Urmărește-mă și pe Facebook!

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Scrisorile de pe vremuri

Scrisorile de pe vremuri s-au transformat in scrisori electronice. Putini oameni mai scriu cu pixul pe hartie si isi mai gasesc miscarile aferente pentru litere frumos conturate. Eu sunt unul dintre ei.

Sfarsitul de an mi-a prilejuit reintalnirea cu prietena mea din copilarie si adolescenta, cea pe care o consideram o adevarata sora. Am fost alaturi de ea la bine si la greu, a fost alaturi de mine la bine si la greu. Cand ne-am revazut, a venit cu jurnalul ei vechi, unde scrisesem si eu cateva pagini. Pagini de istorie de acum 18 ani, de istorie personala. Amintiri, greutatile specifice varstei, iubirile si tradarile de atunci.

Impinsa de amintirile frumoase, am cautat si eu jurnalele sau oracolele de atunci. Si am gasit o multime!! Scrisori de dragoste catre Dani, poezii, romane incepute si neterminate, cuvinte asternute pe hartie, nemuritoare, inimioare si desene. Extrem de personal si de viu! Acum parca totul este rece. Chiar si acest post este pe un blog online si degetele imi alearga pe tastatura, nu cu pixul in mana, pe hartie. Scriu blind si repede. Recunosc, mi-ar fi extrem de greu sa mai scriu cu stiloul pe foaie, imi place enorm de mult partea electronica a vietii mele de acum. Dar parfumul de autenticitate parca s-a pierdut undeva in copilarie.

Foile miros si acum a cerneala, sunt putin ingalbenite pe la colturi, insa au o viata proprie, chiar si dupa ani de zile. Fotografiile electronice au inlocuit taieturile din ziare sau fotografiile printate si lipite cu super glue.

Chiar, cati dintre voi au albume cu fotografii fizice? Eu am foldere pe hard-ul extern si pe laptop cu ani / luni, detaliate pe zone de interes (Mariuca, Casa si gradina, Zile de nastere etc.). Cand ma intalnesc cu cineva pe care nu l-am mai vazut de mult timp, scot telefonul, ii arat fotografia de fundal cu Mariuca, intru pe blog-ul de fata si pe facebook pentru alte ipostaze. Nu ma plimb cu albumul printat dupa mine, ci cu cel electronic. Mult mai facil, mai usor (ca gramaj), mai rapid. Si nu poti uita sa aduci albumul cu tine, pentru ca mobilul nu il uiti niciodata acasa! Singurul impediment ar fi ca nu ai semnal 3g. Dar nici la 1.500 metri altitudine, in Fagaras, nu este o problema in ziua de astazi.

Sunt impartita intre doua lumi, una digitala si una reala. Ambele imi plac, ambele fac parte din viata mea si ambele au o amprenta specifica. A unei anumite varste. Nu m-as mai intoarce la scrisul de mana (decat atunci cand ii trimit matusii mele vederi din concediu - e un fel de traditie de-a noastra), in schimb recunosc ca nu voi mai regasi niciodata acel parfum autentic din scrisorile mele de dragoste sau din poeziile compuse.

3 comentarii:

Ceska777 spunea...

Noi avem un album pentru fiecare an de viata al gazei, cu fotografii selectionate. Incerc sa punctez momente importante. Tot acolo pastrez si biletul de intrare la teatrul de papusi, la gradina zoo sau ca acum pentru telescaun la munte. Telefonul meu mobil e doar telefon desi are camera foto nu o folosesc. Pt asta am camera foto mai mereu cu mine. Am si un jurnal de mana unde mai scriu din cand in cand desi acum am si eu doua bloguri. Si mie imi e dor de corespondenta scrisa de mana cat am fost plecata din tara un an in tinerete prietena mea cea mai buna de atunci imi scria saptamanal si eu la fel. De dragul sentimentului aluia ca uite o scrisoare pentru mine, am cerut in decembrie pe fb sa ni se trimita felicitari si vom trimite si noi. A primit gaza cateva si le-am atarnat pi sfara la geamul de la camera lui........

Anonim spunea...

Şi realizaţi că Măriuca şi Gâza vor trăi probabil într-o singură lume, cea digitală/virtuală (dacă nu se mai inventează ceva până ajung şi ei maturi). E frumos să ne amintim cum scriam scrisori şi completam fel de fel de jurnale de-ale colegelor pe la şcoală şi eram şi invidioase că cineva care a scris înaintea nostră a avut mai multe culori de pix, ori a băgat şi nişte poze mai inspirate...

Copiii noştri nu vor avea aceste lucruri (chiar dacă poate poate vor mai purta jurnale de mână după ei). Nu ştiu dacă e mai bine aşa sau nu, dar ştiu că un aspect frumos din viaţa de copil şi adolescent dispare cu timpul.

Silvia spunea...

Ceska, mie imi place tehnologia. Si inca foarte mult! Cum am spus, nu m-as mai intoarce la scrisul de mana, la fotografii tiparite si la scrisori de dragoste interminabile.

Este o alta viata acum. Pe care o iubesc! Dar, exact cum ai spus si tu, parca uneori revenirea in trecut, cu orice ocazie, este benefica. Si ne prilejuieste amintiri placute.

Anonimule, esti de-al nostru, se vede! :))

Da, la asta ma gandeam si eu. Ca toti copiii nostri vor trai in era digitala. Eu pot spune doar ca este diferita de a noastra. Nu o era mai buna sau una mai rea. In mod teoretic, progresul tehnologic este o evolutie. Unii nu vad asa. Exista case izolate care nu au decat radio. Si nu pentru ca nu vor sau nu si-ar permite, ci pentru ca nu au nevoie. :)