufletele celor care ii vor calca pragul zi de zi.

Am descoperit in acel loc oameni exceptionali, crescuti frumos, cu suflete curate si ganduri pure. Chiar daca nu m-am adaptat randuielii manastirii, linistea si profunzimea sentimentelor de acolo m-au facut sa plec cu sufletul impacat, bucuroasa ca am lasat pe maini bune "copilul" nostru.

Este o pierdere sufleteasca, dar este un castig imens... este dificil sa exprim acest antagonism al trairilor mele. Chiar si pentru mine este dificil, eu care am toate cuvintele la mine permanent. Cu un ochi rad si cu altul plang. Si amandoi sunt ai mei si amandoi imi creeaza o stare de bine asa cum rar iti este dat sa intalnesti in viata.

Parintii de acolo m-au primit fara prejudecati si fara sa ma judece, m-au acceptat in lacasul lor sacru, eu, o fiinta oarecum rebela, cu parul nebun, sufletul aruncat in doua directii si moderna pana in varful urechilor. Ei mi-au aratat ca viata merge mai departe, indiferent care iti sunt piedicile de moment, ca cine esti si ce esti nu sunt definite de locul in care te afli, ci de oamenii pe care ii ai in jur.

Sustinerea familiei si a prietenilor depaseste orice bariere pe care ti le ridici artificial, ajutorul lor psihic si sufleteste te indeamna sa continui cu telul pe care il ai in viata. Adica cel pe care ti l-a dat Dumnezeu.

Am ajuns un om incatusat in propria-mi nefericire, un matur, dar inca tanar, care si-a pierdut fulgerator un parinte, si am plecat un om care priveste cu speranta catre viitorul dintr-o alta tara.

Daca as fi stiut ca o sa fiu cazata intr-o manastire, as fi refuzat politicos. Insa acum ii multumesc providentei ca m-a trimis acolo, sa exprimentez o viata total diferita de a noastra, sa vad cu aceiasi ochi alte obiceiuri, alte mecanisme de gandire si de exprimare, alti oameni fata de cei pe care ii vad in fiecare zi.

Astazi se implinesc sase luni de cand tatal meu nu mai este... starea pe care o am in continuare este de frustrare maxima pentru ca nu am putut face nimic, de urlet surd si mut catre cer... dar cum toate se intampla cu un motiv anume, imi doresc ca aceasta schimbare (de decor, de viata) sa fie benefica copiilor mei. Pentru ca realitatea este ca pentru ei mergem mai departe. Ei sunt cei care ne arata zi de zi cat de frumoasa este viata, iar durerile vietii sunt inlocuite cu sentimente de iubire.

Astazi se incheie oficial un mare drum al meu. Unul care a inceput extrem de frumos, a continuat la fel, s-a terminat brusc si astfel am dat cu nasul de pamant. Maine, cand Soapmill implineste 5 ani, o iau la dreapta, sa vedem unde duce si acest drum.