Pe cand era bunica fata, literalmente cand era o pustoaica, domnul Aurel Petrescu, mare regizor si caricaturist roman a avut o serie de 4 filme numita "D-ale zilei" cu numerele respective, I, II, III si IV. Poate nu ati auzit de aceste filme de desene animate, primul realizat in 1923 si ultimul in 1927, dar cu siguranta ati auzit de alte filme de-alea lui: Pacala pe Luna, Pacala amorezat sau Motanul in Luna.
Eu nu am geniul dansului la desen, nici macar la regie, dar am talent la scris. Zic unii si eu sunt de acord cu ei.
Ca atare, continui seria inceputa ieri cu realizarile piscotelului nostru. Vorba lui Dani, o sa creada ca o cheama "galusca piscotel", dupa cum o alintam!!!
Azi deja se descurca mai bine la coborat scarile, dar insistam, pana prinde "fluent" miscarea. Evident ca nu o las singura nici macar cand am tot felul de necesitati fiziologice, dar vreau sa invete care sunt pericolele in casa si cum le poate ocoli.
Toata lumea ma intreba anul trecut, in iarna, cand imi vedea toate florile in casa (cum sunt si acum), ce o sa ma fac cu atatea flori in jur si cu o mogaldeata care nu vrea decat sa le smotoceasca. Eu le spuneam "sa speram ca o sa invete repede ca nu are voie acolo". Si, Slava Domnului, a invatat repede!!! Ca si-asa am lasat foarte putine in living, doar... (stati sa le numar!) 27 plus una in bucatarie si una in hol (ma refer la cele de pe jos, pe gresie), si chiar nu as fi avut unde sa le mai pun. De vreo luna, cred, daca nu mai bine, nu are nicio treaba cu frunzele, florile sau ghivecele. Mai mult decat atat, ele sunt si impodobite cu diverse globulete, au beteala si bilute pe ele.
Cu masa din living... alta haioseala de-a Mariucai. Masa are cam 40-50 cm inaltime, deci e destul de joasa. La inceput, intra cu totul sub ea, cand statea in fundulet. Usor, usor, a inceput sa creasca si sa nu mai incapa sub ea. Ca atare, a dat cateva capete, pana s-a prins ca trebuie sa mergi pe burta, la propriu, sau cu capul lasat putin in jos, daca vrei sa ajungi la laptop fara sa te lovesti.
Ii plac luminitele pe care le vede in casa sau afara si e fascinata de tubul luminos, care are diverse jocuri de lumini. Sta in picioare langa usa de la intrare si se uita pe terasa si vorbeste pe limba ei.
Cand era foarte-foarte mica a invatat sa isi ridice capul, ca sa ii pot scoate bluza, cand o schimb. Apoi a invatat sa imi dea, pe rand, cate un picior, ca sa ii pun pantalonii sau pantofii. La manute inca lucram, sa le dea alternativ, ca ar vrea sa le bage pe amandoua deodata.
Este absolut disperata cand vede mancarea sau laptele si, daca ar putea, mi-ar trage toata mana si ar manca-o cu tot ce tin. Seamana cu mine aici! ;)
Nu arata cu degetul, pentru ca eu nu arat decat foarte rar cu degetul, ca atare nu ma poate imita. Si mai bine, ca mie mi se pare un gest urat, iar mai tarziu m-as vedea nevoita sa ii spun ca nu e frumos sa arati cu degetul omul acela imbracat funny. Dar, in schimb, pipaie tot ce prinde cu degetul mijlociu. Nici p-asta n-a invatat-o de la mine, cu toate ca mai arat in masina degetul faimos unora si altora, hehe!
Stie cand e de joaca, rade, danseaza, mustaceste, tipa, chiuie, stie cand trebuie sa manance ca treaba e serioasa si nu accept divagari, stie cand aude usa de la intrare ca a venit cineva si mai stie ca o iubim. Nu "o iubim enorm", "o iubim pana la cer" sau alte de-astea. O iubim. Eu cred ca asta spune totul. Nu poti sa iubesti putin, pana la luna, in loc de soare, sau conditionat. O iubim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu